MEDITAŢII 4

     ESTE curios cum, meditația, devine foarte importantă; ea nu are niciun început și niciun sfârşit. E ca o picătură de ploaie: în ea sunt toate izvoarele, marile râuri, mările și cascadele;  această picătură hrănește pământul și omul; fără aceasta pământul ar fi un deșert. Fără meditație inima devine un deșert, un pustiu.

ADEVĂRATA REVOLUŢIE

 2 – Observarea de sine

        Omul a devenit incapabil să se confrunte cu “ceea ce este”, interior, psihologic. Prin urmare el are un concept cu privire la sine şi acţionează în conformitate cu acest concept. Prin urmare realitatea, conceptul şi acţiunea sunt în contradicţie, într-o luptă. Intervalul creat astfel între observator şi observat este timpul, în care există numeroase idei, concepte care împiedică adevărata observare a realităţii.

          În relaţie, observatorul este imaginea care observă o imagine pe care el a creat-o despre un altul. Deci relaţia dintre observator şi observat nu este cu adevărat o relaţie. Atunci când observatorul nu are nicio imagine, atunci observatorul nu este diferit de ceea ce observă. Observatorul este “ceea ce este” nu observatorul priveşte “ ceea ce este”. Nu există nicio alegere în acest sens.   
                                                                                                           *******

Întrebare: Este posibil ca vreodată să ne eliberăm de activitatea egocentică? Există un sine real, dincolo de imaginea de sine auto-creată?

K: Ce înţelegem prin sine? Dacă întrebaţi pe cineva ce este acesta, ar spune: “tot ceea ce simt, sentimentele mele, imaginaţia mea, necesităţile mele romantice, bunurile mele, soţul, soţia, calităţile mele, frământările mele, ambiţiile, realizările, aspiraţiile mele, bucuriile şi tristeţile mele – toate acestea ar trebui să fie sinele. Puteţi adăuga multe cuvinte, dar esenţa este centrul, “eu-l”, impulsurile mele – “simt imboldul să merg în India, pentru a găsi adevărul” ş.a.m.d. Din acest centru au loc toate acţiunile: toate aspiraţiile noastre, ambiţiile noastre, conflictele noastre, discordiile noastre, opiniile, judecăţile, experienţele noastre sunt centrate în acesta. Acest centru nu este doar sinele conştient care acţionează în exterior ci şi conştiinţa noastră interioară profundă, care nu este atât de accesibilă şi evidentă; toate acestea sunt nivele diferite de conştiinţă.

Acum, cel care a pus întrebarea spune: Este posibil să te eliberezi de acest centru? De ce vrea cineva să se elibereze de el? Pentru că acest centru este cauza separării? Asta înseamnă – “eu-l”, este elementul activ care operează tot timpul; este acelaşi “eu” cu nume diferite, cu o culoare diferită a pielii, cu o ocupaţie diferită, cu o poziţie ierarhică diferită în structura socială – tu eşti un domn, iar altcineva un servitor – este acelaşi “eu” divizat în aceste diferite categorii – sociale, economice, religioase. Atunci când există această divizare, trebuie să existe conflict – hindusul opus musulmanului, evreul, arabul, americanul, englezul, francezul. Acest lucru este evident din punct de vedere fizic şi a dus la războaie extraordinare, brutalitate şi violenţă, la o mare agonie. Sinele se identifică cu un ideal – nobil sau nu – şi luptă pentru acel ideal. Dar este încă “calea ego-ului”. Oamenii merg în India pentru a descoperi spiritualitatea, se îmbracă în haine excentrice, dar  şi-au schimbat doar hainele, veşmintele; dar în mod esenţial în fiecare dintre ei acţionează “eu-l”, luptând tot timpul, încercând să înţeleagă, să nege, să fie profund ataşaţi de experienţele, ideile, opiniile şi dorinţele lor. Şi trăind astfel, cineva observă că acest centru, acest “eu” este esenţa tuturor necazurilor. El observă, deasemenea, că acesta este esenţa tuturor plăcerilor, a fricii şi suferinţei. Deci, cineva se întreabă: “cum pot scăpa de acest centru, pentru a fi cu adevărat liber – absolut, nu relativ?” Este destul de simplu să fii relativ liber; poţi fi puţin mai neegoist, oarecum îngrijorat de bunăstarea socială, de dificultăţile altora, însă acest centru este mereu acolo incisiv, brutal.

Este posibil să te eliberezi complet de acest centru? Înainte de toate văd că, cu cât este mai mare efortul depus pentru a mă elibera de centru, cu atât mai mult acesta întăreşte centrul, sinele. Pentru cei care abordează meditaţia de diferite feluri, încercând să-şi impună ceva, “eu-l” care se identifică cu acest efort, este captat de acest lucru şi spune: “eu am realizat”, doar că “eu” este încă centrul.

Pentru a fi liber, nu trebuie să existe niciun efort, ceea ce nu înseamnă să faci ceea ce-ţi place, deoarece asta este încă mişcarea sinelui. Deci, ce trebuie să faci? Dacă nu trebuie să faci un efort, deoarece vezi adevărul că, cu cât faci mai mult efort cu atât mai mare este acţiunea centrului, atunci ce trebuie să faci?

Interlocutorul se întreabă: există un sine real, dincolo de cel creat de gândire, prin imaginile sale? Mulţi oameni fac asta. Hinduşii au spus că există un principiu mai înalt care este sinele. De asemenea, ne imaginăm că există un sine adevărat în afară de “eu”. Cu toţii, sunt sigur, simţiţi că există şi altceva dincolo de acest “eu”, care este numit “sinele superior”, sublimul sau supremul sine. În momentul în care folosim cuvântul “sine” sau orice alt cuvânt pentru a descrie ceea ce este dincolo de sine, de “eu”, este incă sinele.

Este posibil să te eliberezi de sine? – fără a deveni o legumă, fără a deveni împrăştiat, dement? Ceea ce înseamnă: este posibil să te eliberezi în totalitate de ataşament? – care este unul din atributele, una din calităţile sinelui. Cineva este ataşat de reputaţia sa, de numele său, de experienţa sa. Cineva este ataşat de ceea ce spune. Dacă, chiar vrei să te eliberezi de sine, asta înseamnă să nu ai niciun ataşament; ceea ce nu înseamnă să fii dezinteresat, indiferent, nesimţit, închistat, acestea fiind alte activităţi ale sinelui. Înaine eram ataşat; acum spun: nu voi mai fi ataşat. Asta este încă dinamica sinelui.

Când eşti cu adevărat lipsit de efort, în esenţă neataşat, atunci din acest sentiment profund al lipsei de ataşament vine responsabilitatea. Nu responsabilitatea faţă de soţia ta, faţă de copiii tăi ci un simţ profund al responsabilităţii. Vei face asta? Aceasta este întrebarea. Putem discuta veşnic, cu cuvinte diferite, dar când vine vorba de a pune în practică, de a acţiona, preferăm să continuăm aşa cum suntem, cu un status quo uşor modificat, dar continuând cu conflictele noastre.

Să te eliberezi de propria experienţă, de propria cunoaştere, de propriile percepţii acumulate – este posibil dacă pătrunzi în asta. Şi nu este nevoie de timp. Aceasta este una dintre scuzele noastre. Trebuie să avem timp pentru a ne elibera. Atunci când observaţi că un factor major al eului este ataşamentul şi vedeţi ce face acesta în lume şi în relaţia noastră cu ceilalţi, învrăjbire, separare, întreaga urâţenie a relaţiei – dacă vedeţi adevărul ataşamentului, atunci sunteţi liberi de el. Propria percepţie te eliberează. Vei face asta?

J. Krishnamurti – Întrebări şi răspunsuri, prima întrebare,

BROCKWOOD PARK 28 august 1979; Sinele

            Seria: ADEVĂRATA REVOLUŢIE  

    2 – Observarea de sine

 

MEDITAŢII - 3

MEDITAȚIA este una dintre cele mai mari arte în viață, probabil cea mai mare, și nu se poate învăța de la nimeni. Aceasta este frumusețea ei. Ea nu are nici o tehnică și de aceea nici o autoritate. Când înveți despre tine, te auto-urmărești; urmărești modul în care mergi, cum mănânci, ceea ce spui, bârfa, ura, gelozia – dacă ești conștient de tot ce este în tine, fără nicio alegere, aceasta face parte din meditație.

Deci, meditația poate avea loc când te afli într-un autobuz sau când mergi pe jos prin pădurea plină de lumini și umbre sau ascultând cântecul păsărilor sau privind chipul soției sau copilului tău.

ADEVĂRATA REVOLUŢIE

„Adevărata revoluţie nu se produce doar la nivel superficial, la nivel economic. Advărata revoluţie are loc în inimile şi minţile noastre şi poate veni doar atunci când înţelegem total, întregul proces al fiinţei noastre, clipă de clipă, în orice relaţie. Doar atunci va exista posibilitatea de a împiedica folosirea cunoaşterii tehnologice pentru distrugerea fiinţei umane.”

J. Krishnamurti

 Poona, al treilea discurs public, 31 ianuarie 1953

Această serie de opt programe a fost produsă şi difuzată în America de către reţeaua naţională de televiziune educaţională (National Educational Television Network) în anul 1966. Acestea sunt cele mai vechi filmări în care Krisnamurti vorbeşte publicului, fiind pentru prima data când el a permis ca discursurile şi conversaţiile sale publice să fie filmate. Acestea au avut loc în principal în Oak Grove în Ojai, California şi Thacher School în Ojai Valley.

“Facem împreună o călătorie în întreaga structură psihologică a fiinţei umane. Întrucât prin înţelegerea acestei structuri şi a sensului acesteia, probabil, vom putea aduce o schimbare în societate. Iar societatea, Dumnezeu ştie! – are nevoie de o schimbare totală. O revoluţie totală.”

                                                                              

Lumea este plină de suferinţă şi conflict, de o brutalitate agresivă, distructivă. Omul stăpâneşte lumea exterioară, dar psihologic, interior el este încă violent, competitiv, iar societatea s-a dezvoltat în această direcţie. Criza lumii în care trăim este de fapt o criză a conştiinţei. Este important să aducem o revoluţie în mintea umană

   “În toate aceste discursuri şi discuţii noi încercăm să vedem dacă nu putem aduce o transformare radicală a minţii. Nu acceptăm lucrurile aşa cum sunt. Nici nu ne revoltăm împotriva  lor – revolta  nu este un răspuns la asta! Ci să înţelegi, să pătrunzi în asta, să examinezi, să-ţi dăruieşti inima şi mintea, cu tot ceea ce ai pentru a descoperi un mod de viaţă diferit.”

   Seria: ADEVĂRATA REVOLUŢIE

   1-  Încotro ne îndreptăm?

MEDITAŢII - 2

MINTEA meditativă este tăcută. Aceasta nu este tăcerea pe care o poate concepe gândirea ; nu este tăcerea unei seri liniştite; este acea tăcere care apare atunci când gândirea – cu toate imaginile sale, cu cuvintele și percepțiile – a încetat complet. Această minte meditativă este mintea religioasă – religiozitate care nu este atinsă prin biserică, temple sau incantații.

Mintea religioasă este explozia iubirii. Aceasta este iubirea care nu cunoaște separarea. Pentru ea, departele este aproape. Nu există unul sau mai mulți ci mai degrabă starea de iubire în care orice separare încetează. Ca și frumusețea, ea nu se poate măsura în cuvinte. Numai din această tăcere acționează mintea meditativă. 

MEDITAŢII - 1

J. KRISHNAMURTI - MEDITAŢII

cuvânt înainte

OMUL, pentru a scăpa de conflictele sale, a inventat multe forme de meditație. Acestea au la bază dorința, voința și nevoia de realizare, de împlinire și asta presupune conflict și luptă pentru a le îndeplini. Această luptă conștientă și deliberată se desfășoară întotdeauna în limitele unei minți condiționate în care nu există libertate. Orice efort de a medita este o negare a meditației. Meditația este sfârșitul gândirii. Meditația există doar atunci când aceasta se află într-o dimensiune diferită, care este dincolo de timp.

                                                                                                                                                            

Martie, 1979

J.Krishnamurti

Această colecţie clasică de scurte fragmente din cărţile şi discuţiile lui Krishnamurti, prezintă esenţa învăţăturii sale despre meditaţie – o stare de atenţie, dincolo de gândire, care aduce eliberarea totală faţă de autoritate, de ambiţie, frică şi separare.

Aceasta este ediţia extinsă, publicată la SHAMBHALA CLASSICS în 2002. Când  această ediţie extinsă a cărţii MEDITAŢII, a apărut pentru prima dată în 1979, s-a pus întrebarea dacă este oportun să se extragă pasaje, fragmente, din voluminoasele scrieri ale lui Krishnamurti, abordându-se un singur subiect, prin fragmente reprezentative, special alese în acest sens. Desigur s-a spus că prin aceste extrase, rupte din context, s-ar putea diminua integritatea şi coerenţa învăţăturilor sale.

De-a lungul anilor pătrunzând tot mai profund în învăţăturile lui Krishnamurti, semnificaţia primordială a meditaţiei devine tot mai clară. Indiferent când este abordat acest subiect, abordarea sa este făcută cu o minte eliberată de cunoaştere, de acumulările trecutului. Doar o astfel de minte, spune Krishnamurti, este mintea meditativă care poate investiga chestiuni precum frica, conflictul, relaţia, iubirea, moartea şi bineînţeles meditaţia.

 Selecţia noilor texte introduse este făcută de Eveline Blau şi prezintă şi alte aspecte din gândirea şi înţelepciunea acestui mare învăţător faţă de versiunea originală, incluzând şi materiale care nu au mai fost publicate.

A descrie toată semnificaţia unei experienţe care prin natura sa este dincolo de capacitatea descriptivă a limbajului, pare imposibilă. J. Krisnamurti nu doar că a reuşit asta, dar a făcut-o atât de frumos. Meditaţia nu este Zen. Meditaţia nu este rugăciune, nu este misticism. Ea este conştientizarea clipă de clipă a ceea ce se petrece în minte. Meditaţia face mintea complet liniştită şi conştientă de ceea ce se petrece clipă de clipă.

Este o carte excelentă atât pentru începători cât şi pentru meditatorii avansaţi. Ea este scrisă simplu dar cu o mare profunzime.

Recomand această carte tuturor celor interesaţi să descopere ce este meditaţia. Aprecierea acestei cărţi va depinde probabil de capacitatea meditativă a minţii fiecăruia şi de familiarizarea cu scrierile şi învăţăturile lui Krishnamurti. Cei familiarizaţi cu învăţăturile sale si având o minte capabilă de a sta în linişte şi a medita, vor găsi în această carte o sursă inepuizabilă de subtilităţi cu privire la acest subiect. Meditatorul începător a cărui minte caută direcţii practice, sugestii, metode, tehnici, poate găsi aceste texte nebuloase, lipsite de substanţă. Atât stilul cât şi profunzimea învăţăturilor lui Krisnamurti pot fi dificile pentru cei nefamiliarizaţi cu ele. El preferă percepţia directă înţelegerii intelectuale superficiale, fragmentate, iar intuiţiile sale sunt adesea mai degrabă sugerate decât exprimate deoarece el nu doreşte transformarea învăţăturilor în metode, practici sau sisteme mecanice.

Pasajele cărţii nu au o anumită organizare întrucât sunt extrase din discuţii, conversaţii, cărţi. Stilul acestora este diferit, de la anumite enunţuri generale cu privire la meditaţie, la descrierea poetică a propriilor experienţe în meditaţie şi chiar descrierea unor extraordinare aspecte ale naturii.

Critica lui Krishnamurti asupra metodelor şi tehnicilor tradiţionale ortodoxe de meditaţie este directă şi logică. Mai degrabă decât căutarea de modalităţi şi tehnici de liniştire a minţii, el investighează în primul rând ceea ce creează conflictul în minte. Percepţia sa este că lipsa atenţiei duce la conflictul minţii. În locul unui sistem sau a unei metode Krishnamurti recomandă liniştea totală a minţii printr-un proces de atenţie completă şi conştientizare directă în care gânditorul se observă pe sine. “În meditaţie nu există meditator, dacă acesta există, atunci nu există meditaţie”.Abordarea sa pune în primul rând accentul pe minte ca şi în învăţăturile non-dualităţii din Vedanta.

 Abordarea sa nu este progresivă prin faptul că nu ne propunem niciun obiectiv, deci nu există devenire. Totul este conştientizare.

Începând cu postarea următoare vom publica traducerea în limba româna a acestei cărţi.

CE ESTE MEDITAȚIA?

J. KRISHNAMURTI ÎN DIALOG CU CHOGYAM TRUNGPA

 

”MEDITAȚIA este unul dintre cele mai extraordinare lucruri și dacă nu o cunoști ești ca un orb într-o lume de culori strălucitoare, umbre și lumini mișcătoare. Nu este o aventură intelectuală, dar când inima pătrunde în minte, mintea are o calitate total diferită: aceasta este cu adevărat fără limite, nu doar în capacitatea sa de a gândi, de a acționa eficient, ci de asemenea sentimentul trăirii într-un spațiu vast în care eşti o parte a totului. MEDITAȚIA ESTE MIȘCAREA IUBIRII.”

J.Krishnamurti – Meditantions, 1969

Ce este meditaţia? De ce ar trebui să medităm? De ce există tulburare, dezordine? Dacă observăm holistic, complet, total, atunci ce este dezordinea?

*****

Meditaţia este o modalitate de evadare, din orice – evitând de fapt „ceea ce este”, realitatea – sau meditaţia este înţelegerea vieţii?

*****

În acest dialog Jiddu Krishnamurti discută împreună cu Chogyam Trungpa despre meditaţie, învăţători spirituali, guru, despre intelect şi despre rolul tuturor acestora în descoperirea adevărului. Krishnamurti se întreabă ce este meditaţia şi de ce ar trebui să medităm.

Jiddu Krishnamurti ( 12 martie 1895 – 17 februarie 1986 ) a vorbit şi a scris despre subiecte filosofice şi spirituale. A abordat subiecte precum revoluţia psihologică, natura minţii, meditaţia, investigarea relaţiilor umane şi cum s-ar putea realiza schimbări radicale în societate. El a subliniat în mod constant nevoia unei revoluţii în psihicul fiecărei fiinţe umane şi a arătat că o astfel de revoluţie nu poate fi adusă de nicio entitate exterioară, fie ea religioasă, politică sau socială.

Chogyam Trungpa ( 28 februarie 1939 – 4 aprilie 1987 ) a fost un maestru buddhist descendent al liniei Kagyu şi Nyingma, considerat a fi al unsprezecelea Trungpa tulku ( stareţ al mănăstirii din Surmang ). A fost un erudit, profesor, poet, artist şi iniţiatorul unei viziuni noi, radicale cu privire la Shambhala. Recunoscut atât de buddhiştii tibetani cât şi de alţi practicanţi spirituali şi erudiţi ca un proeminent profesor al buddhismului tibetan, a fost o  figură majoră, deşi controversată, în răspândirea budhismului tibetan în Occident, fondând universităţile Vajradhathu şi Naropa precum şi sistemul educaţional Shambhala.

                                                        

  În această înregistrare video J. Krishnamurti şi Chogyam Trungpa susţin o dezbatere, un dialog cu privire la tradiţionalism şi anti-tradiţionalism cu privire la ceea ce este meditaţia.

CE ESTE MEDITAȚIA ȘI CARE ESTE LEGĂTURA EI CU CREATIVITATEA?

     

MEDITAȚIA este ceva foarte complex. Acesta este un dialog între noi. Și am spus că este ceva foarte complex. Cuvântul meditație implică atât în sanskrită cât și în limba engleză, nu doar creierul care se concentrează pe un anumit subiect ci de asemenea implică o mare atenție dar în sanskrită meditația înseamnă în primul rând a măsura. Cred, că și în limba engleză, etimologic, înseamnă de asemenea a măsura. Întreaga chestiune a devenirii este implicată aici, tot ceea ce înseamnă a măsura: eu sunt ceva și voi deveni altceva. Eu sunt lacom dar voi deveni treptat lipsit de lăcomie, ceea ce este o formă de măsurare, o formă de devenire. Atât devenirea în treburile lumești cât și devenirea psihologică. Asta este întreaga problemă a măsurării. Grecii, grecii antici – știți despre asta, nu voi aprofunda – au fost inițiatorii măsurării. Fără măsurare nu ar exista tehnologie. Iar asiaticii, în special în India, au spus că măsurarea este iluzorie, că mijloacele de măsurare sunt limitate. Eu am tradus ceea ce ei au spus în alt mod. Deci, mijloacele de măsurare, de comparație, pentru a compara ”ceea ce este” cu ”ceea ce ar trebui să fie”, idealul, realitatea, realitatea devenind ideal. Toate acestea sunt implicate în meditație.

      De asemenea în meditație sunt implicați cel care meditează (meditatorul) și meditația. Dacă există vreo dificultate în a înțelege ceea ce spune vorbitorul, veniți cu întrebări, vă rog. Deoarece este o chestiune foarte complexă. Și în special, pentru că unii guru indieni au adus acest termen în America și au făcut mulți bani din asta. Aceștia sunt multi-milionari, i-am întâlnit. Sunt ființe deplorabile, toți aleargă după bani.

      Deci, dacă te întrebi despre meditație, ar trebui mai întâi să te întrebi nu doar despre măsurare ci de asemenea despre această constantă devenire psihologică. Ființele umare sunt violente și au idealul de a fi non-violente, ceea ce înseamnă a deveni.

      Întrebare: Aveți obiective pentru meditație?

      Krishnamurti: Eu spun ce presupune întreaga structură și natura meditației. Nu cum să meditezi ci ceea ce este meditația, mai degrabă decât cum. Sper că m-am făcut înțeles. Și de asemenea există o întrebare implicită în asta: cine meditează? Și în cele mai multe sisteme de meditație, indiferent că sunt japoneze, hinduse, tibetane sau altele, există întotdeauna cel care controlează și ceea ce acesta controlează. Adevărat? Suntem la unison, suntem împreună? Deci, există controlorul care controlează gândirea pentru a o liniști, pentru a o modela în conformitate cu o anumită finalitate. Așa că există controlorul și controlatul. Cine este controlorul? Vă rog, toate acestea sunt implicate în meditație, nu doar pentru ca cineva să-și controleze gândirea, ceea ce în general se înțelege prin meditație, indiferent că este meditație zen, sau cele mai complexe forme de meditație care există în India sau în altă parte, întotdeauna există controlorul, entitatea care controlează gândirea. Deci, gânditorul se separă de întreaga activitate a gândirii, și prin urmare, în meditație este implicat controlorul, care controlează gândirea pentru a o liniști. Aceasta este esența meditației, a aduce o stare în creier – nu voi folosi mintea pentru moment – de a face creierul liniștit. Vă voi explica puțin mai mult și vom aborda asta.

      Deci există o separare între controlor și controlat. Așa este? Foarte puțini oameni se întreabă cu privire la asta. Cu toții sunt încântați să mediteze sperând să obțină ceva – iluminarea, liniștea creierului, pacea minții și așa mai departe. Dar foarte, foarte puțini oameni se întreabă: cine este controlorul? Putem aprofunda asta? Controlorul este de asemenea gândirea. Controlorul este trecutul, este entitatea sau mișcarea timpului trecut și măsura. Deci, există trecutul, care este gânditorul, separat de gândire și gânditorul încearcă să controleze gândirea. Ființele umane l-au inventat pe Dumnezeu – îmi pare rău, sper să nu vă supărați. Nu vei fi șocat dacă vom aborda toate acestea?

      A: Nu, să continuăm.

      Krishnamurti: Ființele umane datorită fricii l-au inventat pe Dumnezeu. Și au încercat să ajungă la Dumnezeu, care este principiul suprem, în India este numit Brahman sau principiul suprem, ultim. Și meditația înseamnă să ajungi la suprem. Deci meditația este cu adevărat foarte, foarte complexă și nu doar a medita douăzeci de minute dimineața, douăzeci de minute după-amiaza și douăzeci de minute seara – ceea ce înseamnă siestă și nu este deloc meditație. Deci, dacă cineva dorește să descopere ce este meditația trebuie să se întrebe precum Krishnamurti: de ce vrea cineva să mediteze? Ne dăm seama că creierul trăncănește în mod constant, planifică, concepe, proiectează – ceea ce face, ceea ce a făcut, trecutul influențând prezentul, aceasta este veșnica pălăvrăgeală, chiar dacă este o pălăvrăgeală științifică – scuze – sau obișnuita pălăvrăgeală zilnică, precum o gospodină care pălăvrăgește la nesfârșit despre una sau alta. Deci, creierul este într-o permanentă mișcare. Acum, ideea meditației este de a face creierul liniștit, tăcut, complet atent și a găsi în această atenție ceea ce este – probabil că veți obiecta față de acest cuvânt ”eternitate” – sau ceva sacru. Aceasta este intenția celor care chiar au abordat această chestiune. Vorbitorul a trecut prin asta în ultimii șaizeci de ani sau mai mult. A discutat această chestiune cu experți în Zen, cu patriarhi Zen, cu hinduși și tibetani și tot restul găștii. Sper că nu te deranjează că vorbesc într-un limbaj cotidian, nu?

      Și vorbitorul respinge toate aceste forme de meditație, deoarece ideea lor de meditație este de a atinge un scop. Finalitatea fiind controlul total al creierului, astfel încât să nu existe nici o mișcare a gândirii. Deoarece atunci când creierul este liniștit, disciplinat în mod deliberat, urmărind asta, acesta nu este cu adevărat liniștit, tăcut. Este ca și cum am realiza ceva prin acțiunea dorinței. Nu știu dacă urmăriți toate acestea. Putem continua?

      Deci, cineva care este interesat de toate acestea, se întreabă oare, de asemenea, ce este dorința? Nu a suprima dorința precum călugării și sannyasis indieni, nu a suprima dorința sau a o identifica cu ceva mai înalt – principiul superior, o imagine superioară, sau Hristos dacă sunteți creștini și așa mai departe. Deci, trebuie să înțelegem că dacă cineva dorește să afle ce este meditația, trebuie să investigheze dorința. Nu-i așa, domnilor?

J.Krishnamurti – Los Alamos (USA) National Laboratory 2nd Colloquium,

21st. March 1984, ”Creativity in Science”.

*****

      MEDITAȚIA nu înseamnă deloc controlul corpului. Nu există nicio separare reală între organism și minte. Creierul, sistemul nervos și ceea ce numim minte sunt una, inseparabile. Actul natural al meditației este cel care aduce mișcarea armonioasă a întregului. A separa corpul de minte și a-l controla prin decizii intelectuale conduce la contradicție și din aceasta vor apărea diferite forme de luptă, conflicte și rezistență.

      Orice decizie de a controla va duce doar la rezistență chiar și atunci când urmărim să fim conștinenți. Meditația este înțelegerea separării aduse de decizie. Libertatea nu este actul de decizie, ci actul percepției. A observa înseamnă a face. Asta nu înseamnă a vedea și apoi a acționa. La urma urmei, aceasta este dorința cu toate contradicțiile sale. Când o dorință își asumă autoritatea asupra alteia, această dorință devine voință. În asta există o inevitabilă separare, divizare. Iar meditația este înțelegerea dorinței, nu depășirea unei dorințe printr-o alta. Dorința este mișcarea senzației care devine plăcere și frică. Aceasta este susținută de stăruința constantă a gândirii asupra ceva sau altceva.

      Meditația este cu adevărat golirea completă a minții. Atunci nu mai există decât funcționarea organismului, există doar funcționarea organismului și nimic altceva; atunci gândirea funcționează fără a se identifica ca ”eu” și ”non-eu”. Gândirea este mecanică precum organismul. Ceea ce creează conflictul este gândirea care se identifică cu una din părțile sale, care devine ”eu”, sinele și diferite părți, segmente, ale acestui sine. Acest sine nu este necesar în orice moment. Acest sine nu reprezintă nimic, dar libertatea corpului și a minții poate exista doar atunci când gândirea nu creează sinele. Nu există un sine pe care să-l înțelegi ci doar gândirea creează sinele. Atunci când există doar organism, fără sine, percepția atât vizuală cât și non-vizuală nu pate fi distorsionată. Există doar percepția a ”ceea ce este” și tocmai această percepție merge dincolo de ”ceea ce este”. Golirea minții nu este o activitate a gândirii sau un proces intelectual. Observarea continuă a ”ceea ce este” fără niciun fel de distorsiune, golește în mod natural mintea de toate gândurile dar totuși mintea poate folosi gândirea atunci când este necesar. Gândirea este mecanică, dar meditația nu este.

J.Krishnamurti – The Beginnings of Learning –

Krishnamurti Foundation Trust Ltd. London 1979