joi, 28 februarie 2013

28 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Gândirea naște efort
   Cum pot rămâne liber fără gândurile rele, rele și capricioase?... Există gânditorul, în afara gândirii, în afara gândurilor rele, capricioase? Vă rog, urmăriți-vă mintea. Voi spuneți: ”sunt eu, cel care vorbesc”, ”acesta este un gând capricios, rebel”, ”asta este ceva rău”, ”trebuie să controlez acest gând”, ”trebuie să păstrez acest gând”. Asta este ceea ce noi cunoaștem. Există cineva, eu, gânditorul, judecătorul, cineva care judecă, cenzorul, diferit de toate acestea? Sunt eu diferit de gândire, diferit de invidie, diferit de rău? Eu-l spune că este diferit de acest rău, care întotdeauna încearcă să mă învingă, să mă dea deoparte, încercând să facă ceva. Deci, aveți această luptă, efortul de a da deoparte gândurile, să nu fiți capricioși, nestăpâniți.
        Noi, chiar prin procesul de gândire, creem această problemă a efortului. Ați urmărit? Apoi veți da naștere la disciplină, la controlul gândirii – eu controlez gândurile care nu sunt bune, eu încerc să devin non-invidios, non-violent, a fi ceva sau altceva. Deci, aduceți în ființă procesul efortului atunci când există eu-l și ceva pe care să-l controleze. Aceasta este realitatea existenței noastre zilnice. 

miercuri, 27 februarie 2013

27 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

A fi liber, a nu fi ocupat
   Poate fi mintea liberă de trecut, liberă de gândire – nu de a crede în bine sau rău? Cum pot afla? Eu pot doar descoperi și observa cu ce este mintea ocupată. Dacă mintea mea este ocupată cu ”bine” sau cu ”rău” atunci ea este preocupată de trecut, ea este ocupată de trecut. Ea nu este liberă de trecut. Deci, este important a afla cât de ocupată este mintea. Dacă aceasta este ocupată în totalitate, ea este întotdeauna ocupată cu trecutul, deoarece întreaga noastră conștiință este din trecut. Trecutul nu este doar la suprafață, ci și la cel mai profund nivel, și constrângerea subconștientului este de asemenea trecut... Poate mintea să fie liberă, să nu mai fie ocupată? Asta înseamnă – poate fi mintea cu totul neocupată și a renunța la memorie, gândurile bune și rele, trecând dincolo, fără a alege? În momentul în care mintea este ocupată cu un singur gând, bun sau rău, atunci aceasta este preocupată de trecut... Dacă într-adevăr asculți - nu doar verbal, ci cu adevărat, profund – atunci vei vedea că există stabilitate, dar aceasta nu este a minții, aceasta fiind libertatea față de trecut.
        Cu toate acestea, trecutul nu poate fi dat deoparte. Există o observare a trecutului, o trecere prin el, dar nu ocuparea minții cu trecutul. Deci, mintea este liberă să observe fără a alege. În cazul în care nu există alegere în mișcarea acestui flux al memoriei, nu există ocuparea minții; și atunci când mintea este ocupată, aceasta este prinsă în trecut; și atunci când este ocupată cu trecutul ea este incapabilă a vedea realitatea, adevărul, noul, originalul, necontaminatul.

marți, 26 februarie 2013

26 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Evoluția umană
   Trebuie să cunoști starea de beție pentru a cunoaște abstinența? Trebuie să treci prin ură pentru a cunoaște ce înseamnă să fii plin de compasiune? Trebuie să treci prin războaie distrugându-te pe tine și pe alții pentru a ști ce este pacea? Cu siguranță acesta este un mod fals de gândire, nu-i așa? În primul rând trebuie să-ți asumi faptul că nu există evoluție, o creștere, o mișcare de la rău la bine, și apoi îți încadrezi gândirea în acest model. Evident, există o creștere fizică, planta mică devine un copac mare; există progres tehnologic, roata evoluând de-a lungul secolelor până la avionul cu reacție. Dar există progres, evoluție psihologică? Asta este ceea ce noi discutăm – dacă există o creștere, o evoluție a ”eu-lui” începând cu răul și terminându-se cu binele. Printr-un proces de evoluție în timp, poate ”eu-l”, care este centrul răului, să devină vreodată nobil, bun? Evident, nu. Ceea ce este rău, psihologicul ”eu” va rămâne întotdeauna rău. Dar noi nu dorim să ne confruntăm cu asta. Noi credem că prin procesul timpului, prin creștere și transformare ,”eu-l” în cele din urmă va deveni realitate. Aceasta este speranța noastră, aceasta este dorința noastră ca  ”eu-l”  să ajungă la desăvârșire în timp. Ce este acest ”eu”? Acesta este un nume, o formă, un pachet de amintiri, speranțe, frustrări, dorințe, dureri, necazuri, bucurii trecătoare. Dorim ca acest ”eu” să continue și să devină perfect, și astfel afirmăm că dincolo de ”eu” există un ”suprem”, un sine mai mare, o entitate spirituală, care este atemporală, dar din moment ce gândim despre asta, această entitate spirituală este în continuare în domeniul timpului, nu-i așa? Dacă putem gândi despre aceasta, ea este în mod evident în domeniul raționamentului nostru.

luni, 25 februarie 2013

25 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Bunătatea nu are cauză
   Dacă am un motiv pentru a fi bun, poate acesta aduce bunătatea? Sau este bunătatea complet lipsită de acest îndemn de a fi bun, care se bazează întotdeauna pe un motiv? Este binele opusul răului? Orice opus conține sămânța propriului său opus, nu-i așa? Există lăcomia și idealul de non-lăcomie. Când mintea urmărește non-lăcomia, când încearcă să fie non-lacomă, ea este încă lacomă, deoarece dorește să fie ceva. Lăcomia presupune dorință, dobândire, expansiune și când mintea vede faptul că nu merită să fie lacomă, atunci vrea să fie non-lacomă, deci motivul este același, de a fi sau de a dobândi ceva. Atunci când mintea nu vrea să mai dorească, rădăcina dorinței este încă prezentă. Deci, bunătatea nu este opusul răului, este o stare cu totul diferită. Și care este această stare? Evident, bunătatea nu are nici o cauză deoarece toate cauzele se bazează pe sine; aceasta este mișcarea egocentrică a minții. Deci, ce înțelegem prin bunătate? Cu siguranță, bunătatea există doar atunci când există o atenție totală. Atenția nu are nici o cauză, nici un motiv. Atunci când există o cauză pentru atenție, este aceasta atenție? Dacă aș fi atent pentru a dobândi ceva, a dobândi fie că este bun sau rău, aceasta nu este atenție, este o distragere a atenției. O divizare, o împărțire.
        Bunătatea poate exista doar atunci când există o atenție totală, în care nu există nici un efort de a fi sau a nu fi.

duminică, 24 februarie 2013

24 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Justificarea răului
   Evident, criza actuală în întreaga lume este excepțională, fără precedent. Au fost diferite tipuri de crize, în diferite perioade de-a lungul istoriei – sociale, politice, naționale. Crizele vin și se duc; recesiunile economice vin, sunt modificate și continuă sub o formă diferită. Știm asta, suntem familiarizați cu acest proces. Cu siguranță, criza actuală este diferită, nu-i așa? Aceasta este diferită deoarece este prima dată când nu are de-a face cu banii și cu lucrurile materiale tangibile, ci doar cu idei. Criza este excepțională pentru că este în domeniul ideației. Ne certăm pentru idei, justificăm crima; peste tot în lume justificăm crima ca un mijloc  al unui scop drept, ceea ce în sine este fără precedent. Înainte, răul era recunoscut ca fiind rău, crima era recunoscută ca fiind crimă, dar acum crima este un mijloc pentru atingerea unui rezultat nobil. Crima, indiferent dacă a unei persoane sau a unui grup de persoane, este justificată, deoarece criminalul sau grupul care reprezintă criminalul o justifică ca un mijloc de a obține un rezultat care va fi benefic pentru umanitate. Aceasta este sacrificarea prezentului pentru viitor - și nu contează în ceea ce este angajat omul atâta timp cât scopul nostru declarat este de a produce un rezultat despre care se spune că va fi benefic pentru omenire. Prin urmare, această implicare și aceste mijloace  greșite intenționează să producă dreptate și să justifice mijloacele greșite prin idei... Avem o structură magnifică de idei pentru a justifica răul și cu certitudine aceasta este fără precedent. Răul este rău; el nu poate aduce binele. Războiul nu este un mijloc de a aduce pacea.

sâmbătă, 23 februarie 2013

23 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Dincolo de dualitate
   Nu sunteți conștienți de asta? Nu sunt acțiunile sale evidente, durerea sa zdrobitoare? Cine a creat-o, nu fiecare dintre noi? Cine este responsabil pentru acestea, nu fiecare dintre noi? Așa cum  am creat ceea ce este bun, cât de puțin, la fel am creat răul însă imens, enorm. Binele și răul sunt o parte din noi și deasemenea sunt independente de noi. Când gândim sau simțim îngust, cu invidie, cu lăcomie și ură, ne alăturăm răului care ne transformă și ne sfâșie. Problema binelui și a răului, această problemă conflictuală, este întotdeauna alături de noi, atâta timp cât noi singuri o creăm. Ea a devenit o parte din noi, acest ”a vrea” și ”a nu vrea”, ”a iubi” și ”a urî”, dorința și renunțarea. Noi creăm continuu această dualitate în care gândurile și sentimentele sunt prinse. Gândul-sentiment poate merge dincolo, mai presus de bine și opusul său doar atunci când înțelegem cauza dorinței. În înțelegerea calităților și defectelor nu există libertate în niciuna. Contrariile nu pot fuziona și trebuie transcense prin disoluția, prin sfârșitul dorinței, a poftei. Orice opoziție trebuie să fie gândită, simțită cât mai intens și profund în toate straturile conștiinței; prin acest gând dincolo de senzație, o nouă înțelegere este trezită, care nu este un produs al dorinței sau al timpului.
        Există rău în lume la care contribuim, dar la fel am putea contribui la bine. Omul pare a se uni mai mult în ură decât în bine, dar prin înțelegere își eliberează gândirea și sentimentele de ea.

vineri, 22 februarie 2013

22 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Conflictul contrariilor
   Mă întreb dacă există ceva cum ar fi răul? Vă rog să fiți atenți, să ne întrebăm împreună. Spunem că există bine și rău. Există invidie și iubire, și spunem că invidia este rea și iubirea bună. De ce împărțim viața în bine și rău, creând astfel un conflict al contrariilor? Nu că toate acestea nu există - invidia, ura, brutalitatea din mintea și inima omului, absența compasiunii, a iubirii - însă de ce împărțim viața în lucruri pe care le numim bune și lucruri pe care le numim rele? De fapt, există doar un singur lucru, și acesta este mintea neatentă. Atunci când există atenția completă, atunci când mintea este în totalitate conștientă, alertă, vigilentă, nu există nimic care să fie bun sau rău; există doar o stare de trezire. Atunci bunătatea nu este o calitate, nu este o virtute, este starea de iubire. Atunci când există iubire, nu există nici bine nici rău, toată ființa ta este plină cu iubire. Atunci când această atenție completă încetează, iubirea încetează, apare conflictul între ceea ce sunt și ceea ce ar trebui să fiu. Atunci ceea ce sunt este rău și ceea ce ar trebui să fiu este așa-numitul bun.
        ...Observă-ți mintea și vei vedea momentul în care mintea încetează să gândească a deveni ceva, există atunci încetarea acțiunii care nu este stagnare, este starea de totală atenție, ceea ce este bunătatea. 

joi, 21 februarie 2013

21 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Acționând fără idee este calea iubirii
   Gândirea este întotdeauna limitată de gânditor, care este condiționat; gânditorul este întotdeauna condiționat și niciodată nu este liber; când apare gândul, imediat urmează ideea. Acțiunea în baza unei idei creează multă confuzie. Știind toate acestea, este posibil să acționăm fără idee? Da, aceasta este calea iubirii. Iubirea nu este o idee; nu este o senzație, nu este memorie; Ea nu este sentimentul amânării, o modalitate de auto-protecție. Putem fi conștienți de calea iubirii, doar atunci când înțelegem întregul proces al ideii. Acum, este posibil să abandonăm celelalte metode și să cunoaștem calea iubirii, care este singura eliberare, singura salvare? Nici o altă cale, politică sau religioasă, nu va rezolva problema. Aceasta nu este o teorie pe care va trebui să o credeți sau să reflectați asupra ei, ci va trebui să o adoptați în viața voastră; ea trebuie să fie reală...
        ... Când te iubesc, este aceasta o idee? Nu accepta; doar observă, examinează, pătrunde profund în asta, deoarece oricare altă cale am încercat nu a adus un răspuns la mizerie și suferință. Politicienii pot promite; așa-numitele organizații religioase pot promite fericirea în viitor; dar nu o avem acum, iar viitorul este relativ neimportant când sunt flămând. Am încercat toate căile; și putem cunoaște calea iubirii dacă cunoaștem procesul ideii și îl abandonăm, asta înseamnă a acționa. 

miercuri, 20 februarie 2013

20 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti


Acțiunea fără ideație
   Ideea este rezultatul procesului de gândire, procesul gândirii este răspunsul memoriei, iar memoria este întotdeauna condiționată. Memoria este mereu în trecut, iar memoria răspunde provocărilor vieții în prezent. Memoria nu are viață în sine; ea vine în viața prezentă atunci când ne confruntăm cu o provocare. Și întreaga memorie, latentă sau activă, este condiționată, nu-i așa? Prin urmare trebuie să existe o abordare diferită. Va trebui să afli singur, lăuntric, dacă acționezi pe baza unei idei și dacă poate exista acțiune fără ideație. 

marți, 19 februarie 2013

19 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Ideologia împiedică acțiunea
   Mereu lumea este aproape de catastrofă. Dar pare a fi mai aproape acum. Văzând această apropiată catastrofă, cei mai mulți dintre noi se refugiază în idei. Noi credem că această catastrofă, această criză, poate fi rezolvată printr-o ideologie. Ideologia este întotdeauna un impediment către relație, și împiedică acțiunea. Ne dorim pacea doar ca idee, nu ca realitate. Dorim pacea la nivel verbal, ceea ce este doar în sfera gândirii, deși noi o numim cu mândrie nivel intelectual. Dar cuvântul pace nu este pacea. Pacea poate exista doar atunci când confuzia pe care tu și ceilalți o creați, încetează. Suntem atașați de idei și nu de pace. Căutăm noi modele sociale și politice, dar nu pentru pace; suntem preocupați de reconciliere și nu de a înlătura cauzele războiului. Această căutare va aduce doar răspunsuri condiționate de trecut. Această condiționare este ceea ce noi numim cunoaștere, experiență; și noul este schimbat, tradus, interpretat în conformitate cu această cunoaștere. Deci, există un conflict între ceea ce este și experiența trecutului. Trecutul, care este cunoașterea, este mereu în conflict cu realitatea, care este mereu în prezent. Deci astfel nu vom rezolva problema, ci doar vom perpetua condițiile care au creat problema.


luni, 18 februarie 2013

18 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Nu ideile limitează acțiunea?
   Pot ideile acționa vreodată, sau ideile creează doar tipare de gândire și prin urmare limitează acțiunea? Atunci când acțiunea este constrânsă de o idee, acțiunea nu poate elibera omul. Este foarte important pentru noi să înțelegem acest aspect. Dacă o idee conduce la acțiune, atunci acea acțiune nu poate aduce soluția la mizeria și nenorocirile noastre, deoarece înainte de a acționa, trebuie mai întâi să descoperim modul în care se naște ideea.

duminică, 17 februarie 2013

17 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Acțiunea fără procesul gândirii
   Ce înțelegem prin idee? Desigur, ideea este procesul de gândire. Nu-i așa? Ideea este un proces de aplicare a gândirii; și gândirea este întotdeauna o reacție fie a conștientului sau a subconștientului. Gândirea este un proces de verbalizare, ca rezultat al memoriei; gândirea este un proces în timp. Deci, atunci când acțiunea se bazează pe procesul gândirii, o astfel de acțiune trebuie să fie în mod inevitabil condiționată, izolată. O idee trebuie să se opună altei idei, o idee trebuie să fie dominată de o alta. Există o discrepanță între acțiune și idee. Încercăm să aflăm dacă poate exista o acțiune fără idee. Vedem cum ideile îi separă pe oameni. După cum deja am explicat, cunoștințele și credințele în esență separă, împart oamenii. Credințele niciodată nu unesc oamenii; ele întotdeauna separă oamenii; atunci când acțiunea se bazează pe o idee, pe o credință sau un ideal, o astfel de acțiune în mod inevitabil este izolată, fragmentată. Este posibil a se acționa fără procesul gândirii, gândirea fiind un proces în timp, un proces calculat, un proces de auto-protecție, un proces care implică credința, negarea, condamnarea, justificarea. Cu siguranță, trebuie să fie posibil la tine, ca și la mine, la amândoi, toate acțiunile sunt posibile fără idee.

sâmbătă, 16 februarie 2013

16 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Acțiunea fără idee
   Această acțiune poate exista doar atunci când mintea este liberă de ideea că poate experimenta. Ideile nu sunt adevăruri; iar adevărul este ceva care trebuie să fie experimentat direct, clipă de clipă. Nu experiența este cea pe care o căutați -  este doar senzația. Doar atunci când cineva poate trece dincolo de bagajul ideilor – care reprezintă ”Eu”-l, mintea, care are o continuitate parțială sau totală, doar atunci când trece dincolo de aceasta, gândirea este complet tăcută, există cu adevărat starea de percepție, de experimentare. Atunci vei cunoaște ce este adevărul.

vineri, 15 februarie 2013

15 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Observația directă
   De ce prind ideile rădăcini în mințile noastre? De ce sunt ideile foarte importante și nu faptele? De ce ideile, teoriile au o semnificație mai mare decât realitatea? Este oare pentru că nu putem înțelege realitatea, sau nu avem această capacitate, sau ne este frică să ne confruntăm cu realitatea? Prin urmare, ideile, speculațiile, teoriile sunt un mijloc de scăpare, de evadare din realitate... Puteți fugi, puteți face orice lucru; realitatea este aici, realitatea este că ești furios, că ești ambițios, obsedat de sex, de zeci de lucruri. Le poți reprima, le poți transmuta, care este o altă formă de suprimare, le poți controla, dar orice suprimare, control sau disciplină sunt idei... Nu prin idei ne risipim energia? Nu ideile fac mintea monotonă, plictisită? Puteți fi inteligenți în speculații, în citate; însă este evident că mintea monotonă, plictisită a citit mult și citează mult.
        ... Șterge conflictul și opoziția dintr-o singură mișcare și prin urmare trăiește în realitate și eliberează energia pentru a face față realității. Pentru cei mai mulți dintre noi, contradicția este un domeniu extraordinar în care este prinsă mintea. Aș vrea să fac ceva, dar eu fac ceva cu totul diferit; dar dacă mă confrunt cu realitatea dorinței de a face acest lucru, nu este nici o contradicție; și prin urmare cu o singură mișcare am eliminat în totalitate orice sentiment de opoziție și mintea mea este atunci în totalitate interesată de ceea ce este, și de a înțelege ceea ce este.

joi, 14 februarie 2013

14 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Credința împiedică adevărata înțelegere
   Dacă nu am avea nici o credință, ce s-ar întâmpla cu noi? Am fi foarte speriați de ce s-ar putea întâmpla? Dacă avem un model de acțiune, bazat pe o credință fie în Dumnezeu, sau în comunism, în socialism, sau în imperialism, sau în orice fel de forme  religioase, dogme în care suntem condiționați – nu ar trebui să ne simțim cu totul pierduți? Și această acceptare a credinței nu este cea care acoperă frica – frica de a fi cu adevărat nimic, de a fi gol, vid? La urma urmei o cană este utilă numai atunci când este goală; și mintea care este plină cu credințe, cu dogme, cu idei, cu citate, este de fapt o minte necreatoare; este doar o minte repetitivă pentru a scăpa de această frică – frica de a fi gol, teama de singurătate, frica de stagnare, de a nu reuși, de a nu realiza, de a nu fi cineva, de a nu deveni ceva – este cu siguranță unul dintre motivele pentru care acceptăm credințele cu atâta nerăbdare și lăcomie, nu-i așa? Și prin acceptarea credinței, ne înțelegem pe noi înșine? Dimpotrivă. O credință religioasă sau politică împiedică în mod evident înțelegerea de sine. Aceasta acționează ca un ecran prin intermediul căruia ne observăm. Și putem să ne auto-observăm fără credințe? Dacă am elimina aceste credințe, multiplele credințe pe care le avem, este acesta un mod radical diferit de a privi? Dacă nu mai avem nici o credință cu care mintea se identifică, atunci mintea fără nici un fel de identificare poate privi în sine – așa cum este – și atunci cu siguranță va începe înțelegerea de sine. 

miercuri, 13 februarie 2013

13 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Întâlniți din nou viața
   Considerăm că unul dintre lucrurile pe care cei mai mulți dintre noi le acceptă cu nerăbdare și ușurință este credința. Eu nu atac credințele. Încercăm doar să aflăm de  ce acceptăm credințele; și dacă putem să înțelegem motivele, cauzalitatea acestei acceptări, atunci poate am putea fi capabili nu doar să înțelegem de ce o facem, ci de asemenea să fim liberi de ea. Putem vedea cum credințele politice și religioase, naționaliste și diverse alte tipuri de credințe, separă oamenii, creează conflicte, confuzie și antagonism, este un fapt evident; și totuși nu dorim să renunțăm la ele. Există credința hindusă, credința creștină, credințele buddhiste, nenumărate credințe, ideologii și dogme naționale, politice, fiecare luptând cu celelalte, încercând să-i convertească pe ceilalți. Evident, văzând că aceste credințe separă oamenii, creează intoleranță, este posibil a trăi fără credințe? Putem studia și descoperi sinele în relație cu aceste credințe. Este posibil a trăi în această lume fără nici o credință, nu a schimba credința, nu a substitui o credință cu o alta, ci a fi în întregime liber de toate credințele pentru a întâlni viața, mereu, în fiecare minut? La urma urmei, acesta este adevărul: să ai capacitatea de a întâlni și descoperi totul din nou, din moment în moment, fără reacții condiționate de trecut, astfel încât să nu existe un efect cumulativ, care acționează ca o barieră între tine și ceea ce este. 

marți, 12 februarie 2013

12 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Ecranul credinței
   Tu crezi în Dumnezeu și un altul nu crede în Dumnezeu, astfel încât credințele voastre vă separă unii de alții. În întreaga lume credința este organizată precum Hinduismul, Buddhismul sau Creștinismul și deci împarte oamenii. Suntem confuzi și credem că prin credință vom șterge această confuzie; înseamnă că suprapunem credința peste confuzie și sperăm că astfel confuzia va fi îndepărtată. Dar credința este doar o evadare din realitatea confuziei; ea nu ne ajută să ne confruntăm și să înțelegem realitatea, ci doar să fugim de confuzia în care ne aflăm. Pentru a înțelege confuzia, nu este necesară credința, deoarece ea acționează doar ca un ecran între noi și problemele noastre. Deci religia, credințele organizate, devin un mijloc de evadare din ceea ce este, din realitatea confuziei. Omul care crede în Dumnezeu, omul care crede în viața de apoi sau care are orice altă formă de credință, evadează din realitatea a ceea ce este. Ce zici de cei care cred în Dumnezeu, care fac puja, care repetă anumite cântece sau cuvinte, iar în viața lor zilnică sunt dominatori, cruzi, ambițioși, înșelători, necinstiți? Îl vor găsi ei pe Dumnezeu? Îl caută ei cu adevărat pe Dumnezeu? Poate fi găsit Dumnezeu prin repetarea cuvintelor, prin credință? Dar acești oameni cred în Dumnezeu, se închină lui Dumnezeu, merg la templu în fiecare zi, fac totul pentru a evita realitatea a ceea ce ei sunt – și pe aceste persoane le consideri respectabile întrucât sunt la fel ca tine.

luni, 11 februarie 2013

11 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Dincolo de credință
   Ne dăm seama că viața este urâtă, tristă, dureroasă; dorim o teorie, un fel de speculație sau satisfacție, o anumită doctrină care să explice toate acestea și astfel suntem prinși în explicații, în cuvinte, în teorii care treptat devin convingeri și credințe profund înrădăcinate și de nezdruncinat, deoarece în spatele acestor credințe, în spatele acestor dogme, există teama constantă de necunoscut. Dar niciodată nu observăm această frică; fugim departe de ea; puternice credințe, puternice dogme. Și când vom examina aceste credințe – creștine, hinduse, buddhiste –  vom descoperi că acestea împart oamenii. Fiecare dogmă, fiecare credință, are o serie de ritualuri, o serie de constrângeri care leagă și separă oamenii. Deci, vom începe a investiga și a afla ce este adevărul, care este semnificația acestei mizerii, a acestei lupte, a acestei dureri; și de ce suntem prinși în credințe, în ritualuri, în teorii.
        Credința este corupție deoarece în spatele credinței și moralei se ascunde mintea, sinele, care crește, se mărește și devine tot mai puternic. Noi considerăm credința în Dumnezeu, credința în ceva drept religie. Noi considerăm că a fi credincios înseamnă a fi religios. Ai înțeles? Dacă nu crezi vei fi considerat un ateist, vei fi condamnat de societate. O anume societate îi va condamna pe cei care cred în Dumnezeu și o altă societate îi va condamna pe cei care nu cred. Ele sunt asemănătoare. Deci, religia devine un subiect de credință – și actul credinței are o influență covârșitoare asupra minții; deci mintea nu poate fi liberă. Însă doar în libertate puteți afla ce este adevărul, ce este Dumnezeu și nu prin intermediul unei credințe, deoarece chiar această credință proiectează ceea ce tu crezi că ar trebui să fie Dumnezeu, ceea ce tu crezi că ar trebui să fie adevărul. 

duminică, 10 februarie 2013

10 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Chinuiți de credință
   Deci, religia ta, credința ta în Dumnezeu, este o evadare din realitate, și prin urmare nu este deloc religie. Omul bogat care acumulează bani prin cruzime, prin necinste, prin exploatare vicleană, crede în Dumnezeu; și voi deasemenea credeți în Dumnezeu, și de asemenea sunteți cruzi, suspicioși, invidioși. Este găsit Dumnezeu prin lipsă de onestitate, prin înșelăciune, prin trucuri viclene ale minții? Chiar dacă tu aduni toate cărțile sacre și diferitele simboluri ale lui Dumnezeu, asta nu indică faptul că ești o persoană religioasă. Deci, religia nu este o evadare din realitate; religia este înțelegerea realității, a ceea ce sunteți în relațiile voastre zilnice; religia este modalitatea în care vorbești, modul în care te adresezi semenilor tăi, modul în care îți tratezi soția, copiii, vecinii. Atâta timp cât nu înțelegi relația ta cu aproapele tău, cu societatea, cu soția și copiii, va exista confuzie; și orice ai face, mintea care este confuză  va crea doar și mai multă confuzie, mai multe conflicte și probleme. Mintea ieșită din realitate, din realitatea relației, nu-l va găsi niciodată pe Dumnezeu; o minte care este agitată, chinuită de credință, nu va cunoaște adevărul. Dar mintea care înțelege relația sa cu proprietatea, cu oamenii, cu ideile, mintea care nu mai luptă cu problemele create de relații și pentru care soluția nu este retragerea ci înțelegerea iubirii – aceasta este singura minte care poate înțelege realitatea. 

sâmbătă, 9 februarie 2013

09 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Ce credem
   Oare credința oferă entuziasm? Puteți susține entuziasmul fără o credință, și entuziasmul este necesar în toate fiind un gen de energie necesară, un alt tip de vitalitate în acțiune? Cei mai mulți dintre noi au entuziasm pentru ceva sau altceva. Suntem foarte dornici, entuziaști față de concerte, sport, sau a merge la un picnic. Cu excepția cazului când este hrănit tot timpul de ceva anume, se estompează, iar noi vom avea entuziasm pentru alte lucruri. Există o forță de auto-susținere, o energie care nu depinde de o credință?
        O altă întrebare este: avem nevoie de o credință, de orice natură și dacă da, de ce este necesară? Aceasta este o problemă dificilă. Nu avem nevoie să credem că există soarele, munții, râurile. Nu avem nevoie de credință, pentru ca noi și soțiile noastre să ne certăm. Nu trebuie să avem o credință că viața este o mizerie îngrozitoare cu durere, conflicte și o permanentă ambiție; este realitatea. Dar solicităm credință atunci când vrem să evadăm din realitate în irealitate. 

vineri, 8 februarie 2013

08 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Înțelegerea a ceea ce este
   Cu siguranță, un om care are înțelegerea vieții nu caută credințe. Un om care iubește nu are nici o credință – doar iubește. Omul care trăiește în intelect are credințe, deoarece întotdeauna intelectul este în căutarea securității, a protecției; el evită întotdeauna pericolul și prin urmare își construiește idei, credințe,idealuri, în spatele cărora se pune la adăpost. Ce s-ar întâmpla dacă te-ai confrunta cu violența direct, acum? Ai fi un pericol pentru societate; și deoarece mintea prevede pericolul, ea spune: ”voi realiza idealul non-violenței după zece ani”, ceea ce este un proces fals, fictiv... A înțelege ceea ce este, este mult mai important decât a crea și a urma idealuri deoarece idealurile sunt false, iar ceea ce este, este adevărata realitate. Pentru a înțelege ceea ce este, este necesară o capacitate enormă, o minte ageră și lipsită de prejudecăți. Deoarece nu dorim să ne confruntăm și să înțelegem ceea ce este, noi inventăm multe moduri de evadare și le dăm nume frumoase precum idealuri, credințe, Dumnezeu. Cu siguranță, doar atunci când văd falsul ca fals, mintea mea este capabilă a percepe adevărul. O minte confuză, pierdută în falsitate, nu poate descoperi adevărul. Prin urmare, trebuie să înțeleg ceea ce este fals în relațiile mele, în ideile mele, în toate cele care mă privesc, deoarece pentru a percepe adevărul este necesară înțelegerea falsului. Fără a înlătura cauzele ignoranței nu poate exista iluminare; și căutarea iluminării, atunci când mintea este oarbă, este absolut lipsită de sens. De aceea trebuie să încep a vedea falsul în relațiile mele cu ideile, cu oamenii, cu lucrurile. Atunci când mintea vede ceea ce este fals, atunci ceea ce este adevărat vine în ființă, și atunci există extazul, există fericirea.

.

joi, 7 februarie 2013

07 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Când există iubire, nu există sine
   Realitatea, adevărul, nu trebuie recunoscute. Pentru a veni adevărul, convingerile, experiențele, virtutea, căutarea virtuții – ceea ce este diferit de a fi virtuos – toate acestea trebuie să treacă. Persoana virtuoasă, care caută și urmărește în mod conștient virtutea, niciodată nu poate găsi realitatea. Aceasta poate fi o persoană cumsecade, decentă; dar asta este cu totul altceva decât un om al adevărului, de omul care înțelege. Pentru un om al adevărului, adevărul a venit în ființa sa. Un om virtuos este un om drept, neprihănit, dar acest om nu poate înțelege ce este adevărul, deoarece virtutea sa este o acoperire a sinelui, o consolidare a sinelui, deoarece el caută și urmărește virtutea. Când el spune ”trebuie să nu fiu lacom”, această stare de non-lăcomie în care el trăiește, întărește sinele. Acesta este motivul pentru care este atât de important să fii ”sărac” nu doar în lucrurile și bunurile lumești, dar de asemenea în credință și cunoaștere. Un om bogat, deținător al bogățiilor lumești, sau un om bogat în cunoaștere și credință, nu va cunoaște niciodată altceva decât întunericul. Și va fi centrul tuturor nenorocirilor și mizeriei. Dar dacă tu și eu, ca indivizi, vedem această întreagă lucrare a sinelui, atunci vom cunoaște ce este iubirea. Eu vă asigur că este singura reformă care ar putea schimba lumea. Iubirea nu este a sinelui. Sinele nu poate recunoaște iubirea. Tu spui ”te iubesc” dar apoi, după ce spui asta, în experiența directă, în acțiunea imediată, iubirea nu este prezentă. Dar atunci când cunoști ce este iubirea, nu există sinele. Când există iubire, nu există sine.

.

miercuri, 6 februarie 2013

06 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Ce este sinele?
   Căutarea de putere, poziție, autoritate, ambiție, și tot restul, toate sunt diferite forme ale sinelui în diferite moduri. Însă important este să înțelegem sinele, și sunt sigur că și tu și eu suntem convinși de asta. Și aș adăuga aici, să fim serioși cu privire la această chestiune; deoarece simt că dacă tu și eu, ca indivizi, nu ca un grup de persoane aparținând unor clase, anumitor societăți, anumitor regiuni geografice, înțelegem acest lucru și acționăm cu privire la acesta, atunci cred că va exista adevărata revoluție. În momentul în care devine universal și mai bine organizat, sinele se refugiază în ceea ce este; atâta timp cât tu și eu ca indivizi avem iubire, putem realiza acest lucru efectiv, în viața zilnică și atunci revoluția care este esențială, va intra în ființă...
        Știi ce vreau să spun despre sine? Mă refer la ideea că memorăm concluzia experienței, diferite forme de intenții amabile și neamabile, efortul conștient de a fi sau a nu fi, memoria subconștientă acumulată: rasială, de grup, individuală și multele altele, indiferent dacă acestea sunt proiectate în exterior sub forma acțiunilor, sau ca proiecție spirituală precum virtutea; străduința, efortul pentru toate aceste lucruri este sinele. Acesta include concurența, dorința de a fi. Acest întreg proces este sinele; și în realitate noi știm, când ne confruntăm cu acesta, că este ceva rău. Am folosit cuvântul rău în mod intenționat, deoarece sinele este cel care împarte, divide; sinele este cel care îngrădește; activitățile sale, chiar dacă sunt nobile, sunt totuși separatoare și conduc la izolare. Știm toate acestea. De asemenea știm cât de extraordinare sunt momentele când sinele nu este prezent, când efortul nu are nici un rost, și toate acestea au loc atunci când există iubirea.

.

marți, 5 februarie 2013

05 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Dincolo de orice experimentare
   Înțelegerea de sine necesită a fi treaz, o mare inteligență, multă vigilență, urmărire fără încetare, astfel încât mintea să nu fugă, să nu plece departe. Cine este foarte serios, dorește dizolvarea sinelui. Când îți spun asta știu că este posibil să se dizolve sinele. Vă rog, aveți răbdare. Atunci când spun ”Vreau să dizolv” și în acest proces eu urmăresc această disoluție, există o experimentare a sinelui; și astfel sinele este consolidat, întărit. Deci, cum este posibil pentru sine să nu experimenteze? Putem observa că creația nu este nicidecum experiență de sine. Creația are loc atunci când sinele nu este prezent, deoarece creația nu este intelectuală, nu aparține minții, nu este auto-proiectată, este dincolo de orice experimentare, așa cum o cunoaștem. Este posibil ca mintea să fie foarte liniștită, într-o stare de non-recunoaștere, care este non-experimentare, să fie în starea în care creația poate avea loc – ceea ce înseamnă că sinele nu se află acolo, că sinele este absent? Mă fac înțeles sau nu?... Aceasta este problema, nu-i așa? Orice mișcare a minții pozitivă sau negativă, este o experiență care consolidează de fapt ”EU”-l. Este posibil ca mintea să nu recunoască? Asta poate avea loc doar atunci când există o tăcere completă, dar nu tăcerea care este o experiență a sinelui și care prin urmare îl consolidează.

.

luni, 4 februarie 2013

04 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Oportunități pentru expansiunea de sine
   Structura ierarhică oferă o excelentă oportunitate pentru expansiunea de sine. Puteți dori fraternitate, dar cum poate exista frăție dacă urmăriți distincții spirituale? Poate zâmbiți la titlurile lumești; dar când recunoști maeștrii, salvatorul, guru-l, nu te suprapui peste atitudinea lumească? Pot exista diviziuni ierarhice sau grade în creșterea spirituală, în înțelegerea adevărului, în realizarea lui Dumnezeu? Iubirea nu cunoaște nici o diviziune, nici o ierarhizare. Fie te iubesc, sau nu te iubesc; dar nu face din lipsa iubirii un lung proces, elaborat al cărui final este iubirea. Când știi, nu iubești, când alegi conștient de acest fapt, atunci există o posibilitate de transformare; dar să cultivi cu asiduitate această distincție între maestru și elev, între cei care au realizat și cei care nu, între salvator și păcătos, aceasta este negarea iubirii. Exploatatorul, care este la rândul său exploatat, găsește un teren fericit de manifestare în acest întuneric și iluzie.
        Separarea dintre Dumnezeu sau realitate și voi ați adus-o singuri, prin minte, care se agață de cunoscut, pentru certitudine, pentru securitate. Această separare nu poate fi depășită prin nimic, nici un ritual, nici o disciplină, nici un sacrificiu nu vă pot duce dincolo de ea; nu există nici un salvator, maestru, guru care te poate conduce la realitate sau să distrugă această separare. Separarea nu este între realitate și tine; ea este în tine însuți.
        ... Esențial este să înțelegem conflictul din ce în ce mai mare al dorinței; și această înțelegere vine doar prin cunoașterea de sine și a mișcării constante a sinelui.

duminică, 3 februarie 2013

03 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Poate mintea superficială să devină sensibilă?
   Ascultă întrebarea pentru a afla sensul din spatele cuvintelor. Poate mintea imatură, superficială să devină sensibilă? Dacă accept că mintea este superficială și încerc să o sensibilizez, chiar acest efort de a deveni este superficialitate. Vă rog, observați. Nu fiți intrigați ci observați. Întrucât dacă am recunoscut că sunt superficial, fără dorința de schimbare, fără dorința de a deveni sensibil, dacă aș înțelege ce este imaturitatea, observând-o în viața mea zilnică, lăcomia de a mânca, brutalitatea cu care tratez oamenii, mândria, aroganța, vulgaritatea obiceiurilor și gândurilor mele – atunci chiar această observație transformă ceea ce este.
        În mod similar, dacă sunt prost și spun că trebuie să devin inteligent, efortul de a deveni inteligent este doar o formă și mai mare de prostie; deoarece ceea ce este important este să înțelegem prostia. Oricât de mult aș încerca să devin inteligent, prostia mea va rămâne. Și aș putea dobândi luciul superficial al învățăturii, aș putea să citez pasaje din cărțile marilor autori, dar practic voi fi în continuare un prost. Dar dacă observ și înțeleg prostia așa cum se manifestă în viața mea zilnică – cum mă comport cu servitorul meu, cum îmi privesc vecinul, omul sărac, omul bogat, funcționarul – atunci chiar această conștientizare aduce distrugerea prostiei.

sâmbătă, 2 februarie 2013

02 FEBRUARIE

CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

02 FEBRUARIE
Orice devenire este dezintegrare
  Mintea are o idee, probabil plăcută, și vrea să fie, să devină acea idee, care este o proiecție a dorinței voastre. Ești asta, ceea ce ție nu-ți place, și vrei să devii ceea ce-ți place. Idealul este o auto-proiecție; opusul este o extensie a ceea ce este; nu opusul în totalitate, ci o continuitate a ceea ce este, probabil cumva modificată. Proiecția este auto-voită, iar conflictul este lupta pentru proiecție... Vă luptați pentru a deveni ceva, iar acel ceva este o parte din tine. Idealul este proiecția ta. Observă cum mintea își joacă singură o farsă. Te lupți pentru promisiuni, urmărindu-ți proiecția, umbra ta. Sunteți violenți și vă luptați spre a deveni non-violenți – un ideal; dar idealul este o proiecție a ceea ce este, doar sub un nume diferit.
        Atunci când devii conștient de această farsă pe care ți-ai jucat-o singur, falsul, minciuna este observată. Lupta către o iluzie este un factor de dezintegrare. Orice conflict, orice devenire este dezintegrarea. Atunci când există conștientizarea acestei farse pe care mintea și-o joacă singură, atunci există doar ceea ce este. Atunci când mintea este purificată de orice devenire, de toate idealurile, de orice comparație și condamnare, atunci când propria  structură s-a prăbușit, atunci ceea ce este a cunoscut o completă transformare. Atâta timp cât nu există numirea a ceea ce este, există o relație între minte și ceea ce este; dar atunci când există procesul de numire – care este memoria, structura însăși a minții – nu mai există ceea ce este. Doar în această transformare există integrare.

vineri, 1 februarie 2013

01 FEBRUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

01 FEBRUARIE
Devenirea este conflict
  Viața, așa cum o știm, viața noastră zilnică, este un proces de devenire. Sunt sărac și voi acționa cu intenția de a pune capăt sărăciei, devenind bogat. Sunt urât și vreau să devin frumos. Prin urmare, viața mea este un proces de a deveni ceva. Voința de a fi este voința de a deveni, la diferite nivele de conștiință, în diferite stări, în care există provocări, răspunsuri, denumirea și înregistrarea acestora. Acum, această devenire este conflict, această devenire este durere, suferință, nu-i așa? Este o luptă constantă: EU sunt ceva și vreau să devin altceva. 

FEBRUARIE - cuprins

    CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti
           FEBRUARIE

Devenire
Credință
Acțiune
Bine și rău