CARTEA VIETII – Meditatii zilnice
cu Krishnamurti
Evoluția umană
Trebuie să cunoști
starea de beție pentru a cunoaște abstinența? Trebuie să treci prin ură pentru
a cunoaște ce înseamnă să fii plin de compasiune? Trebuie să treci prin
războaie distrugându-te pe tine și pe alții pentru a ști ce este pacea? Cu
siguranță acesta este un mod fals de gândire, nu-i așa? În primul rând trebuie
să-ți asumi faptul că nu există evoluție, o creștere, o mișcare de la rău la
bine, și apoi îți încadrezi gândirea în acest model. Evident, există o creștere
fizică, planta mică devine un copac mare; există progres tehnologic, roata
evoluând de-a lungul secolelor până la avionul cu reacție. Dar există progres,
evoluție psihologică? Asta este ceea ce noi discutăm – dacă există o creștere,
o evoluție a ”eu-lui” începând cu răul și terminându-se cu binele. Printr-un
proces de evoluție în timp, poate ”eu-l”, care este centrul răului, să devină
vreodată nobil, bun? Evident, nu. Ceea ce este rău, psihologicul ”eu” va rămâne
întotdeauna rău. Dar noi nu dorim să ne confruntăm cu asta. Noi credem că prin
procesul timpului, prin creștere și transformare ,”eu-l” în cele din urmă va
deveni realitate. Aceasta este speranța noastră, aceasta este dorința noastră
ca ”eu-l” să ajungă la desăvârșire în timp. Ce este
acest ”eu”? Acesta este un nume, o formă, un pachet de amintiri, speranțe,
frustrări, dorințe, dureri, necazuri, bucurii trecătoare. Dorim ca acest ”eu”
să continue și să devină perfect, și astfel afirmăm că dincolo de ”eu” există
un ”suprem”, un sine mai mare, o entitate spirituală, care este atemporală, dar
din moment ce gândim despre asta, această entitate spirituală este în
continuare în domeniul timpului, nu-i așa? Dacă putem gândi despre aceasta, ea
este în mod evident în domeniul raționamentului nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu