duminică, 31 martie 2013

31 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Rădăcina tuturor fricilor
   Dorința devenirii generează frica; a fi, a realiza și toate celelalte dependențe generează frică. Starea de non-frică, nu este negarea, nu este opusul fricii, nu este nici curajul. Înțelegerea cauzelor fricii presupune încetarea acesteia, nu a deveni curajos, în orice devenire există o sămânță a fricii. Dependența de lucruri, de oameni sau idei, naște frica; dependența vine din ignoranță, din lipsa cunoașterii de sine, din sărăcie interioară; frica generează incertitudine minții și inimii, împiedică comunicarea și înțelegerea. Prin cunoaștere de sine începem să descoperim și să înțelegem cauzele fricii, nu doar superficial ci temerile profunde temporare și acumulative. Frica este atât înnăscută cât și dobândită; ea este legată de trecut, și pentru a-ți elibera gândirea și sentimentele de ea trebuie să fie înțeles trecutul prin prezent. Trecutul are mereu dorința de a da naștere la prezent care devine memorie, identificarea cu ”eu” și ”al meu”. Sinele este rădăcina tuturor fricilor.

sâmbătă, 30 martie 2013

30 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cum privești furia
   Evident o privesc ca un observator, fiind furios. Eu zic ”sunt furios”. În momentul furiei nu există nici un ”eu”, ”eu-l” vine imediat după aceea – ceea ce înseamnă timp. Pot privi realitatea fără factorul timpului, care este gândirea, care este cuvântul? Aceasta se întâmplă atunci când există observarea fără observator. Vedeți unde am ajuns? Încep acum să sesizez o modalitate de observare–percepție, fără opinii, concluzii, fără judecare sau condamnare. Prin urmare sesizez că poate exista observare fără gândire, care este cuvântul. Deci, mintea este dincolo de capcana ideilor, de conflict, de dualitate și tot restul. Deci pot privi frica altfel decât o realitate izolată?
        Dacă separi o realitate care nu este deschisă față de întregul univers al minții, atunci să ne întoarcem în realitate pentru a începe din nou luând un alt aspect al realității, pentru a observa extraordinara lucrare a minții, așa că aveți cheia, puteți deschide ușa, puteți pătrunde în aceasta...
        ... Considerând, observând și analizând o anumită frică – frica de moarte, frica față de aproapele tău, frica de a fi dominat de partenerul tău, știi toată chestiunea dominării – va deschide aceasta ușa? Aceasta este tot ce contează, nu cum să te eliberezi de ea, deoarece atunci când deschizi ușa, frica este complet înlăturată. Mintea este rezultatul timpului, iar timpul este cuvântul – cât de extraordinar este să ne gândim la el! Timpul este gândire; gândirea naște frica, gândirea dă naștere fricii de moarte; și acesta este timpul care este gândire, care deține totalitatea și complexitatea subtilităților fricii.

vineri, 29 martie 2013

29 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Dezordinea care creează timpul
   Timpul înseamnă mișcarea de la ceea ce este la ”ceea ce ar trebui să fie”. Îmi este frică, dar într-o zi mă voi elibera de frică; de aceea este necesar timpul pentru a te elibera de frică – cel puțin așa credem. A schimba ceea ce este cu ”ceea ce ar trebui să fie” implică timpul. Acum, timpul presupune efort în acest interval între ceea ce este și ”ceea ce ar trebui să fie”. Nu-mi place frica și am de gând să scap total de ea. Toate acestea implică efort și cu efortul suntem obișnuiți. Suntem mereu în conflict între ceea ce este și ”ceea ce ar trebui să fie”. ”Ceea ce ar trebui să fie” este o idee, iar ideea este o ficțiune, nu este ”ceea ce sunt”, care este realitatea; și ”ceea ce sunt” poate fi schimbat doar atunci când am înțeles dezordinea care creează timpul.
        ...  Deci, este posibil ca eu să scap în totalitate de frică, complet, imediat? Dacă aș permite fricii să continue, voi creea mereu dezordine; prin urmare vedem că timpul este un element de dezordine și nu un mijloc de a ne elibera în cele din urmă de frică. Deci, nu există nici un proces gradual de a scăpa de frică, la fel cum nu există nici un proces gradual de a scăpa devenind un naționalist. Dacă sunteți naționalist și spuneți că între războaie ar putea exista fraternitate între oameni, existând totuși ură, mizerie, există toată această separare îngrozitoare între oameni; prin urmare timpul este creeat de dezordine.

joi, 28 martie 2013

28 MART


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Frica este neacceptarea a ceea ce este
   Frica găsește diferite modalități de evadare. Frecvente tipuri de identificare, nu-i așa? – identificare cu țara, cu societatea, cu o idee. Nu ai remarcat cum răspunzi atunci când vezi o procesiune, o paradă militară sau o procesiune religioasă, sau atunci când țara este în pericol de a fi invadată? Apoi te identifici cu țara, cu o ființă, cu o ideologie. Alteori te identifici cu copilul tău, cu soția, cu o anumită formă de acțiune sau inacțiune. Identificarea este un proces de uitare de sine. Atâta timp cât eu sunt conștient de ”mine”, știu că există durere, există luptă, există o frică constantă. Dar dacă mă pot identifica cu ceva mai mare, cu ceva valoros, cu frumusețea, cu viața, cu adevărul cu credința, cu cunoștințele, cel puțin temporar, există o evadare din ”eu”, nu-i așa? Dacă pot vorbi despre Dumnezeu, am uitat de ”mine”. Dacă pot să mă identific cu familia mea, cu un grup, cu un anumit partid, cu o anumită ideologie, atunci există o evadare temporară.
        Acum știm ce este frica? Nu este ea neacceptarea a ceea ce este? Trebuie să înțelegem cuvântul acceptare. Eu nu folosesc acest cuvânt în sensul efortului depus pentru a accepta. Nu este vorba despre a accepta atunci când percep ceea ce este. Când văd clar ceea ce este, atunci are loc procesul de acceptare. Prin urmare frica este neacceptare a ceea ce este.

miercuri, 27 martie 2013

27 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Contactul cu frica
   Există o frică fizică. Știi, când vezi un șarpe, un animal sălbatic, instinctiv există frică; este normal, teama naturală, sănătoasă. Aceasta nu este frică, este dorința de auto-protecție – care este normală. Însă protecția psihologică de sine – adică dorința de a fi mereu în siguranță – naște frica. Mintea care caută tot timpul siguranța, este o minte moartă, deoarece nu există nici o certitudine în viață, nu există nici o permanență... Când sunt în contatct direct cu frica există un răspuns al nervilor și tot restul. Atunci când mintea nu mai evadează prin cuvinte, sau prin orice fel de activitate, nu există nici o separare între observator și lucrul observat, cum ar fi frica. Dar mintea care încearcă să evadeze este cea care se separă de frică. Dar atunci când există un contact direct cu frica, nu există nici un observator, nu există nici o entitate care spune ”mi-e frică”. Deci, atunci când sunt în contact direct cu viața, cu ceva, nu există nici o separare – această separare care creează concurență, ambiție, frică.
        Deci, nu este important ”cum să fim fără frică”? Dacă căutați o cale, o metodă, un sistem pentru a scăpa de frică, întotdeauna veți fi cuprinși de frică. Dar dacă înțelegeți frica – ceea ce se poate produce doar atunci când sunteți în contact direct cu ea, atunci când sunteți amenințați cu pierderea locului de muncă – atunci faci ceva; doar atunci vei descoperi că frica încetează în totalitate – vreau să spun întreaga frică, nu frica de un anumit fel sau de un alt fel.

marți, 26 martie 2013

26 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Față în față cu realitatea
   Ne este frică de realitate sau de o idee cu privire la realitate? Ne este frică de ceva așa cum este, sau ne este frică de ceea ce credem că este? De moarte, de exemplu. Realitatea este ceva, iar ideea despre realitate este cu totul altceva. Îmi este frică de cuvântul moarte sau de faptul în sine? Deoarece îmi este frică de cuvânt, de idee, niciodată nu înțeleg realitatea, niciodată nu o privesc, niciodată nu sunt în relație directă cu realitatea. Doar atunci când sunt în deplină comuniune cu realitatea, nu există frică. Dacă nu sunt în comuniune cu realitatea, atunci există frica, și nu există comuniune cu realitatea atâta timp cât am o idee, o opinie, o teorie despre realitate, deci trebuie să-mi fie foarte clar dacă îmi este frică de cuvânt, de idee sau de realitate. Dacă mă aflu față în față cu realitatea, nu este nimic de înțeles cu privire la aceasta: realitatea este aici, și eu o pot administra. Dacă îmi este frică de cuvânt atunci eu trebuie să-l înțeleg, să parcurg tot procesul a ceea ce implică cuvântul.
        Opiniile mele, ideile mele, experiențele și cunoștințele mele cu privire la realitate sunt cele care creează frica. Atâta timp cât există verbalizarea realității, numirea realității și prin urmare identificarea sau condamnarea acesteia, atâta timp cât gândirea judecă realitatea ca un observator, trebuie să existe frica. Gândirea este un produs al trecutului, ea poate exista doar prin verbalizare, prin simboluri, prin imagini. Atâta timp cât gândirea este cea care privește sau traduce realitatea, trebuie să existe frica. Gândirea este un produs al trecutului, ea poate exista numai prin verbalizare, prin simboluri, prin imagini; atâta timp cât gândirea privește sau interpretează realitatea, trebuie să existe frică.

luni, 25 martie 2013

25 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Frica ne face supuși
   De ce facem toate acestea – ne supunem, urmăm pe alții, imităm, copiem? De ce? Deoarece lăuntric ne este frică, suntem speriați, nesiguri. Vrem siguranță, ne dorim siguranță financiară, morală – dorim să fim aprobați, dorim o poziție sigură, nu dorim să ne confruntăm cu probleme, cu suferințe, cu tulburări, dorim să fim ocoliți de toate acestea. Deci frica conștientă sau inconștientă, ne face să ne supunem unui maestru, unui lider, preotului sau guvernului. De asemenea, frica ne oprește de la a face ceva dăunător celorlalți, deoarece vom fi pedepsiți, deci în spatele tuturor acestor acțiuni, a lăcomiilor, a preocupărilor și căutărilor noastre, pândește această dorință de certitudine, de securitate, dorința de a fi siguri. Deci, fără rezolvarea fricii, fără eliberarea de frică, doar a te supune sau a asculta, are o mică importanță; ceea ce contează este înțelegerea fricii zilnice și modul în care frica se manifestă în diferite feluri. Doar atunci există eliberarea de frică, aceasta este o calitate interioară a înțelegerii, singurătatea în care nu există acumulare de cunoștințe sau experiențe, și aceasta este singura care conferă o extraordinară claritate în căutarea și realizarea

duminică, 24 martie 2013

24 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Poarta spre înțelegere
   Nu poți îndepărta frica fără înțelegere, fără a vedea cu adevărat natura timpului, care înseamnă gândire, care înseamnă cuvânt. De aici rezultă întrebarea: există gând fără cuvânt, există gândire fără cuvinte, care sunt memorie? Domnule, fără a vedea natura minții, mișcarea minții, procesul cunoașterii de sine, doar afirmând că trebuie să fii liber de frică, are foarte puțin sens. Trebuie să luați frica în contextul întregii minți. Pentru a vedea, pentru a pătrunde în toate acestea, ai nevoie de energie. Energia nu vine prin consumul de alimente – aceasta este o parte a necesităților fizice, dar a vedea, în sensul că eu folosesc acel cuvânt, necesită o energie uriașă; și această energie este disipată atunci când ne luptăm cu cuvintele, când ne opunem, când condamnăm, atunci când suntem plini de opinii care ne împiedică să căutăm, să vedem. Toată energia noastră se pierde astfel. Deci, examinând această percepție, această observație, din nou deschidem poarta.

sâmbătă, 23 martie 2013

23 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cum gestionezi frica
   Cuiva îi este frică de opinia publică, frică de a nu realiza, de a nu îndeplini, frica de a nu avea oportunități; și prin ea tot acest extraordinar sentiment de vinovăție – cineva a făcut ceva care nu trebuia să-l fi făcut; sentimentul de vinovăție în chiar actul de a face; cineva este sănătos iar alții sunt săraci și nesănătoși, cineva are mâncare iar alții nu au deloc. Mai mult, mintea iscodește, caută, investighează un și mai mare sentiment de vinovăție, de anxietate... frica este impulsul care caută un maestru, un guru; frica este acest înveliș de respectabilitate, ceea ce toți iubesc atât de mult – să fie respectabili. Ești determinat să fii curajos pentru a face față evenimentelor vieții, sau doar explici și raționalizezi despre frică, ori găsești explicații satisfăcătoare pentru mintea care este cuprinsă de frică? Cum te descurci cu ea? Deschizi radioul, citești o carte, mergi la templu, te agăți de o anumită dogmă sau credință?
        Frica este o energie distructivă în om, istovește mintea, denaturează gândirea, conduce la tot felul de teorii extrem de ingenioase și subtile, superstiții absurde, dogme și credințe. Dacă vezi că frica este distructivă, atunci cum ai proceda pentru a menține mintea curată? Spui că explorând profund cauza fricii te-ai putea elibera de ea. Chiar așa este? Încercând să descoperi și să cunoști cauza fricii, aceasta nu elimină frica. 

vineri, 22 martie 2013

22 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Libertatea față de frică
   Este posibil ca mintea să se golească complet de frică? Frica de orice fel, dă naștere iluziei; face mintea monotonă, superficială. Dacă există frică, evident nu există libertate; și fără libertate nu există deloc iubire. Și cei mai mulți dintre noi au diferite forme de frică: frică de întuneric, frică de opinia publică, frică de șerpi, frică de durere fizică, de bătrânețe, de moarte. Literalmente avem zeci de frici, de temeri. Și este posibil să ne eliberăm complet de frică?
        Putem observa ce face frica cu fiecare dintre noi. Ea îi face pe unii să mintă; pe unii îi corupe în diferite feluri; ea face mintea goală, superficială. Există colțuri întunecate în minte, care nu pot fi niciodată investigate, observate, atâta timp cât cineva este speriat, atâta timp cât îi este frică. Auto-protecția fizică, nevoia instinctivă de a sta departe de un șarpe veninos, a te îndepărta de o prăpastie, a evita căderea în fața unui tramvai și așa mai departe, este sănătoasă și normală. Dar ne întrebăm despre auto-protecția psihologică, care naște frica de boală, de moarte, de un dușman. Când căutăm împlinirea prin orice formă, fie prin pictură, prin muzică, prin relație sau ce dorești, există întotdeauna frica. Deci este important să fim conștienți de acest întreg proces de sine, de observare, de a învăța despre frică și nu a întreba cum să scapi de ea. Atunci când vrei doar să scapi de frică, vei găsi căile și mijloacele de a scăpa de ea, și astfel nu te poți niciodată elibera de frică.

joi, 21 martie 2013

21 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Nu se poate trăi singur
   Dorim să fugim de singurătatea noastră, de frica și panica sa așa că vom depinde de altul, ne vom îmbogăți cu compania altora și așa mai departe. Suntem actorii principali și ceilalți devin pioni în jocul nostru, și când pionul se schimbă și cere ceva în schimb, suntem șocați și triști. Dacă structura noastră este puternică, fără nici un punct slab, această lovitură din exterior este de mică importanță pentru noi. Tendințele specifice care apar odată cu înaintarea în vârstă, trebuie să fie înțelese și corectate în timp ce încă suntem capabili de o auto-observare detașată și tolerantă și studiu; temerile, fricile noastre trebuie să fie observate și înțelese acum. Energiile noastre trebuie să fie direcționate, nu doar spre înțelegerea presiunilor exterioare și necesități pentru care suntem responsabili, ci și spre înțelegerea de sine, a singurătății noastre, a temerilor noastre, a necesităților și slăbiciunilor noastre. Nu se poate trăi singur, pentru toți viața este relație, dar a trăi fără relație directă necesită o inteligență ridicată, o mai rapidă și mai bună conștientizare pentru descoperirea de sine. O existență ”singuratică”, izolată, fără acest flux pătrunzător al conștientizării, consolidează tendințele dominante existente deja, cauzând astfel dezechilibru și denaturare. Acum, trebuie să devenim conștienți de obiceiurile specifice existente ale gândirii-sentiment, care vin odată cu vârsta, și prin înțelegere să le îndepărtăm. Doar bogăția interioară aduce pace și bucurie.

miercuri, 20 martie 2013

20 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Tu și eu suntem problema, nu lumea
   Lumea nu este ceva separat de tine și de mine; lumea, societatea, este relația pe care o stabilim sau încercăm să o stabilim reciproc. Deci tu și cu mine suntem problema, și nu lumea, deoarece lumea este proiecția noastră, și pentru a înțelege lumea trebuie să ne înțelegem pe noi. Această lume nu este separată de noi, noi suntem lumea, și problemele noastre sunt problemele lumii.



marți, 19 martie 2013

19 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Fiind în legătură
   Fără relație nu este existență: a fi înseamnă a fi în legătură... Cei mai mulți dintre noi nu par să realizeze aceasta – că lumea este relația mea cu ceilalți, fie unul sau mai mulți. Problema mea este această relație. Ce sunt eu, acesta este planul meu; și evident dacă nu mă înțeleg, întreaga relație este una de confuzie în cercuri tot mai extinse. Deci relația devine de o extraordinară importanță, nu cu așa numita masă, mulțimea, ci în lumea familiei mele și prietenilor mei, oricât de mică ar putea fi – relația cu soția mea, cu copiii mei, cu vecinii mei. Într-o lume cu mari organizații, cu mari mobilizări de oameni, mișcări de masă, ne este frică să acționăm la o scară mică; ne este frică să fim oameni mici și să ne îngrijim și curățăm propria noastră bucată. Spunem: ”ce pot face eu personal?” Trebuie să mă alătur unei mișcări de masă, pentru a mă reforma, pentru a mă schimba. Dimpotrivă, adevărata revoluție nu are loc prin mișcări de masă, ci prin reevaluarea interioară a relației – doar aceasta este adevărata reformă, o revoluție radicală, continuă. Ne este teamă să începem la o scară redusă. Deoarece problema este atât de vastă, credem că trebuie să intrunească un mare număr de persoane, cu o organizație mare, cu mișcări de masă. Cu siguranță trebuie să începem a aborda problema pe o scară mică, și la această scară mică sunt ”Eu”. Când m-am înțeles pe mine și tu pe tine, dincolo de această înțelegere se află iubirea. Iubirea este factorul care lipsește; există lipsă de afecțiune, de căldură în relație, și pentru că ne lipsește această iubire, această sensibilitate, generozitate, compasiune în relație, vom evada în acțiunile de masă, care în continuare produc confuzie și mizerie. Ne umplem inimile cu scenarii pentru reforma lumii și nu vedem unicul factor care rezolvă problema, și acesta este iubirea.


luni, 18 martie 2013

18 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Suntem ceea ce posedăm
   Pentru a înțelege relația, trebuie să existe o conștientizate pasivă, care să nu distrugă relația. Dimpotrivă, ea face relația mult mai vitală, mult mai semnificativă. Atunci va exista în această relație posibilitatea reală de afecțiune, de iubire; va exista o căldură, un sentiment de apropiere, care nu este doar o emoție sau o senzație. Și dacă putem aborda sau putem fi astfel total în acea relație, atunci problemele noastre vor putea fi rezolvate cu ușurință – problemele de proprietate, problemele de posesivitate. Deoarece suntem ceea ce posedăm. Omul care are bani este banii. Omul care se identifică cu proprietatea este proprietatea, sau casa, sau mobilierul. În mod similar cu ideile sau cu oamenii; și când nu există posesivitate nu există relație. Dar cei mai mulți dintre noi posedă, deoarece nu au nimic altceva dacă nu posedă. Suntem niște cochilii goale dacă nu posedăm, dacă nu ne umplem viața cu mobilier, cu muzică, cu cunoștințe, cu unele sau cu altele. Și aceste cochilii goale, aceste învelișuri, fac mult zgomot și acest zgomot îl numim viață; și cu asta suntem mulțumiți; iar atunci când există o perturbare, o îndepărtare de aceasta, atunci există durere, suferință, deoarece atunci descoperi brusc că ești o cochilie goală, fără prea mult sens. Deci a fi conștient de tot ceea ce este relația, înseamnă acțiune; și prin această acțiune există posibilitatea adevăratei relații, posibilitatea de a descoperi marea ei profunzime și semnificație, și a cunoaște ce este iubirea. 

duminică, 17 martie 2013

17 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cum ar putea fi adevărata iubire?
   Imaginea pe care o aveți despre o persoană, imaginea pe care o ai despre politicieni, prim-ministru, despre Dumnezeu, despre soția și copiii tăi – această imagine este cea observată. Și această imagine a fost creată prin relația ta sau prin temerile tale sau prin speranțele tale. Plăcerile sexuale și de altă natură pe care le-ai avut cu soția sau soțul tău, măgulirea, confortul și toate lucrurile pe care viața de familie le aduce – o viață mortală  este aceasta – au creat o imagine despre soția sau soțul tău. Prin fundalul acestei imagini privești tu realitatea. În mod similar și soția sau soțul are o imagine despre tine. Deci, relația dintre tine și soția sau soțul tău, între tine și un politician este în realitate o relațe între aceste două imagini. Corect? Aceasta este realitatea. Cum pot două imagini care sunt rezultatul gândirii, al plăcerii, și așa mai departe, avea iubire sau compasiune.
        Deci, relația dintre două persoane, foarte apropiate, sau foarte îndepărtate, este o relație a imaginilor, a simbolurilor, a memoriei. Și cum ar putea exista iubirea adevărată în această relație?

sâmbătă, 16 martie 2013

16 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Funcția relației
   Relația este în mod inevitabil dureroasă, așa cum se prezintă ea în existența noastră zilnică. Dacă în relație nu există nici o tensiune, aceasta încetează a mai fi o relație și devine doar o confortabilă stare de somn, un narcotic – pe care majoritatea oamenilor îl doresc și îl preferă. Conflictul este între această sete de confort și realitate, între iluzie și realitate. Dacă recunoști iluzia, poți, dând-o deoparte, să fii complet atent la realitate. Dar dacă cauți siguranța în relație, aceasta devine o investiție în confort, în iluzie, iar forța și importanța relației este chiar această nesiguranță. Căutând securitatea în relație împiedicăm chiar funcția sa, care aduce propriile sale acțiuni și necazuri.
        Cu siguranță funcția relației este să dezvăluie starea de a fi întreaga existență. Relația este un proces de auto-revelare, de cunoaștere de sine. Această revelare, această cunoaștere de sine este dureroasă, cerând o constantă adaptare, o flexibilitate a gândirii și emoțiilor. Este o luptă dureroasă cu perioade de pace și iluminare.
        Dar cei mai mulți dintre noi evită sau înlătură tensiunea din relație, preferând ușurința și confortul satisfăcător al dependenței, o incontestabilă securitate, un punct sigur de ancorare. Atunci relațiile  de familie și alt gen de relații devin un refugiu, un refugiu nechibzuit. Atunci când nesiguranța se strecoară în dependență, așa cum în mod inevitabil o face, atunci această relație particulară este dată la o parte și una nouă este asumată în speranța de a găsi o siguranță durabilă, dar în relație nu există nici o siguranță și doar dependența generează frica. Fără a înțelege procesul securității și al fricii, relația devine obligatoriu un impediment, un obstacol, o modalitate de ignoranță. Atunci întreaga existență este luptă și suferință, și nu există nici o cale de ieșire din ea cu excepția gândirii corecte, care vine prin cunoașterea de sine. 

vineri, 15 martie 2013

15 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Relația este o oglindă
   Cu siguranță, numai în procesul relației, ceea ce sunt Eu se dezvăluie, iese la iveală, nu-i așa? Relația este o oglindă în care mă văd așa cum sunt; dar cum celor mai mulți dintre noi nu ne place ceea ce suntem, vom începe să judecăm și să catalogăm fie pozitiv, fie negativ ceea ce percepem în oglinda relației. Asta este, am descoperit ceva în relație, în acțiunea relației, și nu-mi place. Deci, încep să modific ceea ce nu-mi place, ceea ce eu percep ca fiind neplăcut. Vreau să-l schimb, ceea ce înseamnă că am deja un model a ceea ce ar trebui să fiu. În momentul în care există un model a ceea ce ar trebui să fiu, nu există deloc înțelegere a ceea ce sunt. În momentul în care eu am o imagine a ceea ce eu vreau să fiu, sau a ceea ce eu ar trebui să fiu, sau ceea ce nu ar trebui să fiu, un standard în conformitate cu care vreau să mă schimb – atunci cu siguranță nu există înțelegerea a ceea ce sunt eu în momentul relației.
        Cred că este foarte important să înțelegem acest lucru, deoarece cred că în acestă privință majoritatea dintre noi mergem pe un drum greșit. Noi nu dorim să cunoaștem ce suntem în realitate în momentul relației. Dacă ne preocupă doar auto-perfecționarea, nu va exista nici o înțelegere de sine, a ceea ce este. 

joi, 14 martie 2013

14 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Eliberează-te cu ardoare de orice atașament
   Atunci când pasiunea nu are nici o cauză, există libertatea intensă față de orice atașament; dar atunci când pasiunea are o cauză există atașamentul și atașamentul este începutul suferinței. Cei mai mulți dintre noi sunt atașați; ne agățăm de o persoană, de o țară, de o credință, de o idee și atunci când obiectul atașamentului nostru este luat sau își pierde semnificația în alt mod, ne trezim goi, incompleți. Vom încerca să umplem acest gol, agățându-ne de altceva, care devine din nou obiectul pasiunii noastre.

miercuri, 13 martie 2013

13 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Dorința este întotdeauna dorință
   Pentru a evita suferința cultivăm detașarea. Fiind preveniți că atașamentul mai devreme sau mai târziu implică suferiță, dorim să ne detașăm. Atașamentul este plăcut, dar percepând suferința datorată lui, trebuie să fim satisfăcuți, să ne bucurăm în alt mod, prin detașare. Detașarea este la fel ca atașamentul, atâta timp cât produce satisfacție. Deci, ceea ce noi căutăm cu adevărat este satisfacția, simțim nevoia de a fi satisfăcuți prin orice mijloace.
        Suntem dependenți sau atașați deoarece ne oferă plăcere, securitate, putere, sentimentul de bunăstare, chiar dacă există suferință și frică. De asemenea căutăm detașarea pentru plăcere, pentru a nu suferi, pentru a nu fi răniți interior. Noi căutăm plăcerea, satisfacția. Fără a condamna sau justifica, trebuie să căutăm să înțelegem acest proces, pentru că dacă nu l-am înțeles, nu există nici o cale de ieșire din confuzia și contradicția noastră. Poate fi vreodată pofta, dorința satisfăcută, sau este o cursă fără sfârșit? Fie că râvnim la lucruri mici sau mari, dorința este întotdeauna dorință, un foc care arde, și ceea ce este consumat de acesta devine imediat cenușă, dar dorința de a fi satisfăcuți rămâne, ea nu este niciodată arsă, niciodată consumată, neexistând nici un sfârșit al acesteia. Atașamentul și detașarea sunt la fel de înrobitoare și ambele trebuie să fie depășite.

marți, 12 martie 2013

12 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Să fii singur
   Să fii singur, ceea ce nu înseamnă o filosofie a singurătății, înseamnă evident a fi într-o stare de revoluție față de întreaga organizare a societății, nu doar a acestei societăți, ci a societății comuniste, fasciste, orice formă de societate ca putere și brutalitate organizată. Și asta înseamnă o extraordinară percepție a efectelor puterii. Domnule, ați observat soldații repetând? Aceștia nu sunt ființe umane, ei sunt mașini, ei sunt fiii noștri stând în soare. Acest lucru se întâmplă aici, în America, în Rusia, și peste tot – nu doar la nivel guvernamental, ci de asemenea la nivel monastic, la grupările și ordinele care folosesc forțe extraordinare. Și doar mintea este cea care nu aparține, care poate fi singură. Iar singurătatea nu este ceva care poate fi cultivat. Tu vezi asta? Când vezi toate acestea, ești în afară și nici un guvernator sau președinte nu te va putea face complice. Dincolo de această singurătate nu există umilință. Această singurătate este cea care cunoaște iubirea – nu forța. Deci, dacă cineva vede toate acestea, atunci acela are calitatea de a trăi total, și prin urmare a acționa total. Acest lucru vine prin cunoașterea de sine. 

luni, 11 martie 2013

11 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Atașamentul este evadare
   Încearcă doar să fii conștient de propria ta condiție. Poți cunoaște doar în mod indirect, în raport cu ceva. Nu poți fi conștient de condiționare ca ceva abstract, deoarece atunci este doar verbal, fără prea multă semnificație. Abia suntem conștienți de conflict. Conflictul apare atunci când nu există nici o integrare între provocare și răspuns. Acest conflict este rezultatul condiționării noastre. Condiționarea este atașament: atașamentul față de muncă, față de tradiție, de proprietate, de oameni, de idei, și așa mai departe. Dacă nu ar exista atașament, ar mai exista condiționare? Desigur că nu. Deci, de ce suntem atașați? Suntem atașați de țară, deoarece prin identificare cu ea devenim cineva. Mă identific cu munca mea, iar munca mea devine importantă, eu sunt familia mea, proprietatea mea; sunt atașat de ele. Obiectul de care mă atașez îmi oferă mijloacele de evadare din propria mea goliciune. Atașamentul este evadare, și această evadare este cea care întărește condiționarea. 

duminică, 10 martie 2013

10 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Confruntă-te cu realitatea 
și vezi ce se petrece...
   Avem experiența unei extraordinare singurătăți, în care cărțile, religia, totul a dispărut, iar noi suntem interior extrem de singuri, goi. Cei mai mulți dintre noi nu pot face față acestui gol, acestei singurătăți și fugim de ea. Dependența este unul din lucrurile spre care fugim, devenim dependenți deoarece nu putem suporta să fim singuri cu noi înșine.  Trebuie să avem radio sau cărți, sau vorbim, pălăvrăgim neîncetat despre ceva sau altceva, despre artă și cultură. Prin urmare, ajungem să cunoaștem care este sensul acestei extraordinare izolări de sine.
        Putem avea un loc de muncă foarte bun, muncim cu pasiune, scriem cărți, dar în interior există acest imens vid. Dorim să-l umplem și dependența este una dintre modalități. Vom folosi dependența, distracțiile, mersul la biserică, religiile, băutura, femeile, zeci de alte lucruri, pentru a-l umple, pentru a-l acoperi. Dacă vom vedea că este absolut inutil să încercăm să-l umplem, complet inutil – nu verbal, nu ca o opinie și prin urmare acceptând și hotărând – ci văzând toată această absurditate... atunci ne vom confrunta cu realitatea. Problema nu este cum să fii liber de dependență; aceasta nu este realitatea, aceasta este doar o reacție la realitate... De ce nu ne-am confrunta cu realitatea și a vedea ce se petrece?
        Acum, problema  se pune cu privire la observator și observat. Observatorul spune: ”Eu sunt gol; nu-mi place” și fuge de această problemă. Observatorul spune: ”Eu sunt diferit de acest gol”. Dar observatorul este golul, nu golul este văzut de observator. Observatorul este cel observat. Există o imensă, o extraordinară revoluție în gândire, în simțire atunci când aceasta are loc.

sâmbătă, 9 martie 2013

09 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Atașamentul este auto-amăgire
   Suntem ceea ce posedăm, suntem lucrurile față de care suntem atașați. Atașamentul nu are noblețe. Atașamentul față de cunoaștere nu este diferit față de orice altă dependență plăcută. Atașamentul este o auto-absorpție, atât la cel mai mic cât și la cel mai înalt nivel. Atașamentul este auto-amăgire, este o evadare din falsitatea și goliciunea sinelui. Lucrurile de care suntem atașați – proprietate, oameni, idei – devin foarte importante, căci fără aceste multe lucruri care îi umplu golul, sinele nu există. Frica de a nu fi naște posesia; și frica naște iluzia, robia concluziilor. Concluziile, materiale sau ideatice, împiedică funcționarea, împlinirea inteligenței, a libertății în care realitatea singură poate veni în ființă; și fără această libertate inteligența este înlocuită de viclenie. Calea vicleniei este întotdeauna complexă și distructivă. Această viclenie de auto-protecție generează atașamentul; și atunci când atașamentul provoacă suferință, tocmai această viclenie caută detașarea și găsește plăcere în mândria și vanitatea renunțării. Înțelegerea căii și metodelor vicleniei, a căilor sinelui, este începutul inteligenței. 

vineri, 8 martie 2013

08 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cultivarea detașării
   Există doar atașament; nu există ceva precum detașarea. Mintea inventează detașarea ca o reacție la durerea atașamentului. Atunci când reacționezi față de atașament spre a deveni ”detașat”, ești atașat de altceva. Așa că întregul proces este unul de atașament. Ești atașat de soția sau soțul tău, de copiii voștri, de idei, de tradiție, față de autoritate, și așa mai departe; și reacția ta față de aceste atașamente este detașarea. Cultivarea detașării este rezultatul durerii, suferinței. Vrei să scapi de suferința atașamentului, și evadarea ta este de a găsi ceva de care crezi că  nu vei fi atașat. Deci, există doar atașament, și este o minte stupidă cea care cultivă detașarea. Toate cărțile spun:”Fii detașat” dar care este adevărul problemei? Dacă îți observi propria minte, vei vedea un lucru extraordinar – că prin cultivarea detașării, mintea ta devine atașată de altceva. 

joi, 7 martie 2013

07 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Pentru a exploata trebuie să fii exploatat
   Așa cum majoritatea dintre noi caută puterea într-o formă sau alta, este stabilit un principiu ierarhic, novice și inițiator, discipol și maestru, și chiar printre maeștri există grade de realizare spirituală. Celor mai mulți dintre noi le place să exploateze și să fie exploatați, iar acest sistem oferă mijloace indiferent dacă ascunse sau deschise. Pentru a expolata trebuie să fii exploatat. Dorința de a folosi alte persoane pentru necesitățile dumneavoastră psihologice creează dependență, și atunci când depind, trebuie să dețin, să posed, și ceea ce posezi, te posedă. Fără dependență, grosieră sau subtilă, fără a poseda lucruri, oameni și idei, sunteți goi, ceva fără importanță. Dorești să fii ceva, și pentru a evita frica de a nu fi nimic, aparțineți unei organizații sau alteia, unei ideologii sau alteia, unei biserici sau unui templu; deci ești exploatat, iar tu la rândul tău exploatezi.

miercuri, 6 martie 2013

06 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

”Eu”-l este posesiunea
   Renunțarea, sacrificiul de sine, nu este un gest de măreție, care trebuie lăudat și copiat. Noi posedăm deoarece fără posesie nu existăm. Posesiunile sunt multe și variate. Cel care nu posedă lucruri lumești poate fi atașat de cunoștințe, de idei; altul poate fi atașat de virtute, altul de experiență, un altul de numele și faima sa, și așa mai departe. Fără posesiuni ”eu”-l nu există; ”eu”-l este posesia bunurilor, a virtuții, a numelui. Din teama de a nu fi, mintea este atașată de nume, de bunuri materiale, de valori; Și acest atașament va crește ajungând la un nivel mai înalt, pentru a fi mult mai plăcut și agreabil, mult mai durabil. Frica de incertitudine, de a nu fi, naște atașamentul față de posesiuni. Atunci când posesia este nesatisfăcătoare sau dureroasă, renunțăm la ea pentru o posesiune mai plăcută. Ultima posesiune satisfăcătoare este cuvântul lui Dumnezeu, sau ca substitut, statul.
        ... Deci, atâta timp cât nu ești dispus să nu fii nimic, ceea ce de fapt ești, trebuie neaparat să dai naștere la tristețe și antagonism. Dorința de a fi nimic nu este o chestiune de renunțare, de realizare interioară sau exterioară, ci de a vedea adevărul a ceea ce este. Văzând adevărul a ceea ce este, ni se oferă libertatea față de frica de insecuritate, frică care dă naștere atașamentului și conduce la iluzia detașării, la renunțare. Iubirea a ceea ce este, este începutul înțelepciunii. Singură iubirea acționează, ea singură împărtășește, participă, dar renunțarea și sacrificiul de sine sunt modalități de izolare și iluzie.

marți, 5 martie 2013

05 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Relația
   Relația bazată pe necesitatea reciprocă aduce numai conflicte. Cu toate aceste inter-dependențe, suntem fiecare părți separate, ne folosim unii pe alții pentru un scop, pentru un țel. Când avem în vedere un scop, nu există relație. Vă puteți folosi de mine și eu mă pot folosi de voi. Prin această folosință vom pierde contactul, legătura. O societate bazată pe folosință reciprocă este fundamentul violenței. Când ne folosim de un altul avem doar imaginea scopului care trebuie dobândit. Scopul, câștigul, împiedică relația, comuniunea. În folosirea celuilalt, oricât de plăcut și reconfortant ar fi, există întotdeauna frica. Pentru evitarea acestei frici, trebuie să existe posesiunea. Din această posesiune se naște invidia, suspiciunea și un constant conflict. O astfel de relație nu poate aduce fericirea.
        O societate a cărei structură se bazează doar pe simpla nevoie, indiferent dacă este fiziologică sau psihologică, va produce obligatoriu conflict, confuzie și mizerie. Societatea este proiecția ta în relație cu un altul, în care necesitatea și folosința sunt predominante. Când utilizezi pe cineva pentru nevoia ta fizică sau psihică, în realitate nu există nici o relație; nu aveți cu adevărat nici un contact, nici o comuniune cu ceilalți. Cum poți avea comuniune cu celălalt atunci când celălalt este utilizat ca o piesă de mobilier, pentru propria dumneavoastră comoditate și pentru propriul confort? Deci, este esențial să înțelegem semnificația relației în viața zilnică.

luni, 4 martie 2013

04 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Fii profund conștient
   Dependența stabilește mișcarea atașamentului și detașării, un conflict constant fără înțelegere, fără eliberare. Trebuie să devii conștient de procesul atașamentului și dependenței, să devii conștient de acesta, fără condamnare, fără judecată, și atunci vei percepe semnificația acestui conflict al contrariilor. Dacă ai devenit profund conștient și conștientizezi direct gândul pentru a înțelege sensul deplin al nevoii de dependență, mintea ta conștientă va fi deschisă și clară cu privire la aceasta; și apoi subconștientul cu motivele, preocupările și intențiile sale ascunse, se va proiecta în conștient. Atunci când se întâmplă acest lucru, trebuie să studiezi și să înțelegi fiecare sugestie din subconștient. Dacă vei realiza asta de mai multe ori, devenind conștient de proiecțiile subconștientului, conștientizând această problemă cât mai clar posibil, atunci chiar dacă ești atent la alte aspecte, conștientul și subconștientul vor lucra asupra problemei de dependență, sau oricărei alte probleme. Astfel se stabilește o conștientizare constantă care, cu răbdare și blândețe, aduce integrarea; și dacă sănătatea și alimentația sunt în regulă, acest lucru va duce la rândul său la deplinătatea ființei.

duminică, 3 martie 2013

03 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Există ceva
mai profund, care ne face dependenți
   Ne cunoaștem dependența – în relația noastră cu oamenii sau față de o idee sau un sistem de gândire. De ce?
        ...De fapt, nu cred că dependența este problema; eu cred că există alți factori profunzi, care ne fac dependenți. Și dacă i-am putea descoperi, atunci atât dependența cât și lupta pentru libertate vor avea o foarte mică importanță; atunci toate problemele care apar din dependență vor dispărea. Deci, care este această cauză profundă? Este oare faptul că mintea se teme de ideea de a fi singură? Și nu mintea cunoscând această stare, o evită... Atâta timp cât singurătatea nu este pe deplin înțeleasă, simțită, pătrunsă, dizolvată – indiferent câte cuvinte vei folosi – atâta timp cât acest sentiment de singurătate rămâne, dependența este inevitabilă și niciodată nu vei putea fi liber; niciodată nu vei afla tu însuți ce este adevărul, ce este religia.


sâmbătă, 2 martie 2013

02 MARTIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Niciodată nu ne punem problema dependenței
   De ce suntem dependenți? Psihologic, interior, depindem de o credință, de un sistem, de o filosofie; cerem altuia un mod de comportament; căutăm profesori care ne vor oferi un mod de viață, care ne vor conduce la o anumită speranță, fericire. Deci, niciodată nu suntem noi, mereu căutăm un fel de dependență, de securitate. Este posibil ca vreodată mintea să se elibereze de acest sentiment de dependență? Ceea ce nu înseamnă că mintea trebuie să realizeze independența, care este doar o reacție la dependență. Noi nu discutăm despre independență, de libertatea față de o anumită stare. Dacă putem investiga fără reacția de a căuta libertatea față de o anumită stare de dependență, atunci putem pătrunde mult mai adânc în aceasta... Noi acceptăm necesitatea dependenței; spunem că aceasta este inevitabilă. Niciodată nu am investigat întregul aspect al acestei probleme, de ce fiecare dintre noi caută un anumit fel de dependență. Nu este adevărat că noi, în adâncul sufletului, căutăm securitatea, permanența? Fiind într-o stare de confuzie, ne dorim ca cineva să ne scoată din această confuzie. Deci, suntem mereu preocupați cum să scăpăm sau să evităm starea în care ne aflăm. În procesul de a evita această stare, suntem obligați să creăm un fel de dependență, care devine autoritatea noastră. Dacă depindem de altul pentru securitatea noastră, pentru bunăstarea noastră interioară, vor apărea din această dependență nenumărate probleme, iar apoi vom încerca să rezolvăm aceste probleme – probleme de atașament. Dar niciodată nu ne întrebăm, niciodată nu vom pătrunde în însăși problema dependenței. Poate dacă am fi cu adevărat inteligenți, cu deplină conștiință și am pătrunde în această problemă, atunci vom descoperi că dependența nu este deloc o problemă – că aceasta este doar o modalitate de a scăpa de o realitate mult mai profundă.