CARTEA VIETII – Meditatii zilnice
cu Krishnamurti
Timpul nu ofera nici o solutie
Toate religiile
sustin ca timpul este necesar, timpul psihologic despre care vorbim. Raiul este
foarte departe si se poate ajunge in el doar prin procesul de evolutie
treptata, prin suprimare, prin crestere sau prin identificarea cu un obiect, cu
ceva superior. Intrebarea noastra este daca este posibil sa fii liber de frica
imediat. In caz contrar, frica naste tulburari; timpul psihologic invariabil da
nastere la tulburari, la dezordine.
Eu analizez
intreaga idee de evolutie, nu doar a fiintei fizice ci si a gandirii care se
identifica cu o anumita forma de existenta in timp. Creierul (mintea) a evoluat
in mod evident pentru a ajunge in aceasta etapa de dezvoltare din prezent, si
poate evolua mai mult, se poate extinde si mai mult. Dar ca fiinta umana am
trait 40 sau 50 de ani intr-o lume alcatuita din tot felul de teorii, conflicte
si concepte, intr-o societate in care lacomia, invidia si concurenta au dat
nastere la razboaie. Sunt o parte din toate acestea. Pentru un om aflat in
suferinta, nu are nici o importanta cautarea unei solutii in timp, a unei
evolutii lente pentru urmatoarele doua milioane de ani ca fiinta umana.
Asa cum suntem, este
posibil sa fim liberi de frica si de timpul psihologic? Timpul fizic trebuie sa
existe, nu puteti scapa de asta. Intrebarea este daca timpul psihologic poate
aduce, nu doar ordinea individuala dar si ordinea sociala. Suntem parte a
societatii, nu suntem separati. Atunci cand exista ordine intr-o fiinta umana,
acolo va fi inevitabil ordine sociala in exterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu