26 DECEMBRIE

CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Calea meditatiei

   Este adevarul ceva definitiv, absolut, fix? Am dori sa fie absolut deoarece atunci ne-am putea refugia in el. Am dori sa fie permanent, deoarece atunci l-am putea poseda si am putea gasi in el fericirea. Dar este adevarul absolut, continuu pentru a-l experiemnta din nou si din nou? Repetarea experientei este simpla cultivare a memoriei, nu-i asa? In momentele de liniste, am putea experimenta un anumit adevar, dar daca ne agatam de acea experienta, prin memorie, pentru a o face fixa, absoluta – mai este acesta adevar? Este adevarul continuitatea, cultivarea memoriei? Si adevarul poate fi gasit doar atunci cand mintea este complet linistita? Atunci cand mintea nu este prinsa in amintiri, nu cultiva memoria ca centru de recunoastere, dar sunt constient de tot ceea ce spun, de tot ceea ce fac in relatiile si activitatile mele, vazand adevarul in orice asa cum este clipa de clipa – cu siguranta aceasta este calea meditatiei, nu-i asa?

    Nu exista intelegere decat atunci cand mintea este linistita, iar mintea nu poate fi linistita atata timp cat se ignora pe sine. Aceasta ignoranta nu este inlaturata prin nici o forma de disciplina sau prin urmarea unei anumite doctrine antice sau moderne. Credinta creaza doar rezistenta, izolare, iar in cazul in care exista izolare, nu exista posibilitatea linistii. Linistea vine doar atunci cand am inteles intregul proces al mintii – a diferitelor entitati aflate in conflict unele cu altele, care alcatuiesc “Eu-l”. Aceasta este o sarcina dificila, ne indreptam catre altii pentru a invata diverse trucuri pe care le numim meditatie. Trucurile  mintii nu sunt meditatie. Meditatia este inceputul cunoasterii de sine, si fara meditatie nu exista cunoastere de sine.