CARTEA VIETII – Meditatii zilnice
cu Krishnamurti
Frica este neacceptarea a ceea ce este
Frica găsește
diferite modalități de evadare. Frecvente tipuri de identificare, nu-i așa? –
identificare cu țara, cu societatea, cu o idee. Nu ai remarcat cum răspunzi
atunci când vezi o procesiune, o paradă militară sau o procesiune religioasă,
sau atunci când țara este în pericol de a fi invadată? Apoi te identifici cu
țara, cu o ființă, cu o ideologie. Alteori te identifici cu copilul tău, cu
soția, cu o anumită formă de acțiune sau inacțiune. Identificarea este un
proces de uitare de sine. Atâta timp cât eu sunt conștient de ”mine”, știu că
există durere, există luptă, există o frică constantă. Dar dacă mă pot
identifica cu ceva mai mare, cu ceva valoros, cu frumusețea, cu viața, cu
adevărul cu credința, cu cunoștințele, cel puțin temporar, există o evadare din
”eu”, nu-i așa? Dacă pot vorbi despre Dumnezeu, am uitat de ”mine”. Dacă pot să
mă identific cu familia mea, cu un grup, cu un anumit partid, cu o anumită
ideologie, atunci există o evadare temporară.
Acum știm ce
este frica? Nu este ea neacceptarea a ceea ce este? Trebuie să înțelegem
cuvântul acceptare. Eu nu folosesc acest cuvânt în sensul efortului depus
pentru a accepta. Nu este vorba despre a accepta atunci când percep ceea ce
este. Când văd clar ceea ce este, atunci are loc procesul de acceptare. Prin
urmare frica este neacceptare a ceea ce este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu