CARTEA VIETII – Meditatii zilnice
cu Krishnamurti
”Eu”-l este posesiunea
Renunțarea, sacrificiul
de sine, nu este un gest de măreție, care trebuie lăudat și copiat. Noi posedăm
deoarece fără posesie nu existăm. Posesiunile sunt multe și variate. Cel care
nu posedă lucruri lumești poate fi atașat de cunoștințe, de idei; altul poate
fi atașat de virtute, altul de experiență, un altul de numele și faima sa, și
așa mai departe. Fără posesiuni ”eu”-l nu există; ”eu”-l este posesia
bunurilor, a virtuții, a numelui. Din teama de a nu fi, mintea este atașată de
nume, de bunuri materiale, de valori; Și acest atașament va crește ajungând la
un nivel mai înalt, pentru a fi mult mai plăcut și agreabil, mult mai durabil.
Frica de incertitudine, de a nu fi, naște atașamentul față de posesiuni. Atunci
când posesia este nesatisfăcătoare sau dureroasă, renunțăm la ea pentru o
posesiune mai plăcută. Ultima posesiune satisfăcătoare este cuvântul lui
Dumnezeu, sau ca substitut, statul.
... Deci, atâta
timp cât nu ești dispus să nu fii nimic, ceea ce de fapt ești, trebuie neaparat
să dai naștere la tristețe și antagonism. Dorința de a fi nimic nu este o
chestiune de renunțare, de realizare interioară sau exterioară, ci de a vedea
adevărul a ceea ce este. Văzând adevărul a ceea ce este, ni se oferă libertatea
față de frica de insecuritate, frică care dă naștere atașamentului și conduce
la iluzia detașării, la renunțare. Iubirea a ceea ce este, este începutul
înțelepciunii. Singură iubirea acționează, ea singură împărtășește, participă,
dar renunțarea și sacrificiul de sine sunt modalități de izolare și iluzie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu