marți, 19 decembrie 2017



ADEVĂRATA REVOLUŢIE
 2 – Observarea de sine

        Omul a devenit incapabil să se confrunte cu “ceea ce este”, interior, psihologic. Prin urmare el are un concept cu privire la sine şi acţionează în conformitate cu acest concept. Prin urmare realitatea, conceptul şi acţiunea sunt în contradicţie, într-o luptă. Intervalul creat astfel între observator şi observat este timpul, în care există numeroase idei, concepte care împiedică adevărata observare a realităţii.
          În relaţie, observatorul este imaginea care observă o imagine pe care el a creat-o despre un altul. Deci relaţia dintre observator şi observat nu este cu adevărat o relaţie. Atunci când observatorul nu are nicio imagine, atunci observatorul nu este diferit de ceea ce observă. Observatorul este “ceea ce este” nu observatorul priveşte “ ceea ce este”. Nu există nicio alegere în acest sens.   
                                                                                                           *******
Întrebare: Este posibil ca vreodată să ne eliberăm de activitatea egocentică? Există un sine real, dincolo de imaginea de sine auto-creată?

K: Ce înţelegem prin sine? Dacă întrebaţi pe cineva ce este acesta, ar spune: “tot ceea ce simt, sentimentele mele, imaginaţia mea, necesităţile mele romantice, bunurile mele, soţul, soţia, calităţile mele, frământările mele, ambiţiile, realizările, aspiraţiile mele, bucuriile şi tristeţile mele – toate acestea ar trebui să fie sinele. Puteţi adăuga multe cuvinte, dar esenţa este centrul, “eu-l”, impulsurile mele – “simt imboldul să merg în India, pentru a găsi adevărul” ş.a.m.d. Din acest centru au loc toate acţiunile: toate aspiraţiile noastre, ambiţiile noastre, conflictele noastre, discordiile noastre, opiniile, judecăţile, experienţele noastre sunt centrate în acesta. Acest centru nu este doar sinele conştient care acţionează în exterior ci şi conştiinţa noastră interioară profundă, care nu este atât de accesibilă şi evidentă; toate acestea sunt nivele diferite de conştiinţă.
Acum, cel care a pus întrebarea spune: Este posibil să te eliberezi de acest centru? De ce vrea cineva să se elibereze de el? Pentru că acest centru este cauza separării? Asta înseamnă – “eu-l”, este elementul activ care operează tot timpul; este acelaşi “eu” cu nume diferite, cu o culoare diferită a pielii, cu o ocupaţie diferită, cu o poziţie ierarhică diferită în structura socială – tu eşti un domn, iar altcineva un servitor – este acelaşi “eu” divizat în aceste diferite categorii – sociale, economice, religioase. Atunci când există această divizare, trebuie să existe conflict – hindusul opus musulmanului, evreul, arabul, americanul, englezul, francezul. Acest lucru este evident din punct de vedere fizic şi a dus la războaie extraordinare, brutalitate şi violenţă, la o mare agonie. Sinele se identifică cu un ideal – nobil sau nu – şi luptă pentru acel ideal. Dar este încă “calea ego-ului”. Oamenii merg în India pentru a descoperi spiritualitatea, se îmbracă în haine excentrice, dar  şi-au schimbat doar hainele, veşmintele; dar în mod esenţial în fiecare dintre ei acţionează “eu-l”, luptând tot timpul, încercând să înţeleagă, să nege, să fie profund ataşaţi de experienţele, ideile, opiniile şi dorinţele lor. Şi trăind astfel, cineva observă că acest centru, acest “eu” este esenţa tuturor necazurilor. El observă, deasemenea, că acesta este esenţa tuturor plăcerilor, a fricii şi suferinţei. Deci, cineva se întreabă: “cum pot scăpa de acest centru, pentru a fi cu adevărat liber – absolut, nu relativ?” Este destul de simplu să fii relativ liber; poţi fi puţin mai neegoist, oarecum îngrijorat de bunăstarea socială, de dificultăţile altora, însă acest centru este mereu acolo incisiv, brutal.
Este posibil să te eliberezi complet de acest centru? Înainte de toate văd că, cu cât este mai mare efortul depus pentru a mă elibera de centru, cu atât mai mult acesta întăreşte centrul, sinele. Pentru cei care abordează meditaţia de diferite feluri, încercând să-şi impună ceva, “eu-l” care se identifică cu acest efort, este captat de acest lucru şi spune: “eu am realizat”, doar că “eu” este încă centrul.
Pentru a fi liber, nu trebuie să existe niciun efort, ceea ce nu înseamnă să faci ceea ce-ţi place, deoarece asta este încă mişcarea sinelui. Deci, ce trebuie să faci? Dacă nu trebuie să faci un efort, deoarece vezi adevărul că, cu cât faci mai mult efort cu atât mai mare este acţiunea centrului, atunci ce trebuie să faci?
Interlocutorul se întreabă: există un sine real, dincolo de cel creat de gândire, prin imaginile sale? Mulţi oameni fac asta. Hinduşii au spus că există un principiu mai înalt care este sinele. De asemenea, ne imaginăm că există un sine adevărat în afară de “eu”. Cu toţii, sunt sigur, simţiţi că există şi altceva dincolo de acest “eu”, care este numit “sinele superior”, sublimul sau supremul sine. În momentul în care folosim cuvântul “sine” sau orice alt cuvânt pentru a descrie ceea ce este dincolo de sine, de “eu”, este incă sinele.
Este posibil să te eliberezi de sine? – fără a deveni o legumă, fără a deveni împrăştiat, dement? Ceea ce înseamnă: este posibil să te eliberezi în totalitate de ataşament? – care este unul din atributele, una din calităţile sinelui. Cineva este ataşat de reputaţia sa, de numele său, de experienţa sa. Cineva este ataşat de ceea ce spune. Dacă, chiar vrei să te eliberezi de sine, asta înseamnă să nu ai niciun ataşament; ceea ce nu înseamnă să fii dezinteresat, indiferent, nesimţit, închistat, acestea fiind alte activităţi ale sinelui. Înaine eram ataşat; acum spun: nu voi mai fi ataşat. Asta este încă dinamica sinelui.
Când eşti cu adevărat lipsit de efort, în esenţă neataşat, atunci din acest sentiment profund al lipsei de ataşament vine responsabilitatea. Nu responsabilitatea faţă de soţia ta, faţă de copiii tăi ci un simţ profund al responsabilităţii. Vei face asta? Aceasta este întrebarea. Putem discuta veşnic, cu cuvinte diferite, dar când vine vorba de a pune în practică, de a acţiona, preferăm să continuăm aşa cum suntem, cu un status quo uşor modificat, dar continuând cu conflictele noastre.
Să te eliberezi de propria experienţă, de propria cunoaştere, de propriile percepţii acumulate – este posibil dacă pătrunzi în asta. Şi nu este nevoie de timp. Aceasta este una dintre scuzele noastre. Trebuie să avem timp pentru a ne elibera. Atunci când observaţi că un factor major al eului este ataşamentul şi vedeţi ce face acesta în lume şi în relaţia noastră cu ceilalţi, învrăjbire, separare, întreaga urâţenie a relaţiei – dacă vedeţi adevărul ataşamentului, atunci sunteţi liberi de el. Propria percepţie te eliberează. Vei face asta?

J. Krishnamurti – Întrebări şi răspunsuri, prima întrebare,
BROCKWOOD PARK 28 august 1979; Sinele


            Seria: ADEVĂRATA REVOLUŢIE  
    2 – Observarea de sine

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu