CARTEA VIETII – Meditatii zilnice
cu Krishnamurti
Mintea care trancane
Stii ca a percepe
ceva este o experienta uimitoare. Nu stiu daca ati perceput vreodata cu
adevarat ceva; daca ati perceput vreodata o floare, un chip, sau cerul, sau
marea. Desigur, vezi aceste lucruri, in timp ce treci cu autobuzul sau cu
masina, dar ma intreb daca ati facut vreodata un efort sa priviti o floare...
Si atunci cand privesti o floare, ce se intampla? O denumesti imediat, esti
preocupat carei specii ii apartine sau spui: “Ce culori frumoase are. As dori
s-o cresc in gradina mea, as vrea s-o daruiesc sotiei mele sau s-o pun la
butoniera mea.” si asa mai departe. Cu alte cuvinte, in momentul in care
privesti o floare, mintea ta incepe trancaneala, verbalizarea cu privire la
aceasta; de aceea tu niciodata nu percepi floarea. Percepi ceva doar atunci
cand mintea este tacuta, atunci cand nu exista nici un fel de trancaneala, de
verbalizare. Daca veti putea privi stelele seara, deasupra marii, fara a avea
nici o miscare a mintii, atunci cu adevarat veti percepe extraordinara
frumusete a acestora; si, atunci cand percepi frumusetea, tu nu experimentezi
de asemenea starea de iubire? Cu siguranta, frumusetea si iubirea sunt la fel.
Fara iubire nu exista frumusete, si fara frumusete nu exista iubire. Frumusetea
este in forma, frumusetea este in vorbire, frumusetea este in comportament.
Daca nu exista iubire, comportamentul, conduita, sunt sterile, sunt doar un
produs al societatii, al unei anumite culturi, si ceea ce produce este mecanic,
lipsit de viata. Dar cand mintea percepe fara cea mai mica agitatie, atunci
este capabila de a observa total profunzimea de sine, si astfel perceptia este
cu adevarat atemporala. Nu trebuie sa faci ceva pentru a o dobandi, nu exista
nici o disciplina, nici o practica, nici o metoda prin care sa poti invata sa
percepi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu