J. KRISHNAMURTI
MOARTEA
ȘI
REÎNCARNAREA
1. DESPRE MOARTE
DESPRE EXTRAORDINARA CHESTIUNE A
MORȚII
Acum ajungem din nou la această
extraordinară chestiune cu privire la natura morții. Aceasta trebuie să
răspundă nu prin frică, nu prin evadare din această realitate absolută și nici
prin credință sau speranță. Există un răspuns, răspunsul corect, dar pentru a
găsi răspunsul corect, trebuie pusă întrebarea corect. Dar nu este posibil să
pui întrebarea corectă dacă te afli doar în căutarea unei căi de ieșire din
aceasta, dacă problema este născută din frică, din disperare și singurătate.
Atunci, dacă pui întrebarea corect cu privire la realitate, cu privire la
relația dintre oameni și cu acel ceva numit iubire, și de asemenea această mare
întrebare despre moarte, atunci din întrebarea corectă va veni răspunsul
corect. Din acest răspuns vine acțiunea corectă. Acțiunea corectă este
răspunsul în sine. Iar noi suntem responsabili. Nu te păcăli prin a spune ”Ce
pot eu să fac? Ce pot eu, un individ care trăiesc o viață proastă, scurtă, cu
toată confuzia și ignoranța, ce pot face?” Ignoranța există numai atunci când nu
te cunoști pe tine. Cunoașterea de sine este înțelepciunea. Pot fi ignorate
toate cărțile din lume, toate teoriile, dar aceasta nu este ignoranță. Nu
cunoașterea de sine este profundă, profundă este ignoranța; și trebuie să te
cunoști pe tine, să te observi pe tine, să te vezi așa cum ești, în realitate,
fără distorsiuni, fără nici o dorință de schimbare. Atunci ceea ce vezi este
transformat, deoarece distanța dintre observator și observat este eliminată și
prin urmare nu există nici un conflict.
Talks in Europe 1968, Social Responsability
CE
ESTE MOARTEA?
”CE
ESTE MOARTEA?” Aceasta este o întrebare atât pentru tineri cât și pentru bătrâni, vă rog
să vă puneți singuri această întrebare. Este moartea doar sfârșitul
organismului fizic? De aceasta ne este frică? Dorim ca acest corp fizic să
continue? Sau este o altă formă de continuitate pe care ne-o dorim? Suntem
conștienți că întregul corp fizic se uzează prin folosință, prin variate
presiuni, influențe, conflicte, dorințe, impulsuri, necazuri, dureri. Probabil unii
ar dori ca organismul să trăiască 150 de ani sau mai mult, și poate medicii și
oamenii de știință vor găsi în cele din urmă o cale de a prelungi agonia în
care cei mai mulți dintre noi trăim. Dar, mai devreme sau mai târziu, trupul
moare, organismul fizic ajunge la final. Ca orice mașină, în cele din urmă se
uzează. Pentru cei mai mulți dintre noi moartea este ceva mult mai profund
decât sfârșitul corpului, și toate religiile promit un fel de viață dincolo de
moarte. Ne dorim o continuitate, vrem să fim siguri că ceva continuă atunci
când trupul moare. Sperăm ca psihicul, ”Eu-l” care a experimentat, care a
luptat, care a dobândit, a învățat, a suferit, s-a bucurat, ”Eu-l” care în
Occident se numește suflet și are un alt nume în Orient – va continua. Deci,
ceea ce ne preocupă este continuitatea, nu moartea. Nu dorim să știm ce este
moartea, nu dorim să cunoaștem acest extraordinar miracol și această frumusețe
și imensă profunzime a morții. Nu suntem interesați de ceva pe care nu-l
cunoaștem. Ceea ce dorim este doar continuitatea. Spunem ”Eu care am trăit patruzeci,
șaizeci, optzeci de ani; eu, care am casă, familie, copii, nepoți; eu, care am
mers la birou zi de zi atâția ani, care am avut conflicte, dorințe sexuale etc.
– vreau să-mi continui viața.” Asta e tot ceea ce ne preocupă. Știm că nu
există moarte, că sfârșitul corpului fizic este inevitabil și astfel spunem
”Trebuie să mă asigur de continuitatea mea după moarte.” Deci avem credințe,
dogme, înviere, reîncarnare – o mie de modalități de a evada din realitatea
morții; și atunci când avem un război facem cruci pentru tinerii uciși. Asta se
petrece de milenii.
Saanen 7th Public Talk 21 July 1963
Întrebare: În discuțiile dumneavoastră vorbiți despre
moarte ca anihilare totală, de asemenea ați spus că după moarte există
imortalitatea, o stare de existență atemporală. Se poate trăi în această stare?
Krishnamurti: Eu nu am folosit cuvântul anihilare; am spus
că moartea este un final – ca și finalul atașamentelor. Când ceva se termină,
ca și atașament, începe ceva cu totul nou. Când cineva a fost obișnuit să fie
furios toată viața, sau lacom, sau agresiv, și această ură, lăcomie etc. se
termină, va avea loc ceva cu totul nou. Cineva poate să fi urmat un guru,
acordându-i toată atenția; dându-și seama de această absurditate, îi pune
capăt. Ce se întâmplă? Există un sentiment de eliberare de această inutilă
povară. Moartea este ca un atașament care se termină, care ajunge la final.
Ce
anume a avut o continuitate de-a lungul vieții? Cine pune moartea în opoziție
cu viața. Cine spune că moartea este sfârșitul vieții; sfârșit care este la
zece sau cincizeci de ani distanță – sau poimâine. Cineva speră să fie peste
mai mult de zece ani, dar asta este iluzia sa, dorința sa, un fel de impuls.
Nimeni nu poate înțelege cum să se confrunte cu moartea, fără a înțelege și a
înfrunta viața, deoarece moartea nu este opusul vieții.
Mult mai important decât a pune
întrebarea: cum să ne confruntăm cu moartea, sau ce este nemurirea, sau dacă
această nemurire este o stare în care se poate trăi, este întrebarea cum să
înfruntăm viața, cum să înțelegem acest lucru extraordinar numit viață. Cineva
poate încerca să dea sens vieții, așa cum fac majoritatea oamenilor, spunând că
viața este asta sau viața trebuie să fie asta, dar lăsând la o parte toate
aceste romantice și iluzorii non-sensuri, viața este durerea zilnică, este
competiția, disperarea, depresia, agonia – cu străfulgerări ocazionale de
frumusețe și iubire.
Asta este viața cuiva; poate acesta
să se confrunte și să o înțeleagă pe deplin, complet, încât să nu mai aibă nici
un conflict în viață? Pentru a realiza asta, el trebuie să moară pentru tot
ceea ce a acumulat gândirea. Gândirea a creeat vanitatea afirmând: ”Trebuie să
realizez, să devin cineva, să lupt, să concurez.” Iată ceea ce gândirea a
adunat și asta este existența fiecăruia: toți zeii, bisericile, guru,
ritualurile, întreaga activitate a gândirii, implicarea memoriei, experiența,
stocarea cunoștințelor, un proces material. Și când gândirea domină activitatea
cuiva, așa cum de obicei o face, atunci gândirea neagă iubirea. Iubirea nu este
o amintire. Iubirea nu este o experiență. Iubirea nu este dorință sau plăcere.
Viața, în acest fel dominată de
gândire, a fost separată de acel lucru numit moarte, care este un sfârșit, și
omul este speriat de aceasta. Dacă cineva respinge tot ceea ce a creat gândirea
– și acest lucru necesită un curaj extraordinar – ce îi rămâne? Aceasta este
moartea; viața este moarte și astfel reînnoirea.
Suntem instruiți pentru a fi
indivizi – eu deosebit de tine, ego-ul meu împotriva ego-ului tău. Dar
realitatea este că întreaga umanitate este una. Fiecare trece prin ceea ce trec
toate ființele umane: toate dorințele sexuale, privilegiile, tristețe,
speranțe, frică, anxietate, imensul sentiment de singurătate – asta este ceea
ce fiecare ființă umană are, asta este viața fiecăruia. Aceasta este viața
întregii umanități, nu este individuală. Ne place să credem că suntem separați,
dar nu este așa.
Există o viață în care nu există
nici un centru ca ”Eu”, prin urmare o viață în care merg mână în mână cu
moartea; și dincolo de acest sentiment al sfârșitului total, timpul a luat
sfârșit. Timpul este mișcare, mișcare este gândire, gândirea este timp. Atunci
când cineva întreabă: ”Poate cineva trăi în acestă eternitate?” – el nu poate
înțelege. Vedeți unde am ajuns. ”Vreau să trăiesc în eternitate, să înțeleg
nemurirea” – ceea ce înseamnă că ”Eu” trebuie să fiu parte din aceasta. Dar ce
este acest ”Eu”? Un nume, o formă și toate lucrurile pe care le-a adunat
gândirea; ce este în realitate acest ”Eu” de care toată lumea se agață. Și atunci
când moartea vine prin boală, accident, bătrânețe, cât de speriați sunt toți.
Întrebare: De ce ne este frică de moarte?
Krishnamurti: Crezi că o frunză care cade la pământ se teme
de moarte? Crezi că o pasăre trăiește cu frica de moarte? Ea moare atunci când
vine moartea, dar nu este preocupată de moarte, ea este mult prea ocupată cu
viața, să prindă insecte, să-și construiască cuibul, să cânte, să zboare chiar
pentru bucuria de a zbura. Ați privit vreodată păsările ridicându-se în
înălțimile cerului fără nici o bătaie de aripi, fiind ridicate doar de vânt? Ele
nu sunt preocupate de moarte. Dacă vine moartea, este în regulă, acesta este sfârșitul,
totul s-a terminat. Nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la ceea
ce se va întâmpla, ele trăiesc clipă de clipă, de la un moment la altul, nu-i
așa? Noi, ca ființe umane, suntem întotdeauna preocupate de moarte – deoarece
noi nu trăim. Aceasta este problema; noi murim, nu trăim. Bătrânii sunt aproape
de mormânt, iar tinerii nu sunt cu mult în urmă.
Vezi tu, există o preocupare pentru
moarte deoarece ne este teamă să nu pierdem cunoscutul, lucrurile adunate de-a
lungul vieții... Noi nu vrem să părăsim acest cunoscut; așa că ne agățăm de
cunoscut și acesta creează frica în noi, nu necunoscutul. Necunoscutul nu poate
fi perceput prin cunoscut. Dar mintea fiind formată din cunoscut spune ”Mă voi
sfârși” și prin urmare este speriată.
Acum, dacă poți trăi din clipă în
clipă fără a fi preocupat de viitor, dacă poți trăi fără gândul la ziua de
mâine nefiind limitat la superficialitatea zilei de azi, ci conștientizând
întregul proces al cunoscutului, există posibilitatea renunțării la cunoscut,
și renunțând în totalitate la el, veți descoperi că ceva uimitor se petrece.
Încercați pentru o zi – lăsați
deoparte tot ceea ce știți, uitați și observați ce se întâmplă. Nu-ți duce
grijile de la o zi la alta, dintr-o oră în alta, de la o clipă la alta; lasă-le
pe toate deoparte și vei vedea că din această libertate vine o viață
extraordinară, care cuprinde atât viața cât și moartea. Moartea este doar
finalul a ceva, și chiar în moarte există reînnoirea.
Thing of These Things
MISTERUL MORȚII
Krishnamurti:
De ce ai o privire atât de nefericită? De ce ești nemulțumit? Ce anume te
frământă? Și de ce mă vizitezi din nou?
Susunaga Weeraperuma: Săptămâna
trecută un prieten al meu a murit de cancer. A fost o moarte chinuitoare.
Durerea pe care o avea era de nesuportat. Deci, medicii l-au drogat pentru a-i
opri durerea. Prin urmare el a fost semi-conștient în ultimele zile ale vieții
sale.
K: Ce fel de cancer a avut?
S W: A avut cancer pulmonar. Am reflectat asupra
faptului că viața noastră s-ar putea încheia într-o zi.
K: Nu, viața nu ”se va putea termina”; viața se
va termina. Mai devreme sau mai târziu, vom muri cu toții.
S W: Având în vedere progresele enorme în
medicină, nu este imposibil ca omul să poată depăși moartea, în viitorul
îndepărtat. Până atunci presupunem că suntem cu toții muritori. ”Omul este
muritor” – această afirmație se bazează pe experiențele noastre din trecut, dar
în viitor am putea realiza nemurirea fizică.
K: Asemenea speculații provin cu siguranță din
frica de moarte. Dacă nu ți-ar fi frică de moarte nu ai spune astfel de
lucruri.
S W: Vrei să spui că teoriile privind reîncarnarea
și viața de apoi sunt rezultatul fricii de moarte?
K: Bărbatul sau femeia care trăiește intens, în
atemporalul acum, nu este interesat de mâine. Mâine devine important atunci
când dorești să eviți ceea ce se petrece în prezent. Persoanele în vârstă privesc
spre trecut, iar tinerii cu nerăbdare spre viitor. Dar persoana care trăiește clipă
de clipă în eternul prezent nu va avea nici timpul nici înclinația de a fi
distras de gânduri despre trecut sau viitor.
S W: Cărțile religioase sunt pline de teorii cu
privire la ceea ce ne așteaptă după moarte. Dar sugerați că toate aceste teorii
nu au nici o substanță. Sugerați că omul a inventat aceste teorii, deoarece el
se teme de bătrânețe și moarte. Înțeleg că astfel de teorii, probabil, au luat ființă ca urmare a unei nevoi
psihologice. Credința într-o altă viață, în viața de apoi, probabil că reduce
considerabil frica de moarte.
K: Este o idee liniștitoare că veți întâlni
bunica moartă în rai sau în altă parte. Atunci când cei dragi mor, tu nu vei
cunoaște durerea separării, deoarece te vei simți în siguranță știind că într-o
zi îi vei regăsi.
S W: Dacă am da la o parte originile psihologice
ale acestei teorii a reîncarnării, am putea să o reexaminăm? Lăsând deoparte
aceste rațiuni psihologice, de ce această teorie este luată în considerare și
are un astfel de impact asupra oamenilor.
K: Domnule, aceasta este o abordare greșită. Când
cunoști fundalul psihologic al unei credințe, atunci când vezi că o anumită
credință a fost inventată de o minte înspăimântată, atunci vei îmbrățișa acea
credință? Domnule, de ce este necesară o credință? Nu poți trăi fără credințe?
O minte sănătoasă nu are nevoie de sprijinul credințelor.
S W: Dacă medicii m-ar informa că sufăr de o boală
incurabilă și că mai am doar câteva zile de trăit, aș avea dreptul să le
solicit să fiu omorât fără durere? Ai recomanda eutanasia? Ce sens ar avea de
a-mi prelungi viața prin mijloace artificiale, dacă am fost redus la starea de
legumă, ca urmare a unui accident?
K: Oamenilor le place să se considere foarte
inteligenți și extraordinari, dar adevărul este că încă suntem barbari. Omul
este violent. Aceasta este realitatea. El dă expresie acestei violențe rostind
cuvinte urâte sau torturânu-i pe cei pe care îi urăște. Uciderea este expresia
extremă a acestei violențe. Indiferent dacă ajungi să ucizi pe altcineva sau
dacă îți faci rău ție, aceasta implică totuși distrugerea vieții. Eu nu susțin
uciderea cuiva chiar și dacă aceasta se face fără durere, și nici nu aprob
sinuciderea. Sinuciderea este o manifestare a violenței, care este îndreptată
împotriva ta.
S W: De ce suntem violenți?
K: Suntem violenți deoarece suntem egoiști. Urmărirea
nemiloasă a propriilor interese este violență. Sinele este nesățios. Dorințele
și preocupările sinelui sunt nesfârșite. Sinele se poate comporta doar egotic,
ceea ce este un alt mod de a spune că sinele se poate comporta doar violent.
S W: Îmi amintesc foarte clar cum ai răspuns la o
telegramă sosită de peste mări atunci când locuiai în Colombo. Un prieten de-al
tău ți-a trimis un mesaj telegrafic când era pe moarte. Atunci i-ai trimis o
telegramă de iubire din partea ta cu cuvintele ”mă gândesc la tine”.
K: Dacă ai dorința sinceră de a ajuta o persoană,
atunci trebuie să acționezi când această persoană este în viață. După,
funeraliile grandioase sau monumentele sunt gesturi de afecțiune lipsite de
sens. Este ipocrizie să disprețuiești pe cineva în timpul vieții și apoi să-i
acordați omagii după ce sărmanul om a murit.
S W: De ce plânge inima cuiva atunci când un
prieten apropiat moare?
K: Atunci când cineva iubit moare este firesc ca
durerea să afecteze rudele și prietenii săi și să plângă. Crezi că ei plâng de
îngrijorare pentru persoana care a murit? Oare nu plâng ei pentru că deodată
sunt conștienți de pierderea lor personală? Cei care au murit, au plecat
definitiv și te confrunți cu o îngrozitoare singurătate, o dureroasă goliciune,
care nu poate fi umplută. Și plângi pentru că asta îți dă un sentiment de
ușurare. Dar oricât ai plânge sau te-ai ruga, morții nu vor învia.
S W: Cred că finalitatea absolută a morții face
această experiență atât de teribilă.
K: Atunci când moartea îți bate la ușă, nu poți
să spui ”Te rog, doamnă moarte, să fii amabilă și să mai aștepți o săptămână
sau mai multe până când îmi termin treaba”. Când vine moartea trebuie să
renunți la tot și să pleci.Nu-ți poți lua proprietățile cu tine. Vei fi separat
definitiv de familie și prieteni. Acesta va fi sfârșitul tuturor realizărilor
tale, gloriei tale, a plăcerilor și neplăcerilor tale. Vei merge mai departe cu
mâinile goale, la fel cum te-ai născut.
S W: Tocmai ai spus că în momentul morții cineva
este obligat să abandoneze totul și să plece. Pot să te întreb ceva foarte
exact? Unde merge cel care moare?
K: Domnule, ce ești tu? Ai un nume și un cont
bancar, ceea ce te face să simți că ești un individ, o persoană. Dar crezi că
există cu adevărat o persoană distinctă, separată? Ce ești tu, altceva decât o
colecție de gânduri, emoții, tendințe, înclinații, ură, necazuri, temeri,
ambiție, dorințe, credințe și idei? Această asociere de calități este ceea ce
ești. Nu ești nimic altceva decât aceste calități. Dacă aceste calități sunt
eliminate una câte una, atunci ce mai rămâne? Nu mai rămâne nimic. Prin urmare
nu există ceva ca ”eu” sau ”al meu”. Nu
realizezi că nici una din aceste calități ale tale nu este fixă sau permanentă?
Toată această agregare, inclusiv orice gând și sentiment, este supus
schimbării. Puteți avea dorința de a crede că undeva în voi este ascunsă o
substanță neschimbătoare, numită suflet. Dar, veți descoperi că ”sufletul” sau
”atman” este doar un concept, o creație a minții, ca urmare a acestei dorințe
de permanență și de securitate, și, la fel ca toate conceptele, și acest
concept este de asemenea schimbător. Prin urmare, când vezi că nu există nimic
permanent în tine și că atât lumea interioară cât și cea exterioară este într-o
continuă mișcare, atunci cine este în măsură a explora această întrebare cu
privire la reîncarnare. Totul în conștiința noastră, inclusiv corpul, este
într-o permanentă transformare, deoarece procesul gândirii este format dintr-o
succesiune de gânduri într-o stare dinamică, de flux. Și corpul este diferit de
minte? Gândurile mor și renasc. Corpul fizic de asemenea moare și renaște
mereu. Este clar că nimic nu există permanent? Dacă nimic nu există permanent,
atunci nimic nu se reîncarnează. Ai înțeles problema? Reîncarnarea devine o
posibilitate doar dacă există o entitate permanentă, neschimbătoare, singura
care ar fi capabilă să se deplaseze de la o viață la altă viață, ca un pasager
care călătorește de la o stație de cale ferată la o altă stație. Dar, dacă nu
există un astfel de pasager, dacă nu există o astfel de entitate, atunci cu
siguranță nu există nimic care să se reîncarneze. Reîncarnarea este doar o teorie născută din
dorința omului de continuitate.
S W: Sunt familiarizat cu ceea ce ai spus
referitor la acest foarte important subiect care este moartea. Ai afirmat că
moartea psihologică ar trebui să preceadă moartea corpului fizic.
K: Este corect. Poți ”tu” muri înainte de a muri?
S W: Înaintea morții fizice, sper să mor față de
tot ceea ce-mi place sau displace, față de griji, frici și așa mai departe. Ce
frumos ar fi dacă aș fi capabil să mor față de întregul meu trecut!
K: După ce veți muri față de întregul
dumneavostră trecut, veți descoperi un nou început.
S W: Asta-i tot?
K: Atunci când mintea a fost curățată de trecut,
atunci când este liberă de timp, ceva indestructibil se va pogorî atunci peste
tine.
S W: Ești gata să renunți la corpul tău?
K: Atunci când pentru mine va veni timpul să
merg, voi păși în casa morții zâmbind.
J. KRISHNAMURTI AS I KNEW HIM – By Susunaga Weeraperuma: The Mystery of
Death
CE
ÎNSEAMNĂ A MURI?
CE
ÎNSEAMNĂ A MURI? Să renunți la tot. Moartea taie ca un brici foarte ascuțit toate
atașamentele voastre, zeii și superstițiile voastre, dorința pentru o viață
următoare confortabilă, și așa mai departe. Intenționăm să aflăm ce înseamnă
moartea, deoarece este la fel de importantă ca și viața. Deci, cum pot afla
efectiv, nu teoretic, ce înseamnă să mori? Eu acum vreau să știu cum vrei tu să
descoperi asta. Eu vorbesc pentru tine, așa că nu adormi. Ce înseamnă a muri?
Pune-ți singur această întrebare. Când suntem tineri sau când suntem foarte
bătrâni, această întrebare este întotdeauna prezentă. Aceasta înseamnă a fi
complet liber, a fi total detașat de tot ceea ce omul a adunat, și ceea ce
singur și de bună voie ai adunat. Nici un atașament, nici zei, nici viitor,
nici trecut. Tu nu vezi această frumusețe, această măreție, această
extraordinară putere, ca atunci când trăiești să mori. Înțelegi ce înseamnă
asta? Atunci când trăiești să mori în fiecare moment astfel încât de-a lungul
întregii vieți să nu fii atașat de nimic. Asta înseamnă moartea.
The Future is Now, Chapter 10
A TRĂI
ÎNSEAMNĂ A MURI.
DECI,
VIAȚA ESTE MOARTE. Ai înțeles? Viața înseamnă că în fiecare zi
trebuie să renunți la toate atașamentele tale. Poți face asta? Un lucru foarte
simplu, dar cu implicații uriașe. Așa că fiecare zi este o nouă zi. În fiecare
zi muriți și vă încarnați. Există o extraordinară vitalitate, există energie,
deoarece nu există nimic care să te înspăimânte, de care să-ți fie frică. Nu
este nimic care te-ar putea afecta, nimic care să te rănească.
The Future is Now, Chapter 10
2. DESPRE REÎNCARNARE
Întrebare:
Credeți în reîncarnare și karma?
Krishnamurti: Acum
cred că veți reveni la locurile voastre și vă veți simți confortabil. Ce vrei
să spui prin ”a crede”, și de ce dorești să crezi? Este credința necesară
pentru a afla adevărul? Pentru a afla ce este adevărul, trebuie să vă apropiați
din nou de viață, trebuie să aveți capacitatea de a vedea lucrurile din nou,
dar mintea care este ancorată în credință este în mod evident incapabilă să
descopere noul.
Deci,
înainte de a putea descoperi dacă există sau nu reîncarnare, trebuie să aflați
dacă mintea voastră este eliberată de credințe. Cei mai mulți dintre noi au
credințe, deoarece este comod, deoarece sunt satisfăcuți; găsesc o mare
speranță în asta. Este ca și cum ai lua droguri sau narcotice pentru a avea
senzația de pace. O astfel de credință este o proiecție a propriei dorințe.
Deci, pentru a afla adevărul cu privire la orice chestiune, evident trebuie să
te eliberezi de orice ipoteze, de credințe, de orice concluzie – indiferent că
sunt ale lui Buddha, Hristos, ale tale sau ale bunicii tale.
Trebuie
să abordezi noul, și doar atunci vei fi capabil să descoperi ce este adevărul.
Credința este un obstacol în calea realității, care este ceva foarte greu de
acceptat pentru majoritatea dintre noi. Noi nu căutăm realitatea, căutăm
satisfacția, iar credința ne dă satisfacție, ne împacă. Deci, în esență căutăm
satisfacția. O evadare din problemă, din durere și suferință. Prin urmare, în
realitate nu căutăm adevărul. Pentru a descoperi adevărul trebuie să existe o
directă confruntare cu durerea, cu plăcerea și suferința, dar nu printr-un
ecran al credinței. Deci, în mod similar, haideți să vedem ce înțelegeți prin
reîncarnare – adevărul despre aceasta, nu ceea ce îți place să crezi, sau ceea
ce a spus cineva sau ceea ce ți-a spus învățătorul tău. Cu siguranță acesta
este adevărul care eliberează, nu concluzia sau propria ta părere. Acum, la ce te
referi prin reîncarnare? Să te reîncarnezi spre a renaște – ce vrei să spui
prin asta? Ce anume de fapt se naște din nou? – nu ceea ce crezi sau nu crezi.
Vă rog să dați totul deoparte, toate acestea sunt imature. Haideți să aflăm ce
anume revine din nou, sau se reîncarnează. Pentru a descoperi asta, mai întâi
trebuie să cauți ce ești tu. Când spui ”mă voi naște” trebuie să știi ce anume
este acest ”eu”. Aceasta este problema, nu-i așa? Eu nu mă eschivez. Să nu
credeți că aceasta este o mișcare inteligentă a mea. Veți vedea în mod clar
problema, pe măsură ce vom continua s-o explorăm. Spui ”voi renaște”. Ce este
acest ”eu” care va renaște? Este acesta o entitate spirituală, este acest ”eu”
ceva continuu, este ceva independent de memorie, de experiență, de cunoaștere?
Acest ”eu” este o entitate spirituală sau este doar un proces al gândirii. Sau
este ceva în afara timpului, ceea ce noi numim spiritual, nemăsurabil în
termenii timpului, sau este în domeniul timpului, în sfera memoriei, a
gândirii. Acesta nu poate fi altceva. Haideți să descoperim dacă este dincolo
de timp. Sper că urmăriți toate acestea. Să aflăm dacă ”eu-l” este în esență
ceva spiritual. Acum, prin ”spiritual” ne referim, nu-i așa, la ceva care nu
poate fi condiționat, ceva care nu este o proiecție a minții umane, ceva care
nu se află în sfera gândirii, ceva ce nu moare. Atunci când vorbim de o
entitate spirituală, noi înțelegem ceva care evident nu se află în domeniul
minții. Acum, este ”eu-l” o astfel de entitate spirituală? Dacă este o entitate
spirituală, ea trebuie să fie în afara timpului, prin urmare nu poate renaște
sau continua. Nu putem gândi cu privire la el deoarece gândirea vine din timp,
gândirea este trecut, ea este o mișcare continuă, o reacție la trecut; deci
gândirea este în esență un produs al timpului. Dacă gândirea poate gândi cu
privire la ”eu”, atunci acesta este parte a timpului, de aceea acest ”eu” nu
este liber de timp, prin urmare nu este spiritual – ceea ce este evident.
Deci
”eu-l” este un proces al gândirii; și vrei să știi dacă acest proces al
gândirii, continuând dincolo de corpul fizic, se naște din nou, se reîncarnează
într-o formă fizică. Acum să mergem mai departe. Ce continuă – poate fi găsit
vreodată, cu adevărat, ceea ce este incomensurabil și dincolo de timp? Noi
urmărim să descoperim adevărul, nu să facem un schimb de opinii. Acest ”eu”,
această entitate a procesului de gândire se poate reînnoi vreodată? Dacă nu se
poate, atunci trebuie să existe un sfârșit al gândirii. Nimic din ceea ce
continuă nu este prin natura sa distructiv. Ceea ce are continuitate nu se
poate reînnoi. Atâta timp cât gândirea continuă prin memorie, prin dorință,
prin experiență, ea nu se poate reînnoi; prin urmare ceea ce continuă nu poate
cunoaște realitatea, adevărul. Puteți renaște de o mie de ori, dar niciodată nu
veți putea cunoaște realitatea; doar ceea ce moare, ceea ce ajunge la final se
poate reînnoi.
Cealaltă
parte a întrebării este dacă eu cred în karma. Ce vrei să spui prin cuvântul
karma? A face, a acționa, a fi. Să încercăm să aflăm, în pofida poveștilor.
Karma implică, nu-i așa, cauza și efectul – acțiunea bazată pe o cauză, produce
un anumit efect; acțiunea născută din condiționare, care produce rezultate
ulterioare. Deci, karma implică cauza și efectul. Iar cauza și efectul sunt
statice, sunt ele vreodată fixe? Devenirea nu afectează de asemenea cauza?
Deci, nu există nici o cauză fixă, nici un efect fix. Astăzi este rezultatul
lui ieri, nu-i așa? Astăzi este rezultatul lui ieri, atât cronologic cât și
psihologic, iar astăzi este cauza pentru mâine. Deci, cauza este efectul, iar
efectul devine cauză – este o mișcare continuă, nu există nici o cauză sau un
efect fix. Dacă ar exista o cauză fixă și un efect fix, ar exista specializare,
și moartea nu reprezintă specializarea? Orice specie care se specializează, în
mod evident ajunge la final, dispare. Măreția omului este că el nu se poate
specializa. S-ar putea specializa din punct de vedere tehnic, dar structural nu
se poate specializa. Sămânța de ghindă, de exemplu, este specializată – nu
poate fi nimic altceva, doar ceea ce este. Dar ființa umană nu are un sfârșit
total. Există posibilitatea de constantă reînnoire; ea nu este limitată de
specializare. Atâta timp cât vom privi cauza, ca fundal al condiționării, fără
legătură cu efectul, trebuie să existe conflict între gândire și fundal. Deci,
problema este mult mai complexă decât dacă crezi sau nu în reîncarnare,
deoarece întrebarea este cum să acționezi, nu dacă crezi în reîncarnare și
karma. Asta este absolut irelevant. Acțiunea ta este doar rezultatul unor cauze
oarecare și această acțiune modifică acțiunile viitoare – prin urmare există
scăpare din condiționare.
Deci,
pentru a pune altfel această problemă, poate o acțiune aduce vreodată
eliberarea din acest lanț al cauzei și efectului? Am făcut ceva în trecut; am
avut o experiență, ceea ce în mod evident condiționează reacția mea de astăzi,
și reacția mea de astăzi mă condiționează mâine. Acesta este întregul proces al
karma-ei, cauza și efectul, și evident, deși temporar poate crea plăcere, acest
proces al cauzei și efectului în cele din urmă duce la durere și suferință.
Aceasta este esența reală a problemei. Poate gândirea să fie liberă? Gândirea,
acțiunea care este liberă, nu produce suferință, nu aduce condiționare. Acesta
este punctul vital al întregii probleme.
Deci,
poate exista acțiune fără nici o legătură cu trecutul? Poate exista acțiune
care să nu se bazeze pe o idee? Ideea este continuarea lui ieri într-o formă modificată,
și care va continua, condiționându-l pe mâine, ceea ce înseamnă că acțiunea
bazată pe idee niciodată nu poate fi liberă. Atâta timp cât acțiunea se bazează
pe idee, ea va produce inevitabil conflicte. Poate exista acțiune fără legătură
cu trecutul? Poate exista acțiune fără povara experienței, a cunoștințelor de
ieri? Atâta timp cât acțiunea este rezultatul trecutului, ea nu poate fi
niciodată liberă, și doar în libertate poți descoperi ce este adevărat. Când
mintea nu este liberă, ea nu poate acționa; ea poate doar reacționa, iar
reacția este la baza acțiunii noastre. Acțiunea noastră nu este o acțiune ci
doar continuarea reacției deoarece aceasta este rezultatul memoriei, al
experienței, răspunsul trecutului.
Deci,
întrebarea este, poate mintea să se elibereze de condiționarea sa? Cu
siguranță, aceasta implică această chestiune a karma-ei și reînacarnării. Atâta
timp cât există o continuitate a gândirii, acțiunea trebuie să fie limitată și
o astfel de acțiune creează opoziție, conflict și karma – răspunsul trecutului
coroborat cu prezentul, creează o
continuitate modificată. Deci, o minte care are continuitate, care se bazează
pe continuitate – poate o asemenea minte să fie liberă? Dacă nu poate fi
liberă, este posibil ca această continuitate să înceteze? Aceasta este o
problemă foarte importantă. Pentru a descoperi dacă mintea se poate elibera
vreodată de fundalul condiționărilor, presupune o extraordinară investigație.
Nu se bazează mintea pe acest fundal? Nu este gândirea întemeiată pe trecut?
Deci, se poate elibera gândirea vreodată de trecut? Putem face ca întreaga
gândire să ajungă la sfârșit – dar, evident, nu prin constrângere, nu prin
efort, nu prin diverse forme de disciplină, de control sau de suprimare. Ca
observator, să vedem adevărul a ceea ce înseamnă ca gândirea să ajungă la
final, să înceteze. Văzând adevărul, semnificația acestuia, falsa reacție este
eliminată. Asta este ceea ce încercăm să facem răspunzând la această întrebare.
Atunci
când acțiunea nu se bazează pe o idee sau pe trecut, atunci mintea este
liniștită, absolut tăcută. În această tăcere acțiunea este liberă de idee. Dar
doriți un răspuns la întrebarea dumneavostră: dacă eu cred sau nu în
reîncarnare. Știi, te face mai înțelept dacă spun că eu cred sau nu cred în ea?
Cred că ești confuz în această privință. A fi satisfăcut prin cuvinte și
explicații indică o minte meschină, o minte stupidă.
Examinează
întregul proces al sinelui. Această examinare poate avea loc doar în relație;
și pentru a descoperi adevărul în orice relație trebuie să existe o stare
constantă de vigilență pasivă. Aceasta vă va revela adevărul și nu veți avea
nevoie de nici o confirmare de la nimeni. Atâta timp cât gândirea continuă, nu
poate exista realitate; atâta timp cât gândirea continuă ca în trecut, va
exista confuzie și conflict. Doar atunci când mintea rămâne într-o stare de
vigilență pasivă este posibil ca adevărul să fie cunoscut.
J. Krishnamurti – Talks at Ceylon, 1949 - 1950
Întrebare: Vă rog
să faceți o afirmație clară cu privire la non-existența reîncarnării, deoarece
s-au acumulat tot mai multe ”dovezi științifice” care dovedesc că reîncarnarea
este o realitate. Sunt îngrijorat deoarece văd un număr mare de oameni care se
folosesc de aceste dovezi pentru a-și consolida și mai mult credința pe care
deja o au și care le permite o evadare din problema vieții și a morții. Nu este
responsabilitatea dumneavoastră să vă exprimați părerea clar, direct și
inechivoc în această privință, mai degrabă decât a ocoli acest aspect?
Krishnamurti: Vom fi
foarte exacți. Ideea reîncarnării a existat cu mult înaintea creștinismului.
Este răspândită în India și probabil în aproape toată lumea asiatică. Mai
întâi: ce este încarnarea; nu doar încarnarea prezentă ci reîncarnarea din nou
și din nou? În al doilea rând: ideea că există dovezi științifice care susțin
că reîncarnarea este adevărată, determinând oamenii să scape de problemele lor,
aceasta este ceea ce îl îngrijorează pe cel care pune această întrebare.
Chiar
este el preocupat că oamenii evadează astfel? Ei pot evada de asemenea prin
fotbal sau mergând la biserică. Dați deoparte toată această îngrijorare cu
privire la ce fac alți oameni. Sunteți cu adevărat preocupat de această
realitate, de adevărul cu privire la reîncarnare, și doriți un răspuns clar de
la vorbitor.
Ce
anume se întrupează, se încarnează, renaște? Ce anume trăiește în acest moment,
acum, stând aici? Ce anume se petrece acum, cu cel care este încarnat? Și când
cineva pleacă de aici, ce se petrece de fapt? Efectiv, în viața noastră
zilnică, care este o mișcare a vieții, a încarnării – luptele sale, poftele
sale, lăcomiile, invidiile, atașamentele – toate acestea? Toate acestea se vor
reîncarna în viața următoare?
Acum,
cei care cred în reîncarnare cred că vor renaște cu tot ceea ce ei au în
prezent – probabil modificat – și așa vor continua viață după viață. Niciodată,
credința nu este vie. Dar să presupunem că această credință este foarte vie,
atunci ceea ce este acum conteză mult mai mult decât ce va fi într-o viață
viitoare.
În
Orient există cuvântul ”karma”, care înseamnă acțiunea în viața prezentă; acum,
cu toată mizeria, confuzia, furia, gelozia, ura, violența, care pot fi
modificate acum, totuși sunt lăsate pentru viața viitoare. Deci, există dovezi
de reamintire a unor lucruri din trecut, dintr-o viață anterioară. Această
amintire este acumulată de ”eu”, ”ego-ul”, personalitatea. Acest pachet,
modificat, purificat, cizelat, puțin șlefuit, trece spre viața următoare. Deci,
nu se pune problema dacă există reîncarnare (eu sunt foarte sigur în această
privință, vă rog) ci că există încarnarea prezentă; și mult mai important decât
reîncarnarea este sfârșitul dezordinii de acum, a conflictului prezent. Atunci
ceva cu totul diferit va merge mai departe.
Fiind
nefericiți, nemulțumiți, îndurerați spunem: ”Sper că în viața viitoare va fi
mai bine”. Această speranță în viața următoare este amânarea realității cu care
ne confruntăm acum. Vorbitorul a discutat cu cei care cred și au conferențiat
și scris la nesfârșit despre reîncarnare. Asta face parte din jocul lor. Eu
spun: ”În regulă, domnilor, credeți total în aceasta. Dar dacă credeți, ceea ce
faceți în prezent contează.” Dar ei nu sunt interesați de ceea ce fac acum, ei
sunt interesați de viitor. Eu nu spun că: ”Eu cred și-mi voi schimba complet
viața încât nu va exista nici un viitor.” Nu, și la sfârșit ei spun că am
eludat această întrebare specială; voi sunteți cei care o eludați, care evadați
din ea.
Am
spus că viața prezentă este foarte importantă, dacă o înțelegeți și treceți
prin ea cu toată complexitatea și zbuciumul ei – încheind-o și nu mergând mai
departe cu aceasta. Atunci veți intra într-o lume total diferită. Cred că este
clar, nu-i așa? Eu nu ascund nimic. Mă puteți întreba: ”Crezi în reîncarnare?”
Corect? Eu nu cred în nimic. Nu este o evaziune, nu am nici o credință și asta
nu înseamnă că eu sunt ateu sau că sunt un păcătos. Intră în această problemă
și vezi ce înseamnă. Asta înseamnă că mintea este eliberată de toate
complicațiile și obstacolele credințelor.
În
literatura Indiei antice există o poveste despre moarte și încarnare. Pentru un
brahman, unul dintre cele mai vechi obiceiuri și legi este ca după acumularea
bogățiilor lumești timp de cinci ani, el trebuie să renunțe la tot și să
înceapă din nou. Un brahman oarecare avea un fiu și acesta spune ”Tu dai toate
acestea diverselor persoane îndepărtate, dar mie ce ai de gând să-mi dai; ce ai
să-mi lași mie?” Tatăl a spus ”Pleacă de aici, nu mă interesează”. Dar fiul
revine de mai multe ori și tatăl se înfurie și spune ”Am de gând să te trimit
la moarte” – și fiind un brahman el trebuia să-și țină cuvântul dat. Deci îl
trimite la moarte. Mergând spre moarte fiul merge pe la diverși învățători și
constată că unii spun că există reîncarnare iar alții spun că nu există. El își
continuă căutarea și în cele din urmă ajunge la casa morții. Când ajunge,
moartea nu era acolo. (O superbă implicație, dacă o pătrunzi). Moartea nu era
acolo. Fiul așteaptă trei zile. În a patra zi, apare moartea și își cere scuze.
Ea își ceru scuze deoarece fiul era un brahman și spune: ”Îmi pare rău că te-am
lăsat să aștepți în regatul meu, îți voi îndeplini trei dorințe. Poți fi un
mare rege, poți avea cea mai mare avere sau poți fi nemuritor.” Fiul spune: ”Am
fost pe la mulți învățători, dar toți afimă lucruri diferite. Ce părere ai
despre moarte și ce se întâmplă după aceea?” Moartea spune: ”Aș vrea să am
elevi ca tine; nu preocupați de orice altceva în afară de asta”. Așa că, ea
începe să-i spună despre adevăr, despre starea vieții în care nu există timp.
Întrebare: Care
sunt opiniile tale despre implicațiile credinței în reîncarnare?
Krishnamurti: Din
nou, acesta este un subiect vast. Din nou, prin intermediul auto-descoperirii,
vom examina această problemă; nu pentru a răspunde cu da sau nu, ci ca un
mijloc de a ne înțelege pe noi înșine. Există atât de multe de spus și trebuie
să fiu scurt. Eu vă pot da doar unele sugestii, pot sublinia anumite aspecte,
nu pot acoperi întreaga problemă, deoarece este imensă. Nu știu dacă o vedeți
la fel ca mine.
Mai
întâi de toate, să dăm deoparte toate răspunsurile superficiale și reacțiile la
această întrebare, dintre care unul este acela că o persoană care își folosește
timpul în mod util, nu își pune întrebări cu privire la reîncarnare și viața de
după moarte. Unei astfel de persoane nu îi este teamă de a acționa cum vrea,
cum îi place și de altfel este atât de stupidă încât nu simte nici o
responsabilitate pentru acțiunile sale. Până la urmă, dacă ar trebui să plătiți
pentru acțiunile voastre, ați deveni foarte atenți. Dacă în lumea afacerilor o
greșeală te face să pierzi, chiar dacă puțin sau mult, vei fi foarte atent.
Deci, frica este folosită ca mijloc pentru a controla omul; este ceea ce fac
religiile, ceea ce face societatea prin codul său de moralitate. Pentru moment
nu suntem preocupați de acest aspect al problemei. Noi nu suntem preocupați de
credință, deoarece credința pentru cineva care caută adevărul nu are nici o semnificație,
chiar dacă credința poate oferi securitate, un refugiu, raiul. Un om care caută
adevărul trebuie să călătorească prin mări neexplorate, fără a avea porturi,
adăpost, el trebuie să meargă spre a explora. Deci putem da deoparte și acest
aspect al problemei.
Această
problemă implică două lucruri: continuitatea
și cauza și efectul. În ceea ce
privește continuitatea, trebuie să analizăm dacă în noi există o esență
spirituală care să continue. Acum, haideți să examinăm această idee. Mai întâi,
în cărți se spune - și voi de asemenea susțineți - că există o structură
spirituală care continuă după moarte. Vă rog să nu fiți defensivi; vreau să
aflu adevărul despre asta. Acceaptarea unei autorități înseamnă oprirea
întregului proces de gândire. Deci, noi nu intenționăm să acceptăm ceea ce spun
cărțile sacre și nici ceea ce simțim, deoarece tot ceea ce simțim se bazează pe
dorința noastră de securitate.
ACUM,
EXISTĂ O ESENȚĂ SPIRITUALĂ ÎN OM? Vă rog să analizați consecințele. Tot ceea ce este spiritual este în esență
atemporal, este etern. Cu siguranță, dacă acesta este așa, atemporal, etern,
este dincolo de naștere și moarte, este dincolo de timp și spațiu. Deci, nu
trebuie să te îngrijorezi pentru ceea ce este dincolo de timp. Nu trebuie să te
preocupe asta. Dacă este atemporal, etern, este nenăscut și nemuritor, nesupus
timpului. Nefiind supus timpului, nu există nici o continuitate; atunci de ce
te-ar preocupa? Dacă ești atemporal, nu ar avea continuitate. Dar pentru tine
este în timp, deoarece te agăți de el. Prin urmare nu este atemporal. Prin
urmare acesta nu este spiritual în esență, deoarece voi l-ați creat și prin
urmare vă agățați de el. Dacă ar fi fost real, ar fi fost dincolo de controlul
vostru. Dacă ar fi adevărat, nu l-ai cunoaște și așa cum spuneam dacă îl
cunoști, nu este adevărat, dar totuși vă agățați de el. Spui că există o esență
spirituală, care este ”eu-l”, și că aceasta va continua și în același timp spui
că este atemporal. Deci, va trebui să înțelegem problema continuității, care
implică moartea, cu scopul de a ști dacă există sau nu o entitate spirituală.
Trebuie să înțelegem moartea, ceea ce înseamnă că trebuie să înțelegem întreaga
problemă a continuității. Ce anume are o continuitate în viața noastră zilnică?
Prin continuitatea memoriei tale, a familiei tale, a credințelor; și astfel,
dorind continuitate psihologică și fiziologică, apare frica de moarte. Prin
urmare dorim continuitate. Dacă nu putem avea continuitatea acestei existențe
fizice, vom căuta o continuitate în ceea ce noi numim ”Dumnezeu”. Prin urmare,
atunci când vorbim de reîncarnare, căutăm de fapt continuitatea. Acum, ce este
ceea ce continuă? Tu ești gândirea ta, amintirile tale, experiența ta de zi cu
zi. ”Eu” mă identific cu amintirile mele, cu proprietatea mea, familia mea,
credințele mele, și ”eu” voi continua, și ”eu” doresc să fiu sigur de faptul că
voi continua că voi merge mai departe. Prin urmare nu vreau să mor, deși stiu
totuși că voi muri. Deci, cum pot eu găsi continuitatea? De aceea problema mea
nu este să descopăr adevărul despre reîncarnare ci de a-mi asigura
continuitatea. Ce este ceea ce spunem că va continua? Ce este cel pe care îl
susținem cu atâta disperare, cu atâta teamă și îngrijorare? Nu este memoria,
amintirile? Domnilor, eliminați amintirile și vedeți ce sunteți? Iar aceste
amintiri primesc viață prin reacumulare constantă. Memoria în sine nu are nici
o substanță, nici o vitalitate. Atunci când spun ”îmi aduc aminte”, singur mă
identific cu trecutul. Asta este, atâta timp cât un om este rezultatul
trecutului, cât timp el este preocupat cu rezultatele trecutului, trebuie să
existe continuitate. Și ce se întâmplă cu ceea ce contiună. Nimic, pentru că
este doar un obicei, o obișnuință. Obiceiul este singurul lucru care poate
continua și căruia îi dați viață din timp în timp. Deci, acel ceva care
continuă este memoria, ceva mort căruia îi dai viață, ceea ce înseamnă că
printr-o serie de obiceiuri, acumulări și particularități, experiențele sunt
transformate, convertite pentru a produce tot ceea ce doriți să continue. Mai
mult decât atât, ceea ce continuă decade, se dezintegrează. Ceea ce este continuat
nu este creativ.
Deci,
iată ce implică în primul rând problema reîncarnării și acesta este adevărul cu
privire la ea; nu ceea ce spune cineva despre ea că ar fi de fapt. Dacă vom
pătrunde cu adevărat în această problemă, fiind conștienți de semnificația sa,
vom constata că ceea ce este spiritual este atemporal, și prin urmare dincolo
de influența noastră, și prin urmare dincolo de continuitate; continuitatea
este timpul – ieri, azi, mâine. Și mai mult, agățându-ne de această esență
spirituală, suntem distrași de o falsă acțiune, deoarece atemporalul nu poate
fi descoperit prin cunoscut. Vorbești despre esența spirituală, care este
”eu-l”, prin urmare trebuie să-l cunoști, deci acesta nu este adevărul. Eu nu
descriu ceva ce nu este. Memoria în sine este ceva mort. Îi dăm viață deoarece
ne satisface, ne mulțumește, dar când există satisfacție, trebuie să existe
continuitate, și satisfacțiile se termină curând, dar le reînviem într-o altă
formă, și astfel vom continua. Și ceea ce continuă nu este nemuritor, ceea ce
este continuu, permanent nu se reînnoiește. Acesta pur și simplu continuă ca un
obicei. Doar în rîennoire există creație, există realitatea; și doar prin
sfârșit există reînnoire, nu prin continuitate. Vedeți copacii, ei lasă să le
cadă frunzele și alte frunze noi apar. Ele nu au continuitate. Deoarece ne este
frica ne agățăm de amintirile noastre și omul care trăiește cu această
continuitate este un om mort, și mă tem că asta facem.
În
această întrebare există, de asemenea, problema cauzei și efectului. Cauza și
efectul sunt două lucruri distincte sau sunt corelate între ele? Efectul devine
cauză. Deci, nu există niciodată un moment care să fie doar cauză sau doar
efect. Deci, cauza și efectul sunt total interdependente. Ele nu sunt două
procese separate, ele sunt una deoarece efectul devine cauză și ceea ce a fost
cauză a devenit efect; dar atunci când privim cauza separată de efect, există
un interval de timp iluzoriu, care ne conduce la o concluzie greșită, și toate
filosofiile se bazează pe această concluzie greșită. Cauzele trecând prin timp
se modifică. Atunci când există un efect, cauza nu poate fi separată. Acestea
sunt împreună deși puteți avea nevoie de timp pentru a percepe asta. Dar
efectul este acolo unde este și cauza; atunci când sunteți conștienți de ”ceea
ce este” atât cauza cât și efectul sunt acolo. Prin urmare există transformare.
Vă rog să reflectați la toate implicațiile și să observați această
extraordinară frumusețe. Asta înseamnă că dacă înțelegeți ”ceea ce este”,
există o transformare imediată. Prin urmare, această schimbare este atemporală,
nu o schimbare în timp. Noi suntem instruiți să credem și așteptăm să ne
transformăm în timp, să devenim ceva mâine. Dar dacă percepeți cauza care
devine mereu efect și efectul devenind mereu cauză, atunci există o înțelegere
imediată și prin urmare o încetare imediată a cauzei. Asta este domnilor, poți
ajunge foarte simplu, atunci când ești furios, să vezi imediat motivul furiei, în
loc să spui că vei face ceva pentru asta mâine, și recunoscându-l, fiind
conștient de el, ar exista o transformare imediată, deoarece atunci devii liber
de această idee, de această iluzie, de acest mod greșit de a gândi, că doar în
timp poți obține un rezultat. Cauza este în efect. Sfârșitul are o
semnificație, așa că atunci când avem în vedere reîncarnarea, o putem considera
din ambele puncte de vedere, cel al credinciosului și cel al necredinciosului,
în care ambii sunt prinși în credințele lor, în stupiditatea lor, și prin
urmare sunt incapabili de a găsi adevărul. Noi trebuie să privim această
problemă ca fiind a noastră. Și conștientizând această problemă vom vedea cât
de minunată este cunoașterea de sine, care este începutul înțelepciunii.
Cunoașterea de sine, sau a vedea ceea ce este fals în noi, este începutul
inteligenței; cunoașterea căii stupide a gândirii, este începutul înțelegerii.
J. Krishnamurti – Madras 7th Publik Talk 30th November, 1947
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu