vineri, 31 august 2012

31 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Sa intelegem ceea ce este
   Suntem in conflict unii cu altii si lumea in care traim este distrusa. Exista criza dupa criza, razboi dupa razboi; exista foamete, mizerie; exista unii extrem de bogati, imbracati respectabil, si altii foarte saraci. Pentru a rezolva aceste probleme, nu este necesar un nou sistem de gandire, nu este necesara o noua revolutie economica, ci a intelege ce este nemultumirea, a observa constant ceea ce este – care va conduce la o revolutie, care este mult mai ampla decat o revolutie de idei. Si aceasta este o revolutie, care este atat de necesara pentru a duce la o cultura diferita, o religie diferita, o altfel de relatie intre oameni. 

joi, 30 august 2012

30 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Pastrati vie nemultumirea
   Nu este nemultumirea esentiala in viata noastra, in orice intrebare, in orice informare, in orice sondaj, pentru a afla ceea ce este real, ceea ce este Adevarul, ceea ce este esentialul in viata? Putem avea aceasta inflacarata nemultumire la colegiu; apoi vom obtine un loc de munca bun si aceasta nemultumire dispare. Sunt multumit: am luptat pentru a-mi intretine familia, pentru a avea un trai mai bun si nemultumirea mea s-a calmat, a disparut, am devenit o entitate mediocra, multumita cu lucrurile vietii si nu mai sunt nemultumit. Dar flacara trebuie sa fie mentinuta de la inceput pana la sfarsit, astfel incat sa existe cu adevarat cercetarea, patrunderea acestei probleme care este nemultumirea. Deoarece mintea cauta foarte usor un panaceu cum ar fi virtutile, calitatile, ideile si actiunile, stabileste o rutina in care este apoi prinsa. Suntem destul de familiarizati cu asta, dar problema noastra nu este cum sa calmam nemultumirea, ci cum sa o pastram vie, arzatoare, vitala. Toate cartile noastre religioase, toti guru-sii, toate sistemele politice, pacifica mintea, o linistesc, urmaresc sa diminueze influenta mintii pentru a anula nemultumirea si a o impacheta intr-o forma de multumire... Nu este esential sa fim nemultumiti cu scopul de a gasi ceea ce este adevarat? 

miercuri, 29 august 2012

29 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Multumirea nu este a mintii
   Nu este nemultumirea esentiala? Ea nu trebuie alungata sau inabusita, ci trebuie incurajata, trebuie sa ne faca interesati, sa cercetam, astfel ca, odata cu intelegerea a ceea ce este, va veni multumirea. Adevarata multumire nu este cea produsa de un sistem de gandire; adevarata multumire vine odata cu intelegerea a ceea ce este. Multumirea nu este un produs al mintii – mintea care este tulburata, agitata, incompleta, atunci cand ea cauta pacea, cand cauta o modalitate de a ne indeparta de ceea ce este. Si astfel mintea, prin justificare, comparatie, judecare, incearca sa modifice ceea ce este si astfel spera sa atinga o stare in care nu va fi deranjata, cand va fi pasnica, cand va avea linsite. Iar atunci cand mintea este perturbata de conditiile sociale, de saracie, foamete, degradare si mizerie ingrozitoare, vazand toate acestea, ea vrea sa le modifice; si se incurca in modalitatea de a modifica, in sistemul de modificare. Dar daca mintea este capabila sa priveasca ceea ce este fara comparatie, fara judecata, fara dorinta de a o modifica in altceva, atunci veti vedea ca vine o multumire care nu este a mintii.
     Multumirea, care este un produs al mintii, este o evadare. Aceasta este sterila. Aceasta este moartea. Dar exista multumirea care nu este a mintii, care vine in fiinta atunci cand exista intelegerea a ceea ce este, in care exista o revolutie profunda, care afecteaza atat societatea cat si relatiile individuale.

marți, 28 august 2012

28 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Efortul este distragerea atentiei
de la ceea ce este
   Trebuie sa intelegem problema efortului. Daca putem intelege semnificatia efortului, atunci putem sa-l punem in actiune in viata noastra de zi cu zi. Nu este efortul o lupta pentru a schimba ceea ce este in ceea ce nu este, sau ce ar trebui sa fie, sau ceea ce ar trebui sa devina? Noi in mod constant dorim sa scapam de ceea ce este, sa transformam sau sa modificam aceasta realitate. Cel care este cu adevarat multumit este cel care intelege ceea ce este, care acorda adevarata semnificatie a ceea ce este. Adevarata multumire nu consta in mai multe sau mai putine posesiuni, ci in intelegerea semnificatiei a tot ceea ce este. Doar prin constientizarea pasiva gasim sensul intelegerii. Eu nu vorbesc in acest moment de lupta fizica cu natura, cu o problema tehnica, ci de lupta psihologica. Luptele si problemele psihologice le vor umbri mereu pe cele fizice, fiziolofice. Puteti construi foarte atent o structura sociala, dar atata timp cat intunericul psihologic si conflictul nu sunt intelese, ele vor rasturna in mod invariabil intreaga structura, atent construita.
    Efortul este distragerea atentiei de la ceea ce este. Atunci cand acceptam ceea ce este, lupta inceteaza. Nu exista acceptare atunci cand exista dorinta de a transforma sau modifica ceea ce este. Lupta, conflictul, orientarea spre distrugere, trebuie sa existe atata timp cat exista dorinta de a schimba ceea ce este.

luni, 27 august 2012

27 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Nemultumirea nu are un raspuns
   Ce anume ne face nemultumiti? Desigur, ceea ce este. Ceea ce este poate fi ordinea sociala, ceea ce este poate fi relatia, ceea ce este poate fi ceea ce noi suntem, lucrul pe care il reprezinta, in esenta – ceea ce este urat, gandurile ratacitoare, ambitiile, frustrarile, temerile - ceea ce suntem. Plecam de la faptul ca vom gasi un raspuns la nemultumirea noastra. Deci, noi cautam intotdeauna o cale, un mijloc de a schimba ceea ce este – de aceasta este interesata mintea noastra. Daca sunt nemultumit si vreau sa gasesc o cale, acesta este un mijloc de multumire, mintea mea este ocupata de acest mijloc, cu practicarea acestuia, cu scopul de a ajunge la multumire.
     Asa ca Eu nu mai sunt interesat de nemultumire cu ardoare, ca de o flacara care ma arde, pe care o numesc nemultumire. Nu putem descoperi ce se afla in spatele nemultumirii. Suntem interesati doar de ceea ce se intampla inafara flacarii din care ne arde anxietatea.
    ... Acest lucru este extrem de dificil, deoarece mintea noastra nu este niciodata multumita de ceea ce are, in examinarea a ceea ce este. Mereu vrea sa transforme ceea ce este in altceva – printr-un proces de condamnare, justificare sau comparatie. Daca iti vei observa mintea, vei vedea ca atunci cand ea se confrunta fata in fata cu ceea ce este, atunci ea condamna, apoi compara cu “ceea ce ar trebui sa fie”, sau justifica, si asa mai departe, si astfel se indeparteaza si da deoparte ceea ce este, asta provocand perturbari, durere, anxietate. 

duminică, 26 august 2012

26 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Scapa de toate formele de conflict
   De ce suntem ambitiosi? De ce dorim succesul, sa fim cineva? De ce luptam pentru superioritate? De ce tot acest efort pentru a ne afirma - fie direct, fie printr-o ideologie sau prin Stat? Nu este aceasta auto-afirmare principala cauza a conflictului si confuziei noastre? Fara ambitie am pieri? Nu putem supravietui fizic fara a fi ambitiosi?
     De ce suntem destepti si ambitiosi? Nu este ambitia un impuls de a evita ceea ce este? Este aceasta inteligenta sau prostie? De ce suntem asa de speriati de ceea ce este? La ce bun sa fugim, daca ne aflam intotdeauna aici? Putem reusi sa scapam, dar ceea ce suntem este in continuare acolo: falsitatea, conflictul si mizeria. De ce suntem atat de ingroziti de singuratatea noastra sau de golul nostru? Orice activitate exterioara fata de ceea ce este va aduce durerea si antagonismul. Conflictul este negarea sau fuga de ceea ce este; nu exista nici un alt conflict, inafara acestuia. Conflictul nostru devine tot mai complex si insolubil deoarece noi nu ne confruntam cu ceea ce este. Nu exista nimic complex in ceea ce este, insa ne scapa de cele mai multe ori atunci cand il cautam. 

sâmbătă, 25 august 2012

25 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Observarea gandirii
   Trebuie sa iubesti foarte mult ceea ce studiezi. Daca doresti sa intelegi un copil trebuie sa-l iubesti si sa nu-l condamni. Trebuie sa te joci cu el, sa-i urmaresti miscarile, modul lui de comportament;  dar daca doar condamni, invinuiesti, nu vei avea nici o intelegere a copilului. In mod similar, pentru a intelege ceea ce este, trebuie sa observi ceea ce gandesti, simti, de la un moment la altul. Aceasta este realitatea. 

vineri, 24 august 2012

24 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Libertatea fata de ceea ce este
   Virtutea vine prin intelegerea a ceea ce este, intrucat a deveni vitruos inseamna amanarea pana cand ceea ce este va fi acoperit cu ceea ce am dori sa fie. Prin urmare, in procesul de a deveni virtuos, se evita actiunea directa asupra a ceea ce este. Acest proces de a evita ceea ce este, prin cultivarea idealului, este considerata virtute; dar daca o privesti cu atentie si in mod direct, vei vedea ca nu este nimic de acest gen. Aceasta este doar o amanare de a infrunta ceea ce este. Virtutea nu inseamna a deveni ceva ce nu esti; virtutea este intelegerea a ceea ce este si prin urmare libertatea fata de ceea ce este. Virtutea este esentiala intr-o societate care se dezintegreaza rapid. 

joi, 23 august 2012

23 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Infrunta realitatea
   Sunt in suferinta. Psihologic sunt foarte deranjat; si am o idee despre asta: ce trebuie sa fac, ce ar trebui sa nu fac, ce ar trebui schimbat. Aceasta idee, aceasta formula, acest concept  ma impiedica sa privesc realitatea a ceea ce este. Ideile si conceptele sunt evadari de la ceea ce este. Exista o actiune imediata atunci cand exista un mare pericol. Trebuie sa nu aveti nici o idee. Nu trebuie sa formulezi o idee si apoi sa actionezi in conformitate cu aceasta idee. Mintea devine lenesa, indolenta prin intermediul unei formule care creeaza un mijloc de evadare de la actiunea cu privire la ceea ce este. Observand in noi insine intreaga structura a ceea ce s-a spus, nu pentru ca ne-a fost aratata, este posibil sa ne confruntam cu realitatea: realitatea ca suntem violenti de exemplu? Noi suntem fiinte umane violente, si ne-am ales violenta ca mod de viata – razboiul si tot restul. Desi vorbim vesnic - mai ales in Orient - despre non-violenta, suntem oameni violenti. Ideea de non-violenta este o idee care poate fi folosita politic. Asta are o semnificatie diferita, dar este o idee si nu o realitate. Deoarece fiinta umana este incapabila sa raspunda actelor de violenta, ea a inventat idealul non-violentei, care il impiedica in abordarea realitatii.
    La urma urmei realitatea este ca sunt violent; sunt furios. Care este necesitatea unei idei? Realitatea nu este ideea de a fi furios; acum sunt furios, aceasta este realitatea, asta este important, precum faptul de a-mi fi foame. Nu exista nici o idee despre realitatea foamei. Ideea vine apoi cu privire la ceea ce trebuie sa mananci, iar apoi, in functie de ce-mi face placere, voi manca. Daca nu exista nici o idee cu privire la ceea ce trebuie facut, exista doar actiune cu privire la ceea ce este, care este realitatea.

miercuri, 22 august 2012

22 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Realitatea  este in ceea ce este
   In loc sa va intrebati cine l-a creeat sau ceea ce este Dumnezeu, acordati intreaga atentie si constientizati tot ceea ce este. Atunci veti gasi necunoscutul, sau mai degraba acesta va veni la tine. Daca intelegi ceea ce este cunoscut vei experimenta acea extraordinara liniste care nu este indusa, necreeata, care este vidul creator in care doar realitatea poate intra. Ea nu este o devenire, o lupta; aceasta este doar ceea ce este in prezent, intelegerea a ceea ce este. Atunci vei vedea ca realitatea nu este la distanta; necunoscutul nu este departe, se afla in ceea ce este. Cum raspunsul la o problema se afla in problema, astfel realitatea este ceea ce este; daca putem intelege, atunci vom cunoaste adevarul.

marți, 21 august 2012

21 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Actiunea imediata
   Daca esti in relatie cu ceva, cu sotia sau cu copiii tai, cu cerul, cu norii, cu orice realitate, in momentul in care gandirea interfereaza cu acea realitate, vei pierde contactul. Gandurile izvorasc din memorie. Memoria este imaginea, si de acolo privesti, prin urmare exista o separare intre observator si ceea ce observa.
     Trebuie sa intelegem acest lucru foarte profund. Aceasta separare a observatorului de ceea ce observa este cea care permite observatorului sa-si doreasca mai multa experienta, mai multe senzatii, el cautandu-le si urmarindu-le vesnic. Trebuie inteles total si complet ca atata timp cat exista observatorul, cel care cauta o experienta, cenzorul, entitatea care evalueaza, judeca, condamna, nu exista nici un contact direct cu ceea ce este. Cand aveti o durere, durere fizica, exista perceptia directa, nu observatorul care simte durerea; exista numai durerea. Deoarece nu exista un observator, aceasta este o actiune imediata. Nu exista o idee inaintea actiunii, este doar actiune atunci cand exista durere, deoarece este un contact fizic direct. Durerea esti tu; aceasta este durera. Atata timp cat acest lucru nu este complet inteles, realizat, explorat si simtit profund, sesizat integral, nu intelectual sau verbal – ca observatorul este ceea ce observa – toata viata este un conflict, o contradictie intre dorinte opuse, “ceea ce ar trebui sa fie” si “ceea ce este”. Puteti face acest lucru numai daca sunteti constienti, atunci cand priviti ceva in calitate de observator, la fel ca atunci cand privesti o floare, norii sau orice altceva.

luni, 20 august 2012

20 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Ceea ce se acumuleaza nu este adevarul
   Cat timp experimentatorul isi aminteste experienta, nu exista adevar. Adevarul nu este ceva pe care sa ni-l putem reaminti, stoca, inregistra iar apoi reda. Ceea ce se acumuleaza nu este adevarul. Dorinta de a experimenta creeaza eperimentatorul, care apoi acumuleaza si isi aminteste. Dorinta face separarea ganditorului de gandul sau, dorinta de a deveni, de a experimenta, de a fi una sau alta; ea creeaza separarea intre experimentator si experienta. Constientizarea cailor dorintei este auto-cunoastere. Cunoasterea de sine este inceputul meditatiei. 

duminică, 19 august 2012

19 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Observatorul priveste singuratatea?
   Mintea mea observa singuratatea si o evita, fuge de ea. Doar daca eu nu fug de aceasta, exista o separare, exista un observator care priveste singuratatea? Sau exista doar starea de singuratate, mintea mea insasi fiind goala, singura? Nu este un observator care stie ca exista singuratate. Cred ca acest lucru este important de inteles prompt, nu verbalizand prea mult. Spunem acum: “sunt invidios si vreau sa scap de invidie”, deci exista observatorul si ceea ce el observa. Dar este observatorul diferit de ceea ce observa? Mintea ta este cea care a creeat invidia si deci mintea nu poate face nimic in privinta invidiei. Deci, mintea mea observa singuratatea; ganditorul este constient de faptul ca el este singur, insa ramane in aceasta singuratate, fiind in contact deplin cu ea, ceea ce presupune sa nu fugi de ea, sa nu o interpretezi, atunci exista o diferenta intre observator si ceea ce observa? Sau exista doar o singura stare, care este mintea insasi, singura, complet goala? Nu faptul ca mintea se observa ca fiind goala ci mintea in sine este goala. Atunci, poate mintea sa fie constienta de faptul ca ea insasi este goala, si ca indiferent de efort, orice miscare dincolo de acest gol este doar o evadare, o dependenta, poate mintea renunta la intreaga dependenta si sa fie ceea ce este, complet goala, total singura? Si daca mintea este in aceasta stare, nu este aceasta libertatea fata de orice dependenta, de toate atasamentele?

sâmbătă, 18 august 2012

18 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cand observatorul este ceea ce observa
   Spatiul este necesar. Fara spatiu nu exista libertate. Vorbim din punct de vedere psihologic... Aceasta exista doar atunci cand esti in legatura, atunci cand nu exista spatiu intre observator si ceea ce observa, cand observatorul este intr-o relatie totala – cu un copac de exemplu. La inceput nu suntem identificati cu copacul, floarea, femeia, barbatul sau orice altceva, atunci cand exista aceasta lipsa completa a spatiului intre observator si ceea ce observa, apoi dupa ce ne-am identificat, va exista un spatiu vast. In acest spatiu nu exista conflict, in acest spatiu exista libertate. Libertatea nu este o reactie. Nu se poate spune: “Bine, sunt liber”. In momentul in care afirmi ca esti liber, tu nu esti liber, pentru ca esti constient de tine ca fiind liber de ceva si prin urmare esti in aceeasi situatie ca un observator care observa un copac. El a creeat un spatiu si in acest spatiu el da nastere conflictului. Pentru a intelege acest lucru nu este necesar un acord sau dezacord intelectual sau a spune “eu nu inteleg”, ci mai degraba este necesar contactul direct cu ceea ce este. Aceasta inseamna sa-ti observi toate actiunile, in orice moment al actiunii exista un observator si ceea ce el observa, si in acest spatiu exista placere, durere si suferinta, dorinta de implinire, a deveni celebru. In acest spatiu nu exista nici un contact cu ceva. Contactul, relatia are un sens destul de diferit atunci cand observatorul nu mai este inafara a ceea ce observa. Exista acest spatiu extraordinar si exista libertate.

vineri, 17 august 2012

17 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Un zid al gandirii de necucerit
   Cum poate fuziona ganditorul cu gandurile lui?” Nu prin actiunea vointei, nici prin disciplina si prin nici o forma de efort, de efort sau concentrare, si nici prin orice alte mijloace. Folosirea unui mijloc presupune un agent care actioneaza, nu? Atata timp cat exista un actor, va exista o separare. Fuziunea are loc doar atunci cand mintea este cu totul linistita fara a face un efort spre a fi linistita. Aceasta liniste exista nu atunci cand ganditorul a ajuns la final ci doar atunci cand gandirea a luat sfarsit. Trebuie sa fim liberi de raspunsul conditionarii care este gandirea. Fiecare problema este rezolvata doar atunci cand nu exista nici o idee, nici o concluzie; concluziile, ideile, gandurile sunt agitatii ale mintii. Cum poate exista intelegerea atunci cand mintea este agitata? Zelul mintii trebuie temperat cu jocul spontaneitatii. Veti vedea, daca ati ascultat tot ce am spus, adevarul va veni in momentele cand nu-l asteptati. Daca pot spune asa, sa fii deschis, sensibil, sa fii pe deplin constient de ceea ce este, de la un moment la altul. Nu va construiti un zid al gandirii de netrecut in jurul vostru. Fericirea adevarului vine atunci cand mintea nu este ocupata cu propriile activitati si lupte.

joi, 16 august 2012

16 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Gandirea creeaza ganditorul
   Gandirea este senzatie verbalizata; gandul este raspunsul memoriei, cuvantul, experienta, imaginea. Gandirea este tranzitorie, schimbatoare, nepermanenta, dar ea cauta permanenta. Astfel gandirea  creeaza ganditorul, care apoi devine permanent, el isi asuma rolul de cenzor, ghid, controlor, formator al gandirii. Aceasta entitate iluzorie este produsa de gandirea tranzitorie. Aceasta entitate este gandirea; fara gandire ea nu exista. Ganditorul este format din calitati; calitatile sale nu pot fi separate de el insusi. Controlorul este controlat, el joaca doar un joc inselator cu el insusi. Pana cand falsul nu este vazut, nu exista adevar.

miercuri, 15 august 2012

15 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Dualitatea dintre
ganditor si gandire
   Cand te uiti la ceva – un copac, sotia ta, copiii tai, la aproapele tau, la stelele de pe cer, la luna oglindindu-se in apa, pasarea pe cer, orice – exista intotdeauna observatorul – cenzorul, ganditorul, experimentatorul, cautatorul – si lucrul observat; observator si observat; ganditorul si gandirea. Deci exista intotdeauna o divizare. Aceasta divizare este timpul. Aceasta divizare este esenta conflictului. Si atunci cand exista conflict, exista contradictie. Exista “observatorul si observatul” care este o contradictie, exista o separare, si prin urmare unde exista contradictie exista conflict. Si atunci cand exista un conflict, exista intotdeauna urgenta  pentru a trece dincolo de acesta, sa-l depasim, sa scapam de el, sa facem ceva cu privire la el, si toata aceasta activitate implica timpul... Cat exista aceasta diviziune vom trece prin timp, si timpul este suferinta.
    ... Si un om care doreste sa gaseasca sfarsitul suferintei trebuie sa o inteleaga, trebuie sa treaca dincolo de aceasta dualitate dintre ganditor si gandire, experimentator si experienta. Adica, atunci cand exista o separare intre observator si observat, exista timpul si prin urmare nu exista un final al suferintei. Atunci ce sa faci? Ai inteles intrebarea? Eu vad, in mine insumi, observatorul este intotdeauna privitorul, judecatorul, cel care accepta, respinge, controleaza, modeleaza. Acest observator, acest ganditor este rezultatul mintii, al gandirii, in mod evident. Gandul este primul, nu observatorul, nu ganditorul. Daca nu ar exista deloc gandirea, nu ar exista nici un observator, nici un ganditor; atunci ar fi doar atentia totala, completa.

marți, 14 august 2012

14 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cum putem pune capat fricii?
   Discutam despre ceea ce necesita atentia ta, nu despre a fi sau a nu fi de acord. Priveste viata cat mai riguros, obiectiv, clar – nu in functie de sentimentele tale, de ceea ce-ti place sau ceea ce nu-ti place. Faptul ca ceva ne place si altceva nu ne place a creeat toata aceasta nefericire. Ne intrebam acum: “Cum sa punem capat fricii?” Aceasta este una din marile noastre probleme deoarece, daca o fiinta umana nu poate pune capat fricii ea traieste in intunericul vesnic, nu vesnic in sensul crestin ci in sensul obisnuit; viata fiind suficient de buna. Pentru mine, ca fiinta umana, trebuie sa existe o cale de iesire si nu prin creearea unei sperante in viitor. Pot eu ca fiinta umana sa pun capat fricii, in totalitate, nu putin cate putin? Probabil nu ti-ai pus niciodata aceasta intrebare deoarece nu stii cum sa o rezolvi. Dar daca ne-am pus aceasta intrebare foarte serios, cu intentia de a descoperi nu cum sa-i punem capat ci cu intentia de a afla natura si structura fricii, in momentul in care am descoperit, acestea frica se va sfarsi, nu trebuie sa facem nimic cu privire la ea.
    ... Cand suntem constienti de ea, cand intram in contact direct cu ea, observatorul este cel observat. Nu exista nici o diferenta intre observator si obiectul observat. Cand frica este urmarita fara observator, aceasta este o actiune, dar nu actiunea de a observa, actionand in baza fricii.

luni, 13 august 2012

13 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Tu si realitatea sunteti una
   Tu esti nimic. Poti avea nume si titluri, proprietati si cont bancar, poti avea puterea de a fi celebru, dar in ciuda tuturor acestor garantii, sunteti nimic. Puteti fi total constienti de acest gol, de acest neant, sau poate nu doriti pur si simplu sa fiti constienti de acesta; dar el este aici, ce puteti face sa-l evitati? Puteti incerca sa scapati de el prin diverse modalitati, prin ocolire, prin violenta personala sau colectiva, prin rugaciuni personale sau colective, prin cunoastere sau distractie; dar indiferent daca sunteti treji sau adormiti acesta este intotdeauna aici. Puteti avea propria relatie cu acest neant si cu frica fata de el, doar alegand sa fiti constienti de evadare. Tu nu esti legat de acesta ca o entitate individuala, separata; nu esti un observator care il priveste; fara tine, ganditorul, nu exista nici un observator. Tu si neantul sunteti una; tu si nimicul sunteti un proces comun, nu doua procese separate. Daca tu, ganditorul, te temi de el si il abordezi ca fiind ceva contrar si diferit de tine, atunci orice atitudine vei avea fata de acesta va duce inevitabil la iluzie, si astfel la conflict si nefericire. Atunci cand vei descoperi experimentarea neantului ca fiind tu insuti, atunci frica – care exista doar atunci cand ganditorul este separat de gandurile sale si incearca sa stabileasca o relatie cu acestea – este complet indepartata. 

duminică, 12 august 2012

12 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Suferinta este doar
un cuvant sau o realitate?
   Este suferinta doar un cuvant, sau este o realitate? Daca este o realitate si nu doar un cuvant, atunci cuvantul nu are sens acum, deci  nu este doar sentimentul de durere intensa. Cu privire la ce? Cu privire la imagine, la o experienta, ceva care il ai sau nu. Daca il ai - este placere, daca nu il ai - este durere. Prin urmare, durerea, suferinta este in relatie cu ceva. Este ceva doar verbalizat, sau o realitate? Deoarece frica nu poate exista prin ea insasi, ci numai in relatie cu ceva: cu un individ, cu un incident, cu un sentiment. Deci, sunteti pe deplin constienti de suferinta. Suferinta este in afara ta, si prin urmare esti doar un observator care percepe suferinta, ori aceasta suferinta esti tu? 

sâmbătă, 11 august 2012

11 AUGUST


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Aspiratia catre necunoscut
   Tu vrei sa-ti spun ce este realitatea. Poate indescriptibilul sa fie descris in cuvinte? Poti sa masori ceva incomensurabil? Poti prinde vantul in pumnul tau? Si daca o faci, este acesta vant? Daca masori ceea ce este incomensurabil, este aceasta masuratoare reala? Daca formulezi aceasta, este real? Desigur nu, deoarece in momentul in care descrii ceva ce este de nedescris, acesta inceteaza de a mai fi real. In momentul in care traduci necunoscutul in cunoscut, acesta inceteaza a mai fi necunoscut. Cu toate acestea avem mereu aspiratia catre necunoscut. Mereu dorim sa cunoastem deoarece atunci vom fi in masura sa continuam, si vom putea, credem noi, sa prindem fericirea ultima, permanenta. Dorim sa stim de ce nu suntem fericiti, deoarece ne straduim lamentabil, deoarece suntem uzati, degradati. Cu toate acestea in loc sa realizam simplul fapt – ca suntem degradati, plictisiti, obositi, in criza – vrem sa ne indepartam de ceea ce este cunoscut in necunoscut, care devine apoi cunoscut si, prin urmare, nu putem niciodata gasi realitatea.

vineri, 10 august 2012

Krishnamurti - Despre Religie, Omul Religios si Dumnezeu





 J. KRISHNAMURTI
 DESPRE RELIGIE SI DUMNEZEU


DESPPE OMUL RELIGIOS

LAURA HUXLEY - rememoreaza intalnirea ei cu JIDDU KRISHNAMURTI 
 acasa la profesoara de yoga, VANDA SCARAVELLI
***************************************************************************************************************************************************
Laura Huxley
          La Doamna S. am avut un pranz delicios – meniul a fost integral vegetarian. Oricine poate pregati cu succes un bun meniu clasic, american in 15 minute – salata, friptura, mazare congelata, inghetata; hranitor, fara imaginatie dar satisfacator. Dar un meniu complet vegetarian poate fi de foarte multe ori un esec – de inteles – deoarece pentru a obtine o hrana variata fara carne, peste, oua, lapte, sunt necesare cunostinte, rabdare si imaginatie si mai presus de toate o perceptie epicuriana asupra darurilor oferite de natura.
        La Doamna S. hrana era naturala, vie si variata. Eu si Aldous am laudat-o si i-am spus ca, ordinea si combinatia sunt in conformitate cu faimosul Dr. Birker Benner de la o clinica din apropiere de Zurich. De la retetele de mancare am trecut sa vorbim despre lucrarea mea “Retete pentru viata si iubire”. Anul acesta am fost foarte activa in psiho-terapie si aproape mi-am terminat cartea. Aldous a vorbit despre originea cuvantului “reteta” (eng. “recipe”) care este imperativul cuvantului latin “recipere” – si a spus gazdelor noastre cum “retetele” mele au reusit, cu unii oameni pentru care metodele ortodoxe esuasera. Krishnamurti a pus cateva intrebari si a ascultat cu atentie. Am discutat despre vitamine, despre imaginatie, izolare, LSD, alcoolism si despre Congresul de perceptii extra-senzoriale la care Aldous a participat recent in sudul Frantei.
Vanda Scaravelli
        Dupa masa de pranz Doamna S. cu tact mi-a sugerat ca as putea discuta singura cu Krishnamurti, daca doresc. Ea si Aldous au mers in camera de zi. O mare fereastra in stil frantuzesc era deschisa spre terasa unde eu si Krishnamurti am ramas singuri. Fereastra frantuzeasca a fost apoi inchisa, dar mi-am dat seama de asta mai tarziu, Aldous putandu-ne vedea siluetele in contralumina, profilate pe imaginea Alpilor. O ora sau doua mai tarziu, cand am plecat de la gazdele noastre, Aldous nu s-a putut abtine sa nu intrebe:“Ce s-a intamplat intre tine si Krishnaji. Voi doi ati gesticulat cu atata animatie si emotie – aproape ca o lupta. Ce s-a intamplat?”
        Pantomima tacuta vazuta de Aldous prin fereastra franceza trebuie sa fi fost foarte descriptiva pentru conversatia noastra – o conversatie extraordinara profilata pe o panorama extraordinara. Krishnamurti si cu mine am intrat, ne-am asezat si am stat pe terasa cabanei elvetiene inconjurata de munti inalti si paduri de pini in toate gradatiile de verde, de la verde deschis, revigorant, si pana la verdele adanc al intinselor pasuni montane. Luminozitate peste tot, un cer luminos si flori stralucitoare, din ondulatele si ametitoarele vai, in Krishnamurti. Luminozitate peste tot.
        Primul lucru pe care l-am intrebat pe Krishnamurti continuand conversatia noastra despre psihoterapie, a fost daca a abordat problema alcoolismului. El a spus nonsalant ca s-a intamplat chiar des ca oamenii, dupa una sau doua discutii cu el, au renuntat la bautura. Intreband cum s-a petrecut acest lucru, el a spus ca nu stie. Respingand subiectul m-a intrebat daca LSD-ul, mescalina si substantele psihedelice in general au intr-adevar  vreun beneficiu sau  sunt doar  o iluzie  temporara. I-am spus despre cercetarile medicale facute in Canada, in domeniul alcoolismului, de succesul neasteptat raportat de medicii canadieni cu un numar de alcoolici fara speranta, care au reusit sa renunte la bautura dupa una sau doua administrari de LSD, si fara alte tratamente in continuare. Krishnamurti parea surprins. El a ramas tacut pentru cateva momente. A vrut sa spuna ceva, dar am avut sentimentul ca intensitatea lui interioara era prea puternica pentru a putea fi exprimata in cuvinte. Nu aveam nici o idee despre ce va urma, dar stiam ca ceva este pe cale sa se produca. In tacere el mi-a fixat ochii cu privirea sa adanca, arzatoare. Apoi, cu o voce extrem de tensionata, el a explodat: “Stii, eu cred ca acei oameni despre care spui ca ajuta alte persoane... “ apoi s-a oprit si cu o privire extrem de sagetatoare, el s-a exprimat plin de indignare si oprobiu: “... acei oameni sunt un blestem!” Dupa conversatia de la masa nu aveam nici o indoiala ca “acei oameni” ma includeau si pe mine. Acuzatia si focul care-l indreptase spre mine au fost pentru o clipa paralizante. Apoi, fara a gandi, am intrebat: “Cat despre tine, ce crezi ca faci? Tu nu urmaresti sa-i ajuti pe altii?” Ca si cum el niciodata nu a gandit despre sine ca ar apartine acestei categorii blestemate, Krishnamurti a fost, pentru un moment, total surprins si nedumerit. Apoi, cu o simplitate si o sinceritate dezarmanta, el a spus: “Dar eu nu o fac cu o intentie, cu un scop!” A fost cea mai extraordinara afirmatie. Aldous era foarte impresionat de aceasta si deasemenea, foarte miscat si amuzat. Desigur, el a inteles. Dar eu trebuie sa fi privit dezorientata, iar Krishnamurti, intr-un mod mai calm, mai bland, a spus: “Aceasta doar se intampla, nu vezi?” Din pacate, nu vedeam foarte bine. Krishnamurti a continuat: “Eu nu sunt un vindecator, sau un psiholog sau terapeut sau orice altceva din aceasta categorie.” Cuvintele “vindecator”, “psiholog”, “terapeut” au izbucnit din el ca niste proiectile aruncate de o putere comprimata. “Eu sunt doar un om religios. Alcoolicii sau dependentii sau nevroticii – nu conteaza care este problema – devin mai buni adeseori – dar nu asta este important; nu aceasta este problema; aceasta este doar o consecinta.”
        “Ce este gresit la o astfel de consecinta?” am intrebat. “Eu dau oamenilor doar tehnici sau retete sau instrumente pentru a-i ajuta sa faca ceea ce trebuie sa faca, ce este gresit in a folosi energia transformatoare pentru a schimba aceste sentimente mizere in comportament constructiv?” Despre asta am discutat la masa de pranz. Stiam ca Krishnamurti avea o opozitie violenta fata de dogme, ritualuri, guru si maestri iluminati – fata de toate dispozitivele acestor puteri organizate, a caror scop este de a impresiona masele, si pastrarea divinitatii si harurilor lor ca monopol suprem si privat. Dar nu am avut nici o idee ca el, deasemenea, avea obiectii cu privire la exercitiile psiho-fizice precum si asupra procedeelor si metodelor mele. Ignorand acest fapt, mi-am expus propria munca. Acum, am realizat ca el s-a abtinut cu mult tact in timpul pranzului, astepand pana am ramas singuri. Acum el nu s-a mai abtinut si a vorbit cu vehementa, cu o intensitate de nedescris.
        “Nu! nu! – Tehnici de transformare – nu! – prostii! Trebuie sa distrugi! – distruge totul!...” Foarte repede, mi-a trecut prin minte un gand: cu cata usurinta un asemenea om poate fi inteles si interpretat gresit! Voiam sa ma inteleaga – stiam ca el voia sa inteleaga, dar cum sa-i cer asta; aceasta era problema. “Dar ce sa facem?” am repetat. Si el a raspuns: “Nimic – Eu sunt doar un om religios.” Aceasta parea o afirmatie definitiva, una uimitoare si derutanta pentru mine. Doar sase cuvinte, gandeam, insa cu sute de sensuri diferite, in functie de conditionarile fiecarei persoane. Poate ca era pur si simplu reformularea a ceea ce a spus Hristos: “Cautati mai degraba imparatia lui Dumnezeu, si toate acestea vor veni la voi.”
        Insa nu doream sa ma gandesc la Hristos – Eu doream sa stiu ce insemna pentru Krishnamurti “un om religios”.
        “Ce este un om religios?”
        Krishnamurti a schimbat tonul si ritmul. El vorbea acum linistit, cu incisivitate. “Iti voi spune ce este un om religios. Inainte de toate un om religios este un om care este singur – nu singuratic, ai inteles, ci singur – fara teorii sau dogme, fara nici o opinie, fara nici un fundal. El este singur si iubeste – este liber de orice conditionare si singur – si se bucura, este fericit. In al doilea rand, un om religios, trebuie sa fie atat barbat cat si femeie – nu ma refer sexual – dar el trebuie sa cunoasca natura duala a tuturor lucrurilor, un om religios trebuie sa simta si sa fie atat masculin cat si feminin. In al treilea rand – si acum maniera sa se intensifica din nou – fiind un om religios, trebuie sa distrugi tot – sa distrugi trecutul, sa distrugi convingerile, interpretarile, amagirile – distruge auto-hipnoza; distruge totul pana cand nu mai exista nici un centru; ai inteles, nici un centru.” Apoi el s-a oprit.
        Nici un centru?
        Dupa o tacere Krishnamurti a spus incet: “Atunci esti o fiinta religioasa. Atunci, vine linistea. Linistea totala.”
        Uriasii munti din jurul nostru erau complet nemiscati si era o liniste infinita.

Laura Archera Huxley
“This Timless Moment: A Personal View of Aldous Huxley”
Celestial Arts, Millbrae, California, 1968, p.83

******************************************************************************************************************************************



OMUL RELIGIOS
Omul religios este cel care, prin auto-cunoastere, incepe sa descopere conditionarile sale si incepe sa le rupa, sa le distruga prin aceasta cunoastere de sine; dar distrugerea acestora nu este o chestiune de timp.
Poona 6 th Public Talk, 24 september 1958

OMUL RELIGIOS NU ESTE DELOC PREOCUPAT DE SOCIETATE
         Societatea nu se schimba prin exemple. Societatea se poate reforma, i se pot aduce anumite modificari prin revolutie politica sau economica, dar numai omul religios poate creea o transformare fundamentala in societate; omul religios nu este cel care se infometeaza ca exemplu pentru a impresiona societatea.
        Omul religios nu este deloc preocupat de societate, deoarece societatea se bazeaza pe acaparare, invidie, lacomie, ambitie, frica. Simpla reformare a modelului de societate, modificand doar suprafata, aduce doar o forma mult mai respectabila de ambitie. Deci omul religios este total in afara societatii, deoarece el nu este ambitios, nu are nici o invidie, nu mai are nici o urma de dogma, de ritual sau credinta; si acesta este singurul om care poate transforma fundamental societatea, nu reformatorul. Omul care isi propune sa fie un exemplu, pur si simplu da nastere conflictului, intareste frica si aduce diferite forme de tiranie. Este foarte ciudat cum noi ne inchinam la idoli, de exemplu. Noi nu dorim ceea ce este pur, adevarat, in sine; dorim interpreti, exemple, maestri, guru, ca suport pentru a atinge ceva – ceea ce este un total nonsens si este folosit pentru a exploata oamenii. Daca fiecare dintre noi ar putea gandi in mod clar inca de la inceput, sau sa ne reeducam pe noi insine spre a gandi clar, atunci toate aceste exemple, maestri, guru, sisteme, ar fi absolut inutile, ceea ce oricum sunt.       
Madras 2 nd Public Talk 15 ian. 1956

OMUL CU ADEVARAT RELIGIOS NU ESTE CEL CARE PRACTICA CEEA CE NUMIM RELIGIE
          Omul cu adevarat religios nu este cel care practica ceea ce numin religie, el nu are dogme sau credinte, nu face anumite ritualuri si nu urmareste cunoasterea ca o forma de satisfactie. Omul cu adevarat religios este complet liber fata de societate, el nu are nici o responsabilitate fata de societate, el poate stabili o relatie cu societatea, dar societatea nu are nici o relatie cu el. Societatea este organizata religios, structurata economic si social, un intreg mediu in care am fost integrati; si societatea nu il ajuta pe om sa-l gaseasca pe Dumnezeu, adevarul acesta conteaza prea putin indiferent ce nume i-ai da – si nu individul care il cauta pe Dumnezeu a creeat aceasta societate? Asta este, individul trebuie sa se desprinda de societatea existenta, de cultura sau civilizatia sa. Desigur, prin aceasta rupere totala, el descopera ce este Adevarul si Adevarul este cel care creeaza noua societate, noua cultura.
 The Collected Works, vol IX, Bombay 1 st Publik Talk, 16 th feb. 1955

MINTEA RELIGIOASA INCLUDE MINTEA STIINTIFICA
        O minte religioasa este libera de orice autoritate. Si este extrem de dificil sa fii liber de autoritate, nu doar autoritatea impusa de altii; dar deasemenea de autoritatea experientei adunate, care este trecut, care este traditia. Si mintea religioasa nu are credinte, nu are dogme; se misca de la o realitate la alta si prin urmare, mintea religioasa este mintea stiintifica. Dar mintea stiintifica nu este mintea religioasa. Mintea religioasa cuprinde mintea stiintifica, dar mintea care este instruita in cunoasterea stiintifica nu este o minte religioasa. O minte religioasa este interesata de totalitate si nu de o functie particulara; de totalitatea existentei umane. Mintea interesata de o anumita functie este specializata. Aceasta functioneaza in specializare, ca om de stiinta, medic, muzician, artist, scriitor. Ea este specializata, redusa, care creeaza separare, diviziune, nu doar in interior dar si in exterior. Omul de stiinta este considerat probabil ca cel mai important om cerut de societate, asa cum este medicul. Deci, functia devine foarte importanta; si ea aduce un statut, statutul fiind prestigiu. Deci, atunci cand exista o specializare, exista contradictii si o ingustare, o restrangere; asa functioneaza mintea.
J. KRISHNAMURTI – The Book of Life

MINTEA RELIGIOASA ESTE O EXPLOZIE DE IUBIRE
          O minte meditativa este tacuta. Nu tacerea pe care mintea o poate concepe, nu este linistea somnului; este tacerea in care gandirea - cu toate imaginile, cuvintele si perceptiile - a incetat in totalitate. Aceasta minte meditativa este mintea religioasa, religiozitate care nu este atinsa prin biserica, in temple sau prin incantatii. Mintea religioasa este o explozie de iubire. Este iubirea care nu cunoaste nici o separare. Aceasta nu este pentru unul sau mai multi, ci mai degraba starea in care orice separare inceteaza. Ca frumusete ea nu poate fi descrisa in cuvinte. In aceasta tacere doar mintea meditativa actioneaza.
J. KRISHNAMURTI – The Only Revolution, 115 Meditations

CE ESTE MINTEA RELIGIOASA ?
        “Ce este o minte religioasa?” – e nevoie de o revolutie radicala. Revolutia este sinonima cu religia, adica o revolutie in constiinta, pentru ca mintea sa fie capabila sa vada ceea ce este adevarat, realitatea – aceasta este calea religiei. Cred ca adevarata minte religioasa nu exista; poate exista cineva care descopera aceasta minte pentru sine, o minte care a trecut dincolo de a descoperi ce este Adevarul. Aceasta este adevarata minte religioasa.
        Vreau sa aflu prin negare – ce este mintea religioasa? – consider ca prin negatie se poate afla ce este adevarat. Deci, ne vom intreba ce este mintea religioasa – prin negare.
        Desigur, pentru a gasi realitatea, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu, mintea trebuie sa fie singura, intr-o stare neinfricata in care nu exista moarte; pentru mintea care este singura, nu exista moarte. Este intr-adevar extraordinar. Daca veti patrunde acolo veti descoperi singuri ca nu exista moarte. Aceasta minte stie ca distrugerea este distrugere in creatie, astfel incat pentru mintea religioasa nu exista timp; doar mintea religioasa poate fi intr-o stare de creatie. In aceasta creatie este frumusetea si mintea religioasa are aceasta frumusete care este diferita de frumusetea naturii, a muntilor minunati, o frumusete diferita, plina de iubire - nu poti separa frumusetea de iubire – si cu pasiune, nu poti merge mai departe fara pasiune. Frumusetea poate exista doar cand exista pasiune. Mintea religioasa fiind in aceasta stare, are o calitate unica de concentrare. Deci, mintea religioasa nu exista, ea este in afara tuturor eforturilor umane, deoarece mintea religioasa poate primi ceea ce este nemasurabil pentru creier. Acest lucru este extraordinar. A trai in aceasta stare este adevarata minte religioasa.
Bulletin 52, 1987


*************************************************************************************************************************************************



CE ESTE RELIGIA?

Intrebare: Ce este religia?
Krishnamurti: Doresti un raspuns de la mine sau vrei sa descoperi singur? Cauti un raspuns de la cineva, oricat de minunat sau oricat de stupid ar fi? Sau tu chiar incerci cu adevarat sa afli ce este religia?
Pentru a afla cu adevarat ce este religia, trebuie sa dati deoparte tot ceea ce va sta in cale. Daca aveti mai multe ferestre colorate sau murdare si doriti sa vedeti clar lumina soarelui, trebuie sa curatati sau sa deschideti ferestrele sau sa iesiti afara. In mod similar pentru a afla ce este adevarata religie, mai intai trebuie sa vedeti ceea ce nu este si sa le dati deoparte. Apoi puteti afla, deoarece atunci exista perceptia directa. Deci, haideti sa vedem ce nu este religia.
A face puja, efectuarea unui ritual – este religie? Puteti repeta din nou si din nou un anumit ritual, o anumita mantra, in fata unui anumit altar sau idol. Va poate da un sentiment de placere, un sentiment de satisfactie; dar este aceasta religie? Purtand un fir “sacru”, numindu-te hindus, buddhist sau crestin, acceptarea unei traditii, credinte sau dogme – au toate acestea a face ceva cu religia? Evident ca nu. Religia trebuie sa fie ceva ce poate fi gasit numai atunci cand mintea a inteles sa lase toate acestea deoparte.
Religia, in adevaratul sens al cuvantului, nu aduce separare, nu? Dar ce se intampla daca sunteti musulman si eu sunt crestin, sau atunci cand eu cred in ceva si tu nu? Credintele noastre ne separa, prin urmare, credintele noastre nu au nimic de-a face cu religia. Putem crede sau nu in Dumnezeu, are o semnificatie foarte mica, deoarece credinta sau necredinta noastra este determinata de conditionarile noastre, asa este?
Societatea din jurul  nostru, cultura in care ne-am nascut, isi pun amprentele pe orice minte; temerile si superstitiile pe care noi le numim religie, nu au nimic de-a face cu religia. Faptul ca ei cred  intr-un fel si eu in altul, depinde in mare masura de locul in care ne-am nascut, in Anglia, India in Rusia sau America. Deci, credinta nu este religie, este doar rezultatul conditionarilor noastre.
Apoi, mai exista cautarea mantuirii personale. Vreau sa fiu sigur: vreau sa ajung in Nirvana, sau in rai; trebuie sa-mi asigur un loc alaturi de Iisus, alaturi de Buddha, sau de-a dreapta Tatalui. Credinta ta nu-mi asigura deplina satisfactie, confortul total, asa ca trebuie sa am propria mea credinta. Si aceasta este religia? Desigur, mintea trebuie sa fie libera de toate aceste lucruri pentru a descoperi ce este adevarata religie.
Si religia este doar o chestiune de a face bine, servirea sau ajutorarea altora? Sau este ceva mai mult? Ceea ce nu inseamna ca nu trebuie sa fii generos. Dar asta e totul? Religia nu este ceva mult mai mare, mult mai pur, mult mai amplu, mai expansiv decat orice este conceput de minte?
Deci pentru a descoperi ce este adevarata religie, trebuie sa va fiti interesati si sa va intrebati despre toate acestea; si sa fiti neinfricati. Este ca si cum ati iesi dintr-o casa intunecoasa in lumina soarelui. Atunci nu veti mai intreba ce este adevarata religie; veti sti. Va veti confrunta si experimenta direct Adevarul.
J. KRISHNAMURTI – “ Life Ahead”

Intrebare: Domnule, ce este religia?
Krishnamurti: Efectiv, ce este cu adevarat religia? In primul rand pentru a afla ce este religia, trebuie sa inlaturam  ceea ce nu este. Atunci ceea ce ramane, aceasta este. Este ca si cum am observa ce este iubirea. Iubirea nu este ura, iubirea nu este gelozie, nu este ambitie, nu este violenta. Cand negam tot ceea ce nu este, ramane ceea ce este, aceasta este compasiunea. In acelasi mod, daca negam tot ceea ce nu este religia, atunci aflam ce este adevarata religie; ce este o minte cu adevarat religioasa.
Credinta nu este religie, si autoritatea pe care bisericile si religiile organizate o presupun, nu este religie. Nu este acolo unde exista un sentiment de supunere, de conformitate, de acceptare, de abordare ierarhica a vietii. Diviziunea dintre protestant, catolic, hindus, musulman, nu este religie. Cand am negat toate acestea, ceea ce inseamna ca nu mai sunt hindus, nu mai sunt catolic, nemaiapartinand niciunei perspective sectare, atunci mintea noastra se intreaba si cauta - ce este adevarata religie? Fii liber de ritualurile lor, de maestrii lor, de mantuitorul lor, toate acestea nu sunt religie.
Cand mintea se elibereaza in mod inteligent de tot ceea ce a vazut ca nu este religia, atunci se poate intreba – ce este religia?
Religia nu este ceea ce gandesc eu, dar religia este sentimentul de intelegere a totalitatii existentei, in care nu exista nici o separare intre mine si tine. Atunci exista calitatea bunatatii, care este virtute, virtutea reala, nu falsa virtute a societatii, insa in virtutea reala pot merge dincolo de minte, pentru a afla, atunci prin meditatie, prin tacere profunda, prin liniste, daca exista asa ceva in realitate. Prin urmare, mintea religioasa este mintea care este in mod constant constienta, sensibila, atenta, care a trecut dincolo de sine, intr-o dimensiune unde nu exista deloc timpul.

Talk and Dialogues Sydney, Australia ABC Television Interview
20 th novebber 1970


RELIGIA ORGANIZATA IN CREDINTE SI DOGME NU ESTE DELOC RELIGIE

Religia organizata in credinte si dogme, nu este deloc religie. Religia este ceva cu totul diferit de simpla acceptare a credintelor si practicarea unui ritual. Religia cu siguranta, este procesul de eliberare a mintii de invidie, de lacomie, de ambitie, astfel incat auto-centrarea activitatii “eu”-lui nu mai exista, si numai o astfel de minte este capabila de a urmari in totala liniste miscarea realitatii. Iata de ce este important sa existe o revolutie religioasa – care este singura revolutie – deoarece doar revolutiile economice si politice vor esua inevitabil.
Revolutia religioasa de care vorbesc nu are nimic de-a face cu nici o religie existenta, organizata. Dimpotriva, a realiza aceasta revolutie religioasa presupune a fi liber de toate organizatiile, de orice dogma si credinta, doar atunci mintea este capabila sa se confrunte cu realitatea, cu Adevarul. Dar din pacate majoritatea dintre noi nu acorda timp pentru acest lucru, suntem prea ocupati cu vietile noastre zilnice, cu castigarea existentei, cu lucrurile lumesti. Suntem prea ocupati cu multiplele nenorociri ale lumii, si apoi spunem: “Ce pot face eu, individual?
Daca observati, veti vedea ca doar individul iluminat, este capabil de a realiza ceva, nu multimea, nu colectivul; si individul luminat este singurul care are o cunoastere interioara de sine, a activitatii propriei minti, derularea propriilor ganduri. A fi cu adevarat constient, nu doar de functionarea superficiala a mintii, ci si a subconstientului este inceputul autocunoasterii; si fara cunoasterea de sine exista autoamagire, iluzie si prin urmare nu poti cunoaste ce este Adevarul.
Cunoasterea de sine este inceputul intelepciunii. Aceasta autocunoastere nu poate fi obtinuta din carti, dar o poti gasi pentru tine insuti prin observarea relatiei tale zilnice cu sotia sau sotul, cu copiii tai, cu seful tau, cu soferul de autobuz. Prin constientizarea de sine in relatia ta cu un altul, vei descoperi functionarea propriei tale minti, si aceasta intelegere de sine este inceputul eliberarii din conditionari.
Daca constientizezi profund, vei descoperi ca mintea devine foarte linistita, cu adevarat tacuta. Aceasta liniste nu este linistea unei minti care este disciplinata, organizata, controlata, insa in linistea care vine prin intelegerea relatiei, mintea inceteaza a mai fi un centru de auto-interes. O astfel de minte este capabila de a urmari ceea ce se afla dincolo de ea.


********************************************************************************************************************************************


DESPRE DUMNEZEU

                                                         Intrebare:Ati realizat Adevarul. Ne
          Krishnamurti: Cum stii tu ca am realizat Adevarul? Pentru a sti ca eu am inteles si realizat aceasta, tu deasemenea trebuie sa fi inteles si realizat. Nu este doar o afirmatie inteligenta. Pentru a cunoaste ceva, trebuie sa fii acel ceva. Trebuie ca tu insuti sa fi avut acea experienta si prin urmare, a spune ca eu am realizat Adevarul, aparent este lipsit de sens. Ce conteaza daca am realizat sau nu am realizat Adevarul? Adevarul este diferit de ceea ce va spun eu? Chiar daca as fi cea mai perfecta fiinta umana, daca ceea ce spun eu nu este Adevarul de ce m-ati asculta, chiar si pe mine? Desigur, realizarea mea nu are nimic de-a face cu ceea ce spun si omul care venereaza sau se inchina unui alt om deoarece crede ca celalalt a realizat Adevarul este de fapt o venerare si inchinare unei autoritati, si prin urmare el nu poate descoperi Adevarul. Pentru a intelege ceea ce s-a realizat, si pentru a realiza tu insuti aceasta, cel care deja a realizat nu este deloc important, asa este?
        Stiu ca intreaga traditie spune: “Tine-te de un om care a realizat Adevarul.” Cum poti tu sa stii ca el l-a realizat? Tot ce poti face este sa stai alaturi de el, ceea ce este extrem de greu in zilele noastre. Exista foarte putini oameni corecti si buni in adevaratul inteles al cuvantului, oameni care nu cauta ceva, care nu urmaresc ceva – oameni sinceri, dezinteresati. Cei care cauta sau urmaresc ceva sunt niste exploatatori si, prin urmare, este foarte greu pentru cineva sa gaseasca un indrumator care sa ofere o prietenie bazata pe iubire.
        Noi ii idealizam pe cei care au realizat Adevarul si speram ca ne vor da si noua ceva – atitudine care da nastere unei relatii false. Cum poate omul care a realizat Adevarul sa comunice ceva, daca nu o face cu iubire? Aceasta este dificultatea noastra. In toate discutiile pe care le avem, nu ne iubim cu adevarat unii pe altii; suntem suspiciosi, banuitori. Doresti ceva de la mine: cunoastere, intelegere, realizarea sau prezenta mea; toate acestea sunt dovezi ca nu iubesti. Doresti ceva si prin urmare esti gata de a folosi orice mijloc pentru a-ti atinge scopul. Daca ne iubim cu adevarat unii pe altii, atunci comunicarea va fi imediata. Atunci nu are importanta daca tu ai realizat si eu nu, iar pe mine nu ma intereseaza daca-mi esti superior sau inferior. Deoarece inimile noastre s-au ofilit, Dumnezeu a devenit un lucru extrem de important. Doresti sa-l cunosti pe Dumnezeu deoarece cantecul din inima ta a disparut, nu-i asa? Si atunci il urmezi pe cantaret si il intrebi daca te poate invata sa canti si tu. Te poate invata tehnica, dar tehnica nu te va duce la creatie. Nu poti fi muzician doar stiind sa canti. Poti cunoaste toti pasii de dans, dar daca in inima ta nu exista creativitate, vei functiona ca un automat. Nu poti iubi daca scopul tau este doar de a obtine un rezultat. Nu exista un ideal, deoarece idealul vizeaza obtinerea unui rezultat. Frumusetea nu este un rezultat, este realitatea care exista acum si nu maine. Daca ai inima plina de iubire, vei intelege necunoscutul, vei intelege ce este Dumnezeu si nu va fi nevoie ca cineva sa ti-l explice.
        Aceasta este frumusetea iubirii. Esenta ei este eternitatea. Deoarece nu stim ce este iubirea, dorim ca altcineva sau Dumnezeu sa ne-o dea. Cat de diferita ar fi aceasta lume daca am iubi cu adevarat! Am fi cu adevarat niste oameni fericiti.
        Nu ar trebui sa ne cautam fericirea in lucruri, in familie, in idealuri. Ar trebui doar sa fim fericiti, iar lucrurile, oamenii si idealurile nu ne-ar mai stapani viata; sunt lucruri secundare. Pentru ca nu iubim, pentru ca nu suntem fericiti, investim in lucruri, crezand ca ele ne vor aduce fericirea; iar unul din lucrurile in care investim este Dumnezeu.
        Doresti sa-ti spun ce este Adevarul? Poate fi explicat in cuvinte indescriptibilul? Poti masura ceea ce nu poate fi masurat? Poti prinde vantul in pumnul tau? Si daca o faci, ceea ce ai prins este oare vantul? Daca masori ceea ce nu poate fi masurat, este oare aceasta realitatea? Daca o formulezi, sau o traduci intr-un anumit fel, este aceasta realitatea? Desigur ca nu, deoarece in momentul in care descrii ceva ce nu poate fi descris, inceteaza de a mai fi real. In momentul in care exprimi necunoscutul prin cunoscut, el inceteaza de a mai fi cunoscut. Si totusi, acesta-i lucrul dupa care tanjim. Tot timpul dorim sa stim, deoarece atunci vom fi in stare sa continuam, atunci vom fi in stare, credem noi, sa dobandim fericirea ultima, vesnicia. Dorim sa stim deoarece nu suntem fericiti, deoarece ne luptam din greu, deoarece suntem epuizati, decazuti. Si in loc sa intelegem faptul, foarte simplu, ca suntem decazuti, marginiti, obositi, haotici, dorim sa parcurgem drumul de la cunoscut la necunoscut fara a ne da seama ca si acesta, la randul lui, va deveni cunoscut; si ca, in felul acesta, nu vom putea niciodata afla realitatea.
        Prin urmare, in loc sa intrebi cine a realizat si ce a realizat, sau ce este Dumnezeu, de ce nu-ti indrepti intreaga atentie, vigilenta si luciditate catre ceea ce este? Atunci vei intalni necunoscutul sau, mai bine zis, el va veni la tine. Daca intelegi ce este cunoscutul, vei avea experienta acelei extraordinare taceri care nu este impusa, nici comandata, acel vid creator in care numai realitatea poate patrunde. Realitatea nu se poate revela cuiva care se afla in devenire – cu alte cuvinte in lupta; ea se poate revela numai aceluia care pur si simplu este, care intelege ceea ce este. Atunci vei vedea ca realitatea nu se afla departe, ca necunoscutul nu este cine stie unde; el se afla in ceea ce este. Asa cum raspunsul la o problema se afla in insasi problema respectiva, tot asa realitatea se afla in ceea ce este; daca putem intelege acest lucru, atunci vom putea cunoaste Adevarul.
        Este foarte greu sa fii constient de obtuzitate, de lacomie, de reavointa, de ambitie si asa mai departe. Insusi faptul de a fi constient de ceea ce este inseamna Adevarul. Adevarul este cel care elibereaza si nu straduinta de a fi liber. Realitatea nu este departe, noi suntem cei care o plasam departe, pentru ca incercam sa o folosim ca pe un mijloc de permanentizare a eu-lui. Ea este aici, acum, in clipa aceasta. Eternul, sau ceea ce este fara timp, exista acum, iar “acum” nu poate fi inteles de un om prins in plasa timpului. Pentru a ne elibera gandirea de timp se impune o actiune sustinuta, dar mintea este lenesa, este inceata si, in consecinta, creeaza alte obstacole. Lucrul acesta este posibil numai printr-o meditatie autentica; prin aceasta inteleg o actiune totala, nu o actiune continua. Iar actiunea totala poate fi inteleasa numai cand mintea patrunde in profunzimea procesului de continuitate care este memoria – nu memoria faptica, ci memoria psihologica. Atata vreme cat functioneaza aceasta memorie, mintea nu poate intelege ceea ce este. Numai printr-o receptivitate a intregii noastre fiinte, nu numai a mintii – in acelasi timp pasiva si vigilenta – vom putea intelege importanta si semnificatia unei solutii de continuitate, a unei incheieri. Numai ea poate declansa un proces de reinnoire, in vreme ce continuitatea duce la moarte si descompunere.

J. KRISHNAMURTI – The First and Last Freedom

*****************************************************************************************************************************************

          Ideile nu pot aduce transformarea in lume. Ideile produc doar idei suplimentare in opozitie sau in concordanta, care creeaza inevitabil grupuri separate si aduc doar conflict si nefericire. Ideile nu pot transforma fundamental omul. Ele pot afecta viata lui superficiala, pot modifica actiunile si relatiile sale exterioare, dar ideile nu pot transforma radical fiinta umana. Omul le accepta sau li se opune si prin urmare, se izoleaza, se separa – ceea ce creeaza in continuare doar antagonism si confruntare. Doar starea de a fi poate aduce transformarea fundamentala. Aceasta stare de a fi nu este o idee sau o simpla formula, in aceasta stare intreaga gandire, toate ideile inceteaza.
        Mintea nu poate rezolva problemele noastre omenesti. Mintea poate inventa teorii, sisteme, idei; poate introduce diferite modele de actiune, poate organiza existenta, poate inventa si formula. Ea nu poate rezolva problema umana, deoarece mintea in sine este problema si nu problema pe care ea o proiecteaza inafara ei. Mintea in sine a devenit problema, si inventiile sale complica si mai mult viata, aducand conflict si nefericire. Substituirea unei idei cu o alta sau schimbarea ideilor nu transforma ganditorul.
        Deci ganditorul insusi a devenit problema. Gandirea se poate modifica, schimba; dar ganditorul ramane inafara acestui proces. Ganditorul este gandirea. Ei nu sunt separati, sunt un fenomen comun si nu procese separate. Ganditorul, prin manipulare, prin modificare, schimba gandirea in functie de circumstante protejandu-se pe sine prin aceasta actiune. Imaginea ramane; si doar cadrul este schimbat, insa imaginea este problema, si nu cadrul. Gandirea nu este problema ci ganditorul. Aceasta actiune de modificare, schimbare a gandirii sale, este o inselaciune desteapta din partea ganditorului, care-l conduce la iluzie, spre nesfarsite neintelegeri si conflict. Deci, doar atunci cand ganditorul inceteaza a mai fi, si ramane doar starea de a fi se poate produce transformarea radicala.
        Este important sa intelegem acest lucru – ca ideile nu pot transforma omul; modificarea gandurilor nu poate aduce o revolutie radicala. Revolutia radicala exista doar atunci cand ganditorul ajunge la final. Cand aveti momente creative, un sentiment de bucurie si frumusete? Numai atunci cand ganditorul este absent, atunci procesul de gandire ia sfarsit. Atunci, in intervalul dintre doua ganduri, exista bucuria creatoare si este singura care duce la transformare.
        Cum sa punem capat ganditorului va fi urmatoarea noastra intrebare, si aceasta intrebare este total eronata. Pentru ca este inca ganditorul care pune aceasta intrebare, astfel asigurandu-si continuitatea. Numai atunci cand ganditorul este constient de activitatile sale – doar atunci ganditorul ajunge la capat. In momente de mare frumusete sau in momente de mare tristete, ganditorul este temporar anihilat si atunci exista acel extraordinar sentiment de fericire infinita si extaz. Acesta este un moment creativ care aduce o revolutie de durata. Aceasta este starea de a fi, in care nu exista ganditorul, care aduce reinnoirea. In aceasta tacere, atunci cand ganditorul este absent, se intra in realitatea de a fi.
        Interlocutorul: Se poate o iubire adevarata fara un om iubitor? Poate un om, fara dragoste, iubi Adevarul? Ce este pe primul loc?
        Krishnamurti: Iubirea este pe primul loc. Pentru a iubi Adevarul, trebuie sa cunosti Adevarul. Pentru a cunoaste Adevarul trebuie sa negi ceea ce nu este. Ceea ce este cunoscut nu este Adevarul. Ceea ce se stie este deja inchis in timp si inceteaza sa mai fie Adevar. Adevarul este o miscare eterna si nu poate fi masurata in cuvinte sau in timp. Nu poate fi tinut in palma. Nu poti iubi ceva ce nu cunosti. Dar Adevarul nu poate fi gasit in carti, in imagini, in temple. El poate fi gasit in actiune, in viata.
        Cautarea intensa a necunoscutului este in sine iubire, si nu puteti cauta necunoscutul departe de relatie. Nu puteti cauta realitatea, sau ceea ce este, separat, in izolare. Ea vine doar in relatie, doar atunci cand exista o relatie corecta intre oameni. Deci, iubirea omului este cautarea realitatii. Doar in relatie incep sa ma cunosc.
        Relatia este oglinda in care ma descopar pe mine insumi, nu sinele meu mai mare ci intregul proces, totalitatea sinelui meu. Sinele superior si sinele inferior sunt inca in domeniul mintii. Fara intelegerea mintii ganditorul nu poate trece dincolo de gandire pentru a fi deschis fata de realitate. Deci, a ma intelege pe mine insumi este inceputul vietii. Nu stiu cum sa te iubesc – tu in relatie cu mine ajungi sa existi. Cum pot cauta realitatea si prin urmare dragostea adevarata? Eu nu pot exista fara tine. Eu nu pot fi separat. In relatia noastra, dintre mine si tine, am inceput sa ma cunosc, si intelegerea mea de sine este inceputul intelepciunii.
        Cautarea realitatii este iubirea in relatie. Pentru a iubi, trebuie sa te cunosti; trebuie sa fii receptiv la toate starile tale de spirit, schimbarile, si nu prins cu totul, captiv in propriile ambitii, preocupari si dorinte. Fara tine nu pot exista. Daca eu nu inteleg aceasta relatie, cum poate exista iubirea? Fara iubire, nu exista cautare.
        Pentru a rosti Adevarul trebuie sa iubesti Adevarul, trebuie sa cunosti Adevarul. Cunoasteti Adevarul? Stiti ce este realitatea? Stiti ce este Dumnezeu? Sa stii inseamna a aseza in memorie. Ceea ce este cunoscut este in domeniul timpului, si asa nu mai este Adevar. Cum poate o inima uscata cunoaste Adevarul? Nu poate.
        Adevarul nu este ceva indepartat. Este aproape, dar noi nu stim cum sa-l cautam. Pentru a fi liber, trebuie sa intelegi nu doar relatiile cu oamenii ci si cu natura, cu ideile. Trebuie sa fii deschis comuniunii; nu trebuie sa existe un proces de izolare, de retinere. Pentru a intelege trebuie sa existe iubire, si fara iubire nu poate exista intelegerea.
        Deci nu omul sau Adevarul se afla pe primul loc, ci iubirea. Ea vine in fiinta doar prin intelegerea relatiei. Adevarul nu poate fi chemat. El trebuie sa vina la tine. Cautarea Adevarului este negarea a ceea ce Adevarul nu este. Acesta vine in fiinta ta atunci cand esti complet deschis, cand nu mai ai nici o bariera, atunci cand mintea nu mai creeaza. Acesta vine in fiinta atunci cand mintea este linistita. Aceasta liniste nu este produsa prin constrangere, repetitie sau concentrare. Inducerea linistii este cautarea unei recompense si Adevarul nu este o recompensa. Cand exista cautarea unei recompense si evitarea durerii, nu exista Adevar.
        Interlocutorul: Nu puteti construi o lume noua in modul in care o faceti acum. Este evident ca metoda prin care cativa discipoli sunt laborios pregatiti nu va produce nici o schimbare pentru omenire. Fara indoiala, va lasa urme precum Krishna, Hristos, Buddha, Mahomed si Gandhiji. Dar ei nu au schimbat lumea; si nici tu, daca nu vei descoperi un mod cu totul nou de abordare a problemei.
        Krishnamurti: Cativa s-au eliberat de confuzie, conflict si durere, dar marea majoritate sunt prinsi in plasa timpului si a suferintei. Oare este posibil pentru oricine sa sparga aceasta plasa si sa fie liber? Daca ei nu au libertatea, atunci valul distrugerii si haosul vor cuprinde intotdeauna viata. Cel care intreaba spune ca invatatorii din trecut nu i-au dus pe majoritatea oamenilor in libertate. Din moment ce acestia nu sunt liberi, valul distrugerii si valul vietii sunt mereu impreuna. Interlocutorul vrea sa stie daca exista un mod cu totul nou de a aborda aceasta problema.
        Valul nefericirii este mai puternic decat valul fericirii; si daca fiecare nu se trezeste, atunci valul distrugerii va fi mai puternic, si asa omul este condamnat la durere si lupta. Aceasta este problema: este posibil ca fiecare sa iasa din aceasta plasa a conflictului si durerii, din aceasta plasa a timpului? Puteti voi, care sunteti aici, sa va eliberati imediat de suferinta, de durere? Daca puteti, veti fi capabili sa il ajutati pe altul sa se transforme imediat. Daca crezi ca vei deveni liber de durere, atunci nu vei fi niciodata liber, devenind o parte a acestui val distrugator. Fiecare intelege acum sau niciodata. Acum, este mereu in prezent, si in prezent nu exista timp. Prezentul este deasemenea maine. Amanarea din acum pana maine nu este prezent; este chemarea valului distrugerii.
        Atata timp cat gandesti a deveni sau a fi ceva de maine, atunci creezi procesul de conflict si durere. Confuzia exista deoarece gandesti in termenii devenirii. Poate aceasta devenire lua sfarsit? Doar atunci poate exista o transformare radicala. Devenirea este un proces al timpului si – a fi – este liber de timp. Cand exista un proces psihologic al timpului, trebuie sa existe deasemenea valul distrugerii si al nefericirii. Transformarea poate exista doar in a fi si nu in devenire. Doar prin sfarsit, exista reinnoirea si nu prin continuitate. Deci poate fiecare dintre noi sa inceteze a gandi procesul devenirii? Eu spun ca se poate face. Poti sa o faci doar atunci cand exista un interes profund, atunci cand procesul gandirii inceteaza in totalitate.
        Ganditorul este cel care se straduieste mereu sa devina. El este creatorul timpului. Procesul devenirii ia sfarsit doar atunci cand ganditorul inceteaza a mai exista. Doar atunci cand veti oferi mintii si inimii posibilitatea intelegerii integrale, atunci Adevarul singur vine in fiinta ta – singurul care te elibereaza de durere. Numai atunci va exista o transformare radicala. Puteti incepe sa mergeti pe malul unui rau din orice punct. Raul devenirii este distrugere si durere. Raul devenirii se opreste atunci cand ati inteles procesul timpului. Dar, pentru a intelege, trebuie sa va eliberati inima si mintea.
        Interlocutorul: Cand te ascult, totul pare a fi clar si nou. Acasa reapar vechile si plictisitoarele nelinisti. Ce este in neregula cu mine?
        Krishnamurti: Existenta este provocare si reactie. Provocarea este mereu noua si raspunsul intotdeauna vechi. M-ai intalnit ieri, dar de ieri m-am schimbat; ai imaginea mea de ieri; deci “eu” sunt deja invechit. Tu ma intalnesti din nou. Ai doar imaginea mea de ieri. Deci, raspunsul tau la provocare este mereu conditionat. In timp ce ma asculti, uiti temporar toate nelinistile, toate conflictele si durerile tale. Asculti in liniste, incercand sa intelegi. Dar, cand vei pleca de aici, esti inapoi in vechiul tipar de viata sau de actiune. Noul este intotdeauna absorbit in vechi – vechile obiceiuri, traditii, amintiri si idei.
        Deci, problema este cum sa eliberam gandirea de vechi, de ieri, astfel incat sa traim continuu in nou. De ce nu intalnim iar noul in fiecare minut? De ce vechiul absoarbe noul si il modifica? Oare nu pentru ca ganditorul este intotdeauna vechi? Nu este gandirea ta intemeiata pe trecut? Atunci cand aceasta intalneste noul, trecutul intalneste prezentul, “acum-ul”. Experienta de ieri, memoria care este moarta, intalneste noul care este viu. Deci, cum se poate auto-elibera mintea, ca si ganditor? Cum poate acumularea psihologica ajunge la capat? Fara eliberarea de reziduule experientei, nu poate exista nici o reintalnire a noului. A elibera procesul de gandire, care este ieri, este dificil, pentru ca credintele, traditia si educatia sunt un proces de imitare, edificarea unei acumulari a memoriei. Aceasta memorie raspunde in mod constant. Acest raspuns il numim gandire. Deci gandirea nu poate intalni noul. Gandirea este rezultatul experientei incomplete. Doar atunci cand experienta este finalizata, fara a lasa nici un semn – doar atunci gandirea ca raspuns al memoriei inceteaza.
        Iubirea nu este memorie. Iubirea nu este un proces al gandirii. Este starea de a fi. Iubirea este vesnic noua. Pentru a aduce o revolutie in gandire si sentiment, fiecare gand si sentiment trebuie considerat de la moment la moment. Orice reactie trebuie sa fie pe deplin inteleasa, nu analizata ocazional si apoi data deoparte. Libertatea fata de acumularea memoriei exista doar atunci cand fiecare sentiment si gand este simtit si gandit complet, pana la final. In acest final nu exista reinnoire. Exista un interval intre acest final si aparitia altui gand. In acest spatiu de tacere se naste creativitatea. Daca vei experimenta cu gandirea si sentimentele tale, vei descoperi caracterul practic al acestora in viata ta zilnica. Vei descoperi pentru tine insuti acest interval creativ, care nu este nici teorie nici religie – este experienta directa. Daca te agati de experienta, aceasta inceteaza a mai fi noua, eterna. Aceasta creativitate este fericirea.
        Un om fericit nu este interesat daca este bogat sau sarac, carei caste sau tari ii apartine. El nu are lideri, nici temple si nici dumnezei ai fagaduintei sau ai fricii, asa ca el traieste in pace si nu provoaca dusmanie. Tu nu esti creativ in sensul explicat deja de mine, esti anti-social la diferite nivele a constiintei tale, astfel incat dai nastere la confuzie, conflicte si antagonism. Pentru a fi practic si eficient in relatiile tale, trebuie sa fii fericit. Nu poate exista fericire daca nu exista sfarsit. Nu poate exista fericire in continuitate, in devenire. In acest sfarsit exista o renastere, o noutate, o bucurie, un extaz. In devenire exista degradare, conflict si durere.
        Interlocutorul: Niciodata nu-l mentionezi pe Dumnezeu. El nu face parte din invatatura ta?
        Krishnamurti: Tu vorbesti foarte mult despre Dumnezeu, nu? Cartile tale sunt pline cu el, ati construit biserici si temple pentru a face ceremonii, ritualuri. Aceasta cautare a lui Dumnezeu indica superficialitate in cautare. Desi repeti cuvantul lui Dumnezeu, faptele tale nu sunt evlavioase, asa este? Desi te inchini lui Dumnezeu, metodele tale sunt fara Dumnezeu. Desi vorbiti despre Dumnezeu, ii exploatati pe altii; cu cat deveniti mai bogati, construiti mai multe temple. Deci, sunteti familiarizati cu cuvantul Dumnezeu. Dar cuvantul nu este Dumnezeu, cuvantul nu este ceva.
        Pentru a gasi realitatea, intreaga verbalizare a mintii trebuie sa inceteze. Imaginea realitatii trebuie sa inceteze a mai fi realizata. Pentru a exista realitatea, imaginea si templul trebuie sa inceteze a mai exista. Pentru a se naste necunoscutul, mintea trebuie sa dea deoparte continutul sau, ceea ce este cunoscut. Pentru a-l urma pe Dumnezeu, trebuie sa-l cunosti pe Dumnezeu. A sti ceea ce urmezi nu este cunoasterea lui Dumnezeu. Reactia care te indeamna sa-l urmezi este nascuta din memorie, asa ca ceea ce cauti este deja creat. Ceea ce este creeat nu este etern, este un produs al mintii. Daca nu ar fi existat carti, daca nu ar fi fost guru-si, nici ritualuri si alte forme de evadare, tot ceea ce ai cunoaste ar fi durerea si o licarire de fericire ocazionala. Atunci ai dori sa descoperi cauza durerii si nu ai incerca sa scapi, sa evadezi prin iluzii fanteziste. Puteti inventa zei si alte lucruri, dar daca intr-adevar doriti sa cunoasteti intregul proces al suferintei, atunci nu veti evada, nu veti fi dependenti, atunci va veti confrunta cu ceea ce este. Numai atunci veti descoperi ce este realitatea.
        Un om aflat in suferinta nu poate gasi realitatea. Trebuie sa te eliberezi de durere pentru a o gasi. Ceea ce este necunoscut, nu poate fi gandit. Tot ceea ce gandesti este deja cunoscut. Poti gandi doar cunoscutul. Gandirea se misca doar de la cunoscut la cunoscut, de la ceva sigur spre altceva care este sigur, dar ceea ce este cunoscut, nu este Adevarul.
        Deci cand te gandesti la Dumnezeu, te gandesti la ceea ce este cunoscut, la ceea ce este in plasa timpului. Adevarul poate veni doar atunci cand mintea inceteaza a creea, atunci cand mintea este tacuta. Aceasta tacere nu este produsa prin constrangere, disciplina sau auto-iluzionare. Exista liniste doar atunci cand toate problemele au incetat, precum lacul care devine linistit atunci cand briza s-a oprit. Deci, mintea devine linistita atunci cand agitatorul, ganditorul, nu mai exista. Pentru ca acesta sa ajunga la capat, toate gandurile pe care acesta le produce trebuie duse la final. Este zadarnic sa se ridice o bariera impotriva gandirii. Fiecare gand trebuie simtit si inteles. Cand mintea este tacuta, realitatea, indescriptibilul, se naste in fiinta. Nu-l poti invita. Pentru a-l invita, trebuie sa-l cunosti, si ceea ce este cunoscut, nu este real. Mintea trebuie sa fie simpla, neimpovarata de idei si credinte. Pentru a intra in “a fi”, in realitate, n-o cauta, doar intelege cauzele care agita mintea si inima. Atunci cand creatorul problemelor inceteaza a mai fi, atunci exista linistea. In aceasta liniste, vine adevarata binecuvantare.
                        The 4 th Talk, in Bombay, 8 february 1948


****************************************************************************************************************************************************




DESPRE  EXISTENTA  LUI  DUMNEZEU

        Intrebare: Ma rog lui Dumnezeu, si rugaciunile mele au un raspuns, nu este aceasta dovada existentei lui Dumnezeu?
        Krishnamurti: Daca aveti o dovada a existentei lui Dumnezeu, atunci nu este Dumnezeu (rasete), deoarece este o dovada a mintii. Cum il poate mintea dovedi sau infirma pe Dumnezeu? Prin urmare Dumnezeu este o proiectie a mintii in functie de satisfactiile tale, apetitul, placerea sau frica ta. Acest ceva nu este Dumnezeu, ci doar o creatie a gandirii, o proiectie a cunoscutului, care este trecutul. Ceea ce este cunoscut nu este Dumnezeu, desi mintea poate sa-l caute, poate fi activa in cautarea lui Dumnezeu.
       Cel care intreaba spune ca rugaciunile sale primesc raspuns si intreaba daca acest lucru este o dovada a existentei lui Dumnezeu. Nu vrei o dovada de iubire? Atunci cand iubesti pe cineva, cauti o dovada? Daca cer o dovada de iubire, este aceasta iubirea? Daca esti iubit de sotia si copilul tau, si tu vrei o dovada, atunci iubirea este cu siguranta o afacere. Deci, rugaciunea ta catre Dumnezeu este doar o negociere. (rasete). Nu radeti acolo, urmariti asta cu seriozitate, ca o realitate.
       Cel care a intrebat se apropie de Dumnezeu prin rugaciune si apeluri. Nu puteti gasi realitatea prin sacrificiu, prin respect, prin responsabilitate, deoarece acestea sunt mijloace care au o finalitate, un scop, iar scopul nu este diferit de mijloace. Mijloacele au o finalitate, un scop.
       O alta parte a intrebarii este: “Ma rog la Dumnezeu, si rugaciunile mele primesc raspuns”. Sa examinam. Ce vrei sa spui prin rugaciune? Te rogi atunci cand esti plin de bucurie, cand esti fericit, atunci cand nu exista confuzie, nici nefericire? Te rogi atunci cand exista nefericire, frica, cand esti tulburat, in criza, iar rugaciunea este o implorare, o petenta. Cand esti in suferinta, vrei pe cineva care sa te ajute, o entitate superioara, care sa-ti ofere o mana de ajutor, si acest proces de implorare in diferite forme, se numeste rugaciune.
       Deci, ce se intampla? Intinzi vasul tau cersind cuiva; nu conteaza cine este – un inger, sau propria-ti proiectie pe care tu o numesti Dumnezeu. In momentul in care cersesti, implorand, ceri ceva – insa daca acel ceva este real sau nu, este o alta intrebare. Doresti ca nefericirea si confuzia ta sa fie rezolvata, asa ca spui expresiile tale traditionale, te intorci la devotiunea ta, si repetarea constanta face mintea linistita.
       Doar ca aceasta nu este liniste – mintea este doar distrasa si adormita. In aceasta liniste indusa, cand exista rugaciune, exista un raspuns. Dar nu este deloc un raspuns de la Dumnezeu – este de la propriile tale proiectii. Iata raspunsul la aceasta intrebare. Insa nu sunteti interesati de toate acestea, de aceea puneti intrebarea. Rugaciunea ta este implorare – esti interesat doar de a obtine un raspuns la rugaciunea ta, deoarece doresti sa te eliberezi de probleme. Ceva iti roade inima, si prin rugaciune te auto-linistesti.
       In aceasta liniste artificiala, auto-indusa, exista un raspuns – evident satisfacator, altfel l-ai respinge. Rugaciunea ta este satisfacere, si prin urmare este ceea ce tu ti-ai creeat. Proiectia ta este cea care te ajuta – este un anume tip de rugaciune. Apoi mai exista tipul deliberativ de rugaciune pentru a face mintea linistita, receptiva si deschisa. Cum poate fi deschisa mintea atunci cand este conditionata de traditie, de fundalul trecutului? Deschiderea implica intelegerea, capacitatea de a urma imponderabilul. Cand mintea este captiva, legata de o credinta, nu poate fi deschisa.
       Cand este “deschisa” intentionat, orice raspuns primit este o auto-proiectie. Doar atunci cand mintea este neconditionata, atunci cand stie sa gestioneze fiecare problema care apare – doar atunci nu mai exista nici o problema. Atata timp cat fundalul continua, acesta A de a fi deschis fara nici o respingere sau justificare fata de ceea ce este; si de aceasta incercati sa scapati prin rugaciune.

Talk  in Sri Lanka, 8 Januay 1950


*************************************************************************************************************************************************

        In continuarea acestei selectii de texte, va oferim si o selectie video cu inregistrari in care Krishnamurti a vorbit despre Religie si Dumnezeu.

*************************************************************************************************************************************************