20 DECEMBRIE

CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Necunoasterea

   Daca cineva poate ajunge cu adevarat la aceasta stare de a spune “eu nu stiu”, aceasta indica un extraordinar sentiment de umilinta; nu exista aroganta cunoasterii, nu exista nici un raspuns dogmatic, doctrinar pentru a impresiona. Cand pot afirma cu adevarat “nu stiu”, ceea ce foarte putini sunt capabili, in aceasta stare frica inceteaza in totalitate deoarece orice sentiment de recunoastere, de cautare in memorie a ajuns la final; nu mai exista investigare in domeniul cunoasterii. Apoi urmeaza ceva extraordinar. Daca ati urmarit pana acum ceea ce am spus, nu doar verbal, ci ati experimentat cu adevarat, veti descoperi ca atunci cand spuneti “nu stiu” orice conditionare ia sfarsit. Si care este atunci starea mintii?

    Cautam ceva permanent – permanent in sensul timpului, ceva de durata vesnica. Vedem ca totul in jurul nostru este tranzitoriu, in miscare, nastere, decadenta si moarte, si noi cautam intotdeauna stabilitate, ceva care va dainui in domeniul cunoscutului. Cunoasterea functioneaza doar prin gandire, care este un raspuns provocat de memorie. Vazand toate acestea, daca as dori sa pun capat gandirii, ce ar trebui sa fac? Cu siguranta, prin auto-cunoastere trebuie sa fiu constient de intregul proces al gandirii mele. Trebuie sa observ ca fiecare gand, chiar si subtil, chiar si elevat, chiar si stupid sau oricat de josnic ar fi, isi are radacinile in cunoscut, in memorie. Daca eu vad aceasta foarte clar, atunci cand mintea se confrunta cu o problema imensa, va fi capabila sa spuna “nu stiu” deoarece nu are nici un raspuns.