MEDITAŢII 4

     ESTE curios cum, meditația, devine foarte importantă; ea nu are niciun început și niciun sfârşit. E ca o picătură de ploaie: în ea sunt toate izvoarele, marile râuri, mările și cascadele;  această picătură hrănește pământul și omul; fără aceasta pământul ar fi un deșert. Fără meditație inima devine un deșert, un pustiu.

ADEVĂRATA REVOLUŢIE

 2 – Observarea de sine

        Omul a devenit incapabil să se confrunte cu “ceea ce este”, interior, psihologic. Prin urmare el are un concept cu privire la sine şi acţionează în conformitate cu acest concept. Prin urmare realitatea, conceptul şi acţiunea sunt în contradicţie, într-o luptă. Intervalul creat astfel între observator şi observat este timpul, în care există numeroase idei, concepte care împiedică adevărata observare a realităţii.

          În relaţie, observatorul este imaginea care observă o imagine pe care el a creat-o despre un altul. Deci relaţia dintre observator şi observat nu este cu adevărat o relaţie. Atunci când observatorul nu are nicio imagine, atunci observatorul nu este diferit de ceea ce observă. Observatorul este “ceea ce este” nu observatorul priveşte “ ceea ce este”. Nu există nicio alegere în acest sens.   
                                                                                                           *******

Întrebare: Este posibil ca vreodată să ne eliberăm de activitatea egocentică? Există un sine real, dincolo de imaginea de sine auto-creată?

K: Ce înţelegem prin sine? Dacă întrebaţi pe cineva ce este acesta, ar spune: “tot ceea ce simt, sentimentele mele, imaginaţia mea, necesităţile mele romantice, bunurile mele, soţul, soţia, calităţile mele, frământările mele, ambiţiile, realizările, aspiraţiile mele, bucuriile şi tristeţile mele – toate acestea ar trebui să fie sinele. Puteţi adăuga multe cuvinte, dar esenţa este centrul, “eu-l”, impulsurile mele – “simt imboldul să merg în India, pentru a găsi adevărul” ş.a.m.d. Din acest centru au loc toate acţiunile: toate aspiraţiile noastre, ambiţiile noastre, conflictele noastre, discordiile noastre, opiniile, judecăţile, experienţele noastre sunt centrate în acesta. Acest centru nu este doar sinele conştient care acţionează în exterior ci şi conştiinţa noastră interioară profundă, care nu este atât de accesibilă şi evidentă; toate acestea sunt nivele diferite de conştiinţă.

Acum, cel care a pus întrebarea spune: Este posibil să te eliberezi de acest centru? De ce vrea cineva să se elibereze de el? Pentru că acest centru este cauza separării? Asta înseamnă – “eu-l”, este elementul activ care operează tot timpul; este acelaşi “eu” cu nume diferite, cu o culoare diferită a pielii, cu o ocupaţie diferită, cu o poziţie ierarhică diferită în structura socială – tu eşti un domn, iar altcineva un servitor – este acelaşi “eu” divizat în aceste diferite categorii – sociale, economice, religioase. Atunci când există această divizare, trebuie să existe conflict – hindusul opus musulmanului, evreul, arabul, americanul, englezul, francezul. Acest lucru este evident din punct de vedere fizic şi a dus la războaie extraordinare, brutalitate şi violenţă, la o mare agonie. Sinele se identifică cu un ideal – nobil sau nu – şi luptă pentru acel ideal. Dar este încă “calea ego-ului”. Oamenii merg în India pentru a descoperi spiritualitatea, se îmbracă în haine excentrice, dar  şi-au schimbat doar hainele, veşmintele; dar în mod esenţial în fiecare dintre ei acţionează “eu-l”, luptând tot timpul, încercând să înţeleagă, să nege, să fie profund ataşaţi de experienţele, ideile, opiniile şi dorinţele lor. Şi trăind astfel, cineva observă că acest centru, acest “eu” este esenţa tuturor necazurilor. El observă, deasemenea, că acesta este esenţa tuturor plăcerilor, a fricii şi suferinţei. Deci, cineva se întreabă: “cum pot scăpa de acest centru, pentru a fi cu adevărat liber – absolut, nu relativ?” Este destul de simplu să fii relativ liber; poţi fi puţin mai neegoist, oarecum îngrijorat de bunăstarea socială, de dificultăţile altora, însă acest centru este mereu acolo incisiv, brutal.

Este posibil să te eliberezi complet de acest centru? Înainte de toate văd că, cu cât este mai mare efortul depus pentru a mă elibera de centru, cu atât mai mult acesta întăreşte centrul, sinele. Pentru cei care abordează meditaţia de diferite feluri, încercând să-şi impună ceva, “eu-l” care se identifică cu acest efort, este captat de acest lucru şi spune: “eu am realizat”, doar că “eu” este încă centrul.

Pentru a fi liber, nu trebuie să existe niciun efort, ceea ce nu înseamnă să faci ceea ce-ţi place, deoarece asta este încă mişcarea sinelui. Deci, ce trebuie să faci? Dacă nu trebuie să faci un efort, deoarece vezi adevărul că, cu cât faci mai mult efort cu atât mai mare este acţiunea centrului, atunci ce trebuie să faci?

Interlocutorul se întreabă: există un sine real, dincolo de cel creat de gândire, prin imaginile sale? Mulţi oameni fac asta. Hinduşii au spus că există un principiu mai înalt care este sinele. De asemenea, ne imaginăm că există un sine adevărat în afară de “eu”. Cu toţii, sunt sigur, simţiţi că există şi altceva dincolo de acest “eu”, care este numit “sinele superior”, sublimul sau supremul sine. În momentul în care folosim cuvântul “sine” sau orice alt cuvânt pentru a descrie ceea ce este dincolo de sine, de “eu”, este incă sinele.

Este posibil să te eliberezi de sine? – fără a deveni o legumă, fără a deveni împrăştiat, dement? Ceea ce înseamnă: este posibil să te eliberezi în totalitate de ataşament? – care este unul din atributele, una din calităţile sinelui. Cineva este ataşat de reputaţia sa, de numele său, de experienţa sa. Cineva este ataşat de ceea ce spune. Dacă, chiar vrei să te eliberezi de sine, asta înseamnă să nu ai niciun ataşament; ceea ce nu înseamnă să fii dezinteresat, indiferent, nesimţit, închistat, acestea fiind alte activităţi ale sinelui. Înaine eram ataşat; acum spun: nu voi mai fi ataşat. Asta este încă dinamica sinelui.

Când eşti cu adevărat lipsit de efort, în esenţă neataşat, atunci din acest sentiment profund al lipsei de ataşament vine responsabilitatea. Nu responsabilitatea faţă de soţia ta, faţă de copiii tăi ci un simţ profund al responsabilităţii. Vei face asta? Aceasta este întrebarea. Putem discuta veşnic, cu cuvinte diferite, dar când vine vorba de a pune în practică, de a acţiona, preferăm să continuăm aşa cum suntem, cu un status quo uşor modificat, dar continuând cu conflictele noastre.

Să te eliberezi de propria experienţă, de propria cunoaştere, de propriile percepţii acumulate – este posibil dacă pătrunzi în asta. Şi nu este nevoie de timp. Aceasta este una dintre scuzele noastre. Trebuie să avem timp pentru a ne elibera. Atunci când observaţi că un factor major al eului este ataşamentul şi vedeţi ce face acesta în lume şi în relaţia noastră cu ceilalţi, învrăjbire, separare, întreaga urâţenie a relaţiei – dacă vedeţi adevărul ataşamentului, atunci sunteţi liberi de el. Propria percepţie te eliberează. Vei face asta?

J. Krishnamurti – Întrebări şi răspunsuri, prima întrebare,

BROCKWOOD PARK 28 august 1979; Sinele

            Seria: ADEVĂRATA REVOLUŢIE  

    2 – Observarea de sine

 

MEDITAŢII - 3

MEDITAȚIA este una dintre cele mai mari arte în viață, probabil cea mai mare, și nu se poate învăța de la nimeni. Aceasta este frumusețea ei. Ea nu are nici o tehnică și de aceea nici o autoritate. Când înveți despre tine, te auto-urmărești; urmărești modul în care mergi, cum mănânci, ceea ce spui, bârfa, ura, gelozia – dacă ești conștient de tot ce este în tine, fără nicio alegere, aceasta face parte din meditație.

Deci, meditația poate avea loc când te afli într-un autobuz sau când mergi pe jos prin pădurea plină de lumini și umbre sau ascultând cântecul păsărilor sau privind chipul soției sau copilului tău.

ADEVĂRATA REVOLUŢIE

„Adevărata revoluţie nu se produce doar la nivel superficial, la nivel economic. Advărata revoluţie are loc în inimile şi minţile noastre şi poate veni doar atunci când înţelegem total, întregul proces al fiinţei noastre, clipă de clipă, în orice relaţie. Doar atunci va exista posibilitatea de a împiedica folosirea cunoaşterii tehnologice pentru distrugerea fiinţei umane.”

J. Krishnamurti

 Poona, al treilea discurs public, 31 ianuarie 1953

Această serie de opt programe a fost produsă şi difuzată în America de către reţeaua naţională de televiziune educaţională (National Educational Television Network) în anul 1966. Acestea sunt cele mai vechi filmări în care Krisnamurti vorbeşte publicului, fiind pentru prima data când el a permis ca discursurile şi conversaţiile sale publice să fie filmate. Acestea au avut loc în principal în Oak Grove în Ojai, California şi Thacher School în Ojai Valley.

“Facem împreună o călătorie în întreaga structură psihologică a fiinţei umane. Întrucât prin înţelegerea acestei structuri şi a sensului acesteia, probabil, vom putea aduce o schimbare în societate. Iar societatea, Dumnezeu ştie! – are nevoie de o schimbare totală. O revoluţie totală.”

                                                                              

Lumea este plină de suferinţă şi conflict, de o brutalitate agresivă, distructivă. Omul stăpâneşte lumea exterioară, dar psihologic, interior el este încă violent, competitiv, iar societatea s-a dezvoltat în această direcţie. Criza lumii în care trăim este de fapt o criză a conştiinţei. Este important să aducem o revoluţie în mintea umană

   “În toate aceste discursuri şi discuţii noi încercăm să vedem dacă nu putem aduce o transformare radicală a minţii. Nu acceptăm lucrurile aşa cum sunt. Nici nu ne revoltăm împotriva  lor – revolta  nu este un răspuns la asta! Ci să înţelegi, să pătrunzi în asta, să examinezi, să-ţi dăruieşti inima şi mintea, cu tot ceea ce ai pentru a descoperi un mod de viaţă diferit.”

   Seria: ADEVĂRATA REVOLUŢIE

   1-  Încotro ne îndreptăm?

MEDITAŢII - 2

MINTEA meditativă este tăcută. Aceasta nu este tăcerea pe care o poate concepe gândirea ; nu este tăcerea unei seri liniştite; este acea tăcere care apare atunci când gândirea – cu toate imaginile sale, cu cuvintele și percepțiile – a încetat complet. Această minte meditativă este mintea religioasă – religiozitate care nu este atinsă prin biserică, temple sau incantații.

Mintea religioasă este explozia iubirii. Aceasta este iubirea care nu cunoaște separarea. Pentru ea, departele este aproape. Nu există unul sau mai mulți ci mai degrabă starea de iubire în care orice separare încetează. Ca și frumusețea, ea nu se poate măsura în cuvinte. Numai din această tăcere acționează mintea meditativă. 

MEDITAŢII - 1

J. KRISHNAMURTI - MEDITAŢII

cuvânt înainte

OMUL, pentru a scăpa de conflictele sale, a inventat multe forme de meditație. Acestea au la bază dorința, voința și nevoia de realizare, de împlinire și asta presupune conflict și luptă pentru a le îndeplini. Această luptă conștientă și deliberată se desfășoară întotdeauna în limitele unei minți condiționate în care nu există libertate. Orice efort de a medita este o negare a meditației. Meditația este sfârșitul gândirii. Meditația există doar atunci când aceasta se află într-o dimensiune diferită, care este dincolo de timp.

                                                                                                                                                            

Martie, 1979

J.Krishnamurti

Această colecţie clasică de scurte fragmente din cărţile şi discuţiile lui Krishnamurti, prezintă esenţa învăţăturii sale despre meditaţie – o stare de atenţie, dincolo de gândire, care aduce eliberarea totală faţă de autoritate, de ambiţie, frică şi separare.

Aceasta este ediţia extinsă, publicată la SHAMBHALA CLASSICS în 2002. Când  această ediţie extinsă a cărţii MEDITAŢII, a apărut pentru prima dată în 1979, s-a pus întrebarea dacă este oportun să se extragă pasaje, fragmente, din voluminoasele scrieri ale lui Krishnamurti, abordându-se un singur subiect, prin fragmente reprezentative, special alese în acest sens. Desigur s-a spus că prin aceste extrase, rupte din context, s-ar putea diminua integritatea şi coerenţa învăţăturilor sale.

De-a lungul anilor pătrunzând tot mai profund în învăţăturile lui Krishnamurti, semnificaţia primordială a meditaţiei devine tot mai clară. Indiferent când este abordat acest subiect, abordarea sa este făcută cu o minte eliberată de cunoaştere, de acumulările trecutului. Doar o astfel de minte, spune Krishnamurti, este mintea meditativă care poate investiga chestiuni precum frica, conflictul, relaţia, iubirea, moartea şi bineînţeles meditaţia.

 Selecţia noilor texte introduse este făcută de Eveline Blau şi prezintă şi alte aspecte din gândirea şi înţelepciunea acestui mare învăţător faţă de versiunea originală, incluzând şi materiale care nu au mai fost publicate.

A descrie toată semnificaţia unei experienţe care prin natura sa este dincolo de capacitatea descriptivă a limbajului, pare imposibilă. J. Krisnamurti nu doar că a reuşit asta, dar a făcut-o atât de frumos. Meditaţia nu este Zen. Meditaţia nu este rugăciune, nu este misticism. Ea este conştientizarea clipă de clipă a ceea ce se petrece în minte. Meditaţia face mintea complet liniştită şi conştientă de ceea ce se petrece clipă de clipă.

Este o carte excelentă atât pentru începători cât şi pentru meditatorii avansaţi. Ea este scrisă simplu dar cu o mare profunzime.

Recomand această carte tuturor celor interesaţi să descopere ce este meditaţia. Aprecierea acestei cărţi va depinde probabil de capacitatea meditativă a minţii fiecăruia şi de familiarizarea cu scrierile şi învăţăturile lui Krishnamurti. Cei familiarizaţi cu învăţăturile sale si având o minte capabilă de a sta în linişte şi a medita, vor găsi în această carte o sursă inepuizabilă de subtilităţi cu privire la acest subiect. Meditatorul începător a cărui minte caută direcţii practice, sugestii, metode, tehnici, poate găsi aceste texte nebuloase, lipsite de substanţă. Atât stilul cât şi profunzimea învăţăturilor lui Krisnamurti pot fi dificile pentru cei nefamiliarizaţi cu ele. El preferă percepţia directă înţelegerii intelectuale superficiale, fragmentate, iar intuiţiile sale sunt adesea mai degrabă sugerate decât exprimate deoarece el nu doreşte transformarea învăţăturilor în metode, practici sau sisteme mecanice.

Pasajele cărţii nu au o anumită organizare întrucât sunt extrase din discuţii, conversaţii, cărţi. Stilul acestora este diferit, de la anumite enunţuri generale cu privire la meditaţie, la descrierea poetică a propriilor experienţe în meditaţie şi chiar descrierea unor extraordinare aspecte ale naturii.

Critica lui Krishnamurti asupra metodelor şi tehnicilor tradiţionale ortodoxe de meditaţie este directă şi logică. Mai degrabă decât căutarea de modalităţi şi tehnici de liniştire a minţii, el investighează în primul rând ceea ce creează conflictul în minte. Percepţia sa este că lipsa atenţiei duce la conflictul minţii. În locul unui sistem sau a unei metode Krishnamurti recomandă liniştea totală a minţii printr-un proces de atenţie completă şi conştientizare directă în care gânditorul se observă pe sine. “În meditaţie nu există meditator, dacă acesta există, atunci nu există meditaţie”.Abordarea sa pune în primul rând accentul pe minte ca şi în învăţăturile non-dualităţii din Vedanta.

 Abordarea sa nu este progresivă prin faptul că nu ne propunem niciun obiectiv, deci nu există devenire. Totul este conştientizare.

Începând cu postarea următoare vom publica traducerea în limba româna a acestei cărţi.

CE ESTE MEDITAȚIA?

J. KRISHNAMURTI ÎN DIALOG CU CHOGYAM TRUNGPA

 

”MEDITAȚIA este unul dintre cele mai extraordinare lucruri și dacă nu o cunoști ești ca un orb într-o lume de culori strălucitoare, umbre și lumini mișcătoare. Nu este o aventură intelectuală, dar când inima pătrunde în minte, mintea are o calitate total diferită: aceasta este cu adevărat fără limite, nu doar în capacitatea sa de a gândi, de a acționa eficient, ci de asemenea sentimentul trăirii într-un spațiu vast în care eşti o parte a totului. MEDITAȚIA ESTE MIȘCAREA IUBIRII.”

J.Krishnamurti – Meditantions, 1969

Ce este meditaţia? De ce ar trebui să medităm? De ce există tulburare, dezordine? Dacă observăm holistic, complet, total, atunci ce este dezordinea?

*****

Meditaţia este o modalitate de evadare, din orice – evitând de fapt „ceea ce este”, realitatea – sau meditaţia este înţelegerea vieţii?

*****

În acest dialog Jiddu Krishnamurti discută împreună cu Chogyam Trungpa despre meditaţie, învăţători spirituali, guru, despre intelect şi despre rolul tuturor acestora în descoperirea adevărului. Krishnamurti se întreabă ce este meditaţia şi de ce ar trebui să medităm.

Jiddu Krishnamurti ( 12 martie 1895 – 17 februarie 1986 ) a vorbit şi a scris despre subiecte filosofice şi spirituale. A abordat subiecte precum revoluţia psihologică, natura minţii, meditaţia, investigarea relaţiilor umane şi cum s-ar putea realiza schimbări radicale în societate. El a subliniat în mod constant nevoia unei revoluţii în psihicul fiecărei fiinţe umane şi a arătat că o astfel de revoluţie nu poate fi adusă de nicio entitate exterioară, fie ea religioasă, politică sau socială.

Chogyam Trungpa ( 28 februarie 1939 – 4 aprilie 1987 ) a fost un maestru buddhist descendent al liniei Kagyu şi Nyingma, considerat a fi al unsprezecelea Trungpa tulku ( stareţ al mănăstirii din Surmang ). A fost un erudit, profesor, poet, artist şi iniţiatorul unei viziuni noi, radicale cu privire la Shambhala. Recunoscut atât de buddhiştii tibetani cât şi de alţi practicanţi spirituali şi erudiţi ca un proeminent profesor al buddhismului tibetan, a fost o  figură majoră, deşi controversată, în răspândirea budhismului tibetan în Occident, fondând universităţile Vajradhathu şi Naropa precum şi sistemul educaţional Shambhala.

                                                        

  În această înregistrare video J. Krishnamurti şi Chogyam Trungpa susţin o dezbatere, un dialog cu privire la tradiţionalism şi anti-tradiţionalism cu privire la ceea ce este meditaţia.

CE ESTE MEDITAȚIA ȘI CARE ESTE LEGĂTURA EI CU CREATIVITATEA?

     

MEDITAȚIA este ceva foarte complex. Acesta este un dialog între noi. Și am spus că este ceva foarte complex. Cuvântul meditație implică atât în sanskrită cât și în limba engleză, nu doar creierul care se concentrează pe un anumit subiect ci de asemenea implică o mare atenție dar în sanskrită meditația înseamnă în primul rând a măsura. Cred, că și în limba engleză, etimologic, înseamnă de asemenea a măsura. Întreaga chestiune a devenirii este implicată aici, tot ceea ce înseamnă a măsura: eu sunt ceva și voi deveni altceva. Eu sunt lacom dar voi deveni treptat lipsit de lăcomie, ceea ce este o formă de măsurare, o formă de devenire. Atât devenirea în treburile lumești cât și devenirea psihologică. Asta este întreaga problemă a măsurării. Grecii, grecii antici – știți despre asta, nu voi aprofunda – au fost inițiatorii măsurării. Fără măsurare nu ar exista tehnologie. Iar asiaticii, în special în India, au spus că măsurarea este iluzorie, că mijloacele de măsurare sunt limitate. Eu am tradus ceea ce ei au spus în alt mod. Deci, mijloacele de măsurare, de comparație, pentru a compara ”ceea ce este” cu ”ceea ce ar trebui să fie”, idealul, realitatea, realitatea devenind ideal. Toate acestea sunt implicate în meditație.

      De asemenea în meditație sunt implicați cel care meditează (meditatorul) și meditația. Dacă există vreo dificultate în a înțelege ceea ce spune vorbitorul, veniți cu întrebări, vă rog. Deoarece este o chestiune foarte complexă. Și în special, pentru că unii guru indieni au adus acest termen în America și au făcut mulți bani din asta. Aceștia sunt multi-milionari, i-am întâlnit. Sunt ființe deplorabile, toți aleargă după bani.

      Deci, dacă te întrebi despre meditație, ar trebui mai întâi să te întrebi nu doar despre măsurare ci de asemenea despre această constantă devenire psihologică. Ființele umare sunt violente și au idealul de a fi non-violente, ceea ce înseamnă a deveni.

      Întrebare: Aveți obiective pentru meditație?

      Krishnamurti: Eu spun ce presupune întreaga structură și natura meditației. Nu cum să meditezi ci ceea ce este meditația, mai degrabă decât cum. Sper că m-am făcut înțeles. Și de asemenea există o întrebare implicită în asta: cine meditează? Și în cele mai multe sisteme de meditație, indiferent că sunt japoneze, hinduse, tibetane sau altele, există întotdeauna cel care controlează și ceea ce acesta controlează. Adevărat? Suntem la unison, suntem împreună? Deci, există controlorul care controlează gândirea pentru a o liniști, pentru a o modela în conformitate cu o anumită finalitate. Așa că există controlorul și controlatul. Cine este controlorul? Vă rog, toate acestea sunt implicate în meditație, nu doar pentru ca cineva să-și controleze gândirea, ceea ce în general se înțelege prin meditație, indiferent că este meditație zen, sau cele mai complexe forme de meditație care există în India sau în altă parte, întotdeauna există controlorul, entitatea care controlează gândirea. Deci, gânditorul se separă de întreaga activitate a gândirii, și prin urmare, în meditație este implicat controlorul, care controlează gândirea pentru a o liniști. Aceasta este esența meditației, a aduce o stare în creier – nu voi folosi mintea pentru moment – de a face creierul liniștit. Vă voi explica puțin mai mult și vom aborda asta.

      Deci există o separare între controlor și controlat. Așa este? Foarte puțini oameni se întreabă cu privire la asta. Cu toții sunt încântați să mediteze sperând să obțină ceva – iluminarea, liniștea creierului, pacea minții și așa mai departe. Dar foarte, foarte puțini oameni se întreabă: cine este controlorul? Putem aprofunda asta? Controlorul este de asemenea gândirea. Controlorul este trecutul, este entitatea sau mișcarea timpului trecut și măsura. Deci, există trecutul, care este gânditorul, separat de gândire și gânditorul încearcă să controleze gândirea. Ființele umane l-au inventat pe Dumnezeu – îmi pare rău, sper să nu vă supărați. Nu vei fi șocat dacă vom aborda toate acestea?

      A: Nu, să continuăm.

      Krishnamurti: Ființele umane datorită fricii l-au inventat pe Dumnezeu. Și au încercat să ajungă la Dumnezeu, care este principiul suprem, în India este numit Brahman sau principiul suprem, ultim. Și meditația înseamnă să ajungi la suprem. Deci meditația este cu adevărat foarte, foarte complexă și nu doar a medita douăzeci de minute dimineața, douăzeci de minute după-amiaza și douăzeci de minute seara – ceea ce înseamnă siestă și nu este deloc meditație. Deci, dacă cineva dorește să descopere ce este meditația trebuie să se întrebe precum Krishnamurti: de ce vrea cineva să mediteze? Ne dăm seama că creierul trăncănește în mod constant, planifică, concepe, proiectează – ceea ce face, ceea ce a făcut, trecutul influențând prezentul, aceasta este veșnica pălăvrăgeală, chiar dacă este o pălăvrăgeală științifică – scuze – sau obișnuita pălăvrăgeală zilnică, precum o gospodină care pălăvrăgește la nesfârșit despre una sau alta. Deci, creierul este într-o permanentă mișcare. Acum, ideea meditației este de a face creierul liniștit, tăcut, complet atent și a găsi în această atenție ceea ce este – probabil că veți obiecta față de acest cuvânt ”eternitate” – sau ceva sacru. Aceasta este intenția celor care chiar au abordat această chestiune. Vorbitorul a trecut prin asta în ultimii șaizeci de ani sau mai mult. A discutat această chestiune cu experți în Zen, cu patriarhi Zen, cu hinduși și tibetani și tot restul găștii. Sper că nu te deranjează că vorbesc într-un limbaj cotidian, nu?

      Și vorbitorul respinge toate aceste forme de meditație, deoarece ideea lor de meditație este de a atinge un scop. Finalitatea fiind controlul total al creierului, astfel încât să nu existe nici o mișcare a gândirii. Deoarece atunci când creierul este liniștit, disciplinat în mod deliberat, urmărind asta, acesta nu este cu adevărat liniștit, tăcut. Este ca și cum am realiza ceva prin acțiunea dorinței. Nu știu dacă urmăriți toate acestea. Putem continua?

      Deci, cineva care este interesat de toate acestea, se întreabă oare, de asemenea, ce este dorința? Nu a suprima dorința precum călugării și sannyasis indieni, nu a suprima dorința sau a o identifica cu ceva mai înalt – principiul superior, o imagine superioară, sau Hristos dacă sunteți creștini și așa mai departe. Deci, trebuie să înțelegem că dacă cineva dorește să afle ce este meditația, trebuie să investigheze dorința. Nu-i așa, domnilor?

J.Krishnamurti – Los Alamos (USA) National Laboratory 2nd Colloquium,

21st. March 1984, ”Creativity in Science”.

*****

      MEDITAȚIA nu înseamnă deloc controlul corpului. Nu există nicio separare reală între organism și minte. Creierul, sistemul nervos și ceea ce numim minte sunt una, inseparabile. Actul natural al meditației este cel care aduce mișcarea armonioasă a întregului. A separa corpul de minte și a-l controla prin decizii intelectuale conduce la contradicție și din aceasta vor apărea diferite forme de luptă, conflicte și rezistență.

      Orice decizie de a controla va duce doar la rezistență chiar și atunci când urmărim să fim conștinenți. Meditația este înțelegerea separării aduse de decizie. Libertatea nu este actul de decizie, ci actul percepției. A observa înseamnă a face. Asta nu înseamnă a vedea și apoi a acționa. La urma urmei, aceasta este dorința cu toate contradicțiile sale. Când o dorință își asumă autoritatea asupra alteia, această dorință devine voință. În asta există o inevitabilă separare, divizare. Iar meditația este înțelegerea dorinței, nu depășirea unei dorințe printr-o alta. Dorința este mișcarea senzației care devine plăcere și frică. Aceasta este susținută de stăruința constantă a gândirii asupra ceva sau altceva.

      Meditația este cu adevărat golirea completă a minții. Atunci nu mai există decât funcționarea organismului, există doar funcționarea organismului și nimic altceva; atunci gândirea funcționează fără a se identifica ca ”eu” și ”non-eu”. Gândirea este mecanică precum organismul. Ceea ce creează conflictul este gândirea care se identifică cu una din părțile sale, care devine ”eu”, sinele și diferite părți, segmente, ale acestui sine. Acest sine nu este necesar în orice moment. Acest sine nu reprezintă nimic, dar libertatea corpului și a minții poate exista doar atunci când gândirea nu creează sinele. Nu există un sine pe care să-l înțelegi ci doar gândirea creează sinele. Atunci când există doar organism, fără sine, percepția atât vizuală cât și non-vizuală nu pate fi distorsionată. Există doar percepția a ”ceea ce este” și tocmai această percepție merge dincolo de ”ceea ce este”. Golirea minții nu este o activitate a gândirii sau un proces intelectual. Observarea continuă a ”ceea ce este” fără niciun fel de distorsiune, golește în mod natural mintea de toate gândurile dar totuși mintea poate folosi gândirea atunci când este necesar. Gândirea este mecanică, dar meditația nu este.

J.Krishnamurti – The Beginnings of Learning –

Krishnamurti Foundation Trust Ltd. London 1979

                                                                                                                                                      

Comoara sacra

Vizionarul care mergea singur

Asa numita educatie

Iluzia progresului

Te-ai uitat vreodata la temerile pe care le ai?

Si uitam frumusetea pamantului

Krishnamurti - catre tineri

Pamantul ne taie rasuflarea prin splendorile sale

Vorbind despre libertate

Despre iubire

Capcana divertismentului

O lume inegala

Nu se poate negocia cu moartea

Marea suferinta umana...

Sunteti fiinte umane de mana a doua

Insanatosirea relatiei

Am facut din religie un circ

De ce aveti credinte?

Este dumnezeu o inventie?

Divizarea naste conflict

Suntem educati pentru a fi violenti

Razboiul: o spectaculoasa si sangeroasa proiectie de sine

Criza Este in Tine

   

Krishnamurti & Criza Mondiala

KRISHNAMURTI

DESPRE CRIZA MONDIALĂ

 

            UMANITATEA în întreaga sa istorie, se pare că nu a asistat niciodată până acum la o criză de complexitatea și amploarea catastrofală care este experimentată în prezent de întreaga omenire și de însăși planeta pe care trăim. Impactul acesteia este vizibil în fiecare sferă a vieții noastre și produce o erodare a valorilor, colapsul religiilor, tradițiilor și ideologiilor, degradarea relațiilor și distrugerea sălbatică a Pământului. Chiar mai mult, globalizarea și dezvoltarea rapidă și complexă a rețelelor societăților umane, face ca această criză să fie adusă la ușa fiecăruia – fără alegere, fără opțiune.

            Cu aproape un secol în urmă Krishnamurti a anticipat venirea acestei crize. Martor al evenimentelor dramatice ale secolului 20 și înzestrat cu o acută capacitate de observare și o profundă înțelegere, el a expus în mod strălucit cauzele care au dus la această criză și care continuă să alimenteze această criză mondială.

            ”Ne confruntăm cu o imensă criză pe care politicienii nu o pot rezolva. Nici oamenii de știință nu pot înțelege sau soluționa această criză, și nici chiar lumea afacerilor, lumea banilor. Punctul de cotitură nu este în politică, în religie, în mediul științific, academic, este în propria noastră conștiință.”

The Network of Thought

 

            Acest proiect ”J.Krishnamurti & A World in Crissis” – a fost realizat pentru a împărtăși perspectiva incisivă a lui Krishnamurti privind natura acestei crize. Acest proiect propune un afișaj interactiv cu fragmente din ceea ce Krishnamurti a afirmat de-a lungul a peste șase decenii, alături de imagini jurnalistice din întreaga lume care surprind cu sinceritate confuzia, suferința, nefericirea și sărăcia care cuprind lumea, provocându-ne să abordăm o confruntare interioară a acestei crize globale.

            Conceptul acestui proiect a fost realizat de Parchure Vikram pentru programul de difuzare a învățăturilor lui Krishnamurti realizat de Fundația Krishnamurti din India. Acest proiect umanitar și în totalitate caritabil nu ar fi fost posibil fără generozitatea deținătorilor drepturilor de autor a lucrărilor lui Krishnamurti, donatorilor, precum și a multor fotografi amatori și profesioniști pentru acordul privind utilizarea lucrărilor lor.

            Versiunea originală a acestei expoziții a fost în limba engleză, dar de atunci a fost tradusă în câteva limbi indiene importante (hindi, marathi, kannada, tamil și telugu) și într-un număr tot mai mare de limbi de circulație internațională.

Expoziția cuprinde 24 de panouri și este structurată astfel:

           

-         2 panouri introductive

-      2 panouri de prezentare a lui Krishnamurti, a operei sale și a moștenirii materiale și spirituale rămasă în întreaga lume

-  20 de panouri tematice care acoperă o gamă largă de subiecte din viața noastră zilnică, care evidențiază în același timp diverse aspecte ale crizei din noi.

Cuvântul ”Expoziție” aplicat acestui proiect, probabil nu este destul de potrivit deoarece acesta a fost conceput pentru a fi studiat cu atenție, pentru o reflecție liniștită și o investigare profundă, mai degrabă decât un divertisment format dintr-o colecție de imagini și texte pentru a fi privite ocazional. În ciuda conținutului său sumbru, această ”expoziție” este din ce în ce mai apreciată în mediile din afara fundațiilor și centrelor Krishnamurti, ca un mijloc de a încuraja reflecția și cercetarea. Un profesor care a prezentat teme selectate din acest proiect unei clase de elevi de liceu a relatat că pentru cei mai mulți elevi, această expoziție a fost o experiență esențială, care le-a deschis mintea spre un mod de a înțelege ei înșiși lumea și pentru a o putea reînnoi.

KRISNAMURTI & CRIZA MONDIALA

Despre moarte și reîncarnare

J. KRISHNAMURTI

     MOARTEA

  ȘI

   REÎNCARNAREA

1.    DESPRE MOARTE

            DESPRE EXTRAORDINARA CHESTIUNE A MORȚII

            Acum ajungem din nou la această extraordinară chestiune cu privire la natura morții. Aceasta trebuie să răspundă nu prin frică, nu prin evadare din această realitate absolută și nici prin credință sau speranță. Există un răspuns, răspunsul corect, dar pentru a găsi răspunsul corect, trebuie pusă întrebarea corect. Dar nu este posibil să pui întrebarea corectă dacă te afli doar în căutarea unei căi de ieșire din aceasta, dacă problema este născută din frică, din disperare și singurătate. Atunci, dacă pui întrebarea corect cu privire la realitate, cu privire la relația dintre oameni și cu acel ceva numit iubire, și de asemenea această mare întrebare despre moarte, atunci din întrebarea corectă va veni răspunsul corect. Din acest răspuns vine acțiunea corectă. Acțiunea corectă este răspunsul în sine. Iar noi suntem responsabili. Nu te păcăli prin a spune ”Ce pot eu să fac? Ce pot eu, un individ care trăiesc o viață proastă, scurtă, cu toată confuzia și ignoranța, ce pot face?” Ignoranța există numai atunci când nu te cunoști pe tine. Cunoașterea de sine este înțelepciunea. Pot fi ignorate toate cărțile din lume, toate teoriile, dar aceasta nu este ignoranță. Nu cunoașterea de sine este profundă, profundă este ignoranța; și trebuie să te cunoști pe tine, să te observi pe tine, să te vezi așa cum ești, în realitate, fără distorsiuni, fără nici o dorință de schimbare. Atunci ceea ce vezi este transformat, deoarece distanța dintre observator și observat este eliminată și prin urmare nu există nici un conflict.

Talks in Europe 1968, Social Responsability

CE ESTE MOARTEA?     

            ”CE ESTE MOARTEA?” Aceasta este o întrebare atât pentru tineri cât și pentru bătrâni, vă rog să vă puneți singuri această întrebare. Este moartea doar sfârșitul organismului fizic? De aceasta ne este frică? Dorim ca acest corp fizic să continue? Sau este o altă formă de continuitate pe care ne-o dorim? Suntem conștienți că întregul corp fizic se uzează prin folosință, prin variate presiuni, influențe, conflicte, dorințe, impulsuri, necazuri, dureri. Probabil unii ar dori ca organismul să trăiască 150 de ani sau mai mult, și poate medicii și oamenii de știință vor găsi în cele din urmă o cale de a prelungi agonia în care cei mai mulți dintre noi trăim. Dar, mai devreme sau mai târziu, trupul moare, organismul fizic ajunge la final. Ca orice mașină, în cele din urmă se uzează. Pentru cei mai mulți dintre noi moartea este ceva mult mai profund decât sfârșitul corpului, și toate religiile promit un fel de viață dincolo de moarte. Ne dorim o continuitate, vrem să fim siguri că ceva continuă atunci când trupul moare. Sperăm ca psihicul, ”Eu-l” care a experimentat, care a luptat, care a dobândit, a învățat, a suferit, s-a bucurat, ”Eu-l” care în Occident se numește suflet și are un alt nume în Orient – va continua. Deci, ceea ce ne preocupă este continuitatea, nu moartea. Nu dorim să știm ce este moartea, nu dorim să cunoaștem acest extraordinar miracol și această frumusețe și imensă profunzime a morții. Nu suntem interesați de ceva pe care nu-l cunoaștem. Ceea ce dorim este doar continuitatea. Spunem ”Eu care am trăit patruzeci, șaizeci, optzeci de ani; eu, care am casă, familie, copii, nepoți; eu, care am mers la birou zi de zi atâția ani, care am avut conflicte, dorințe sexuale etc. – vreau să-mi continui viața.” Asta e tot ceea ce ne preocupă. Știm că nu există moarte, că sfârșitul corpului fizic este inevitabil și astfel spunem ”Trebuie să mă asigur de continuitatea mea după moarte.” Deci avem credințe, dogme, înviere, reîncarnare – o mie de modalități de a evada din realitatea morții; și atunci când avem un război facem cruci pentru tinerii uciși. Asta se petrece de milenii.

Saanen 7th Public Talk 21 July 1963

Întrebare: În discuțiile dumneavoastră vorbiți despre moarte ca anihilare totală, de asemenea ați spus că după moarte există imortalitatea, o stare de existență atemporală. Se poate trăi în această stare?

Krishnamurti: Eu nu am folosit cuvântul anihilare; am spus că moartea este un final – ca și finalul atașamentelor. Când ceva se termină, ca și atașament, începe ceva cu totul nou. Când cineva a fost obișnuit să fie furios toată viața, sau lacom, sau agresiv, și această ură, lăcomie etc. se termină, va avea loc ceva cu totul nou. Cineva poate să fi urmat un guru, acordându-i toată atenția; dându-și seama de această absurditate, îi pune capăt. Ce se întâmplă? Există un sentiment de eliberare de această inutilă povară. Moartea este ca un atașament care se termină, care ajunge la final.

Ce anume a avut o continuitate de-a lungul vieții? Cine pune moartea în opoziție cu viața. Cine spune că moartea este sfârșitul vieții; sfârșit care este la zece sau cincizeci de ani distanță – sau poimâine. Cineva speră să fie peste mai mult de zece ani, dar asta este iluzia sa, dorința sa, un fel de impuls. Nimeni nu poate înțelege cum să se confrunte cu moartea, fără a înțelege și a înfrunta viața, deoarece moartea nu este opusul vieții.

            Mult mai important decât a pune întrebarea: cum să ne confruntăm cu moartea, sau ce este nemurirea, sau dacă această nemurire este o stare în care se poate trăi, este întrebarea cum să înfruntăm viața, cum să înțelegem acest lucru extraordinar numit viață. Cineva poate încerca să dea sens vieții, așa cum fac majoritatea oamenilor, spunând că viața este asta sau viața trebuie să fie asta, dar lăsând la o parte toate aceste romantice și iluzorii non-sensuri, viața este durerea zilnică, este competiția, disperarea, depresia, agonia – cu străfulgerări ocazionale de frumusețe și iubire.

            Asta este viața cuiva; poate acesta să se confrunte și să o înțeleagă pe deplin, complet, încât să nu mai aibă nici un conflict în viață? Pentru a realiza asta, el trebuie să moară pentru tot ceea ce a acumulat gândirea. Gândirea a creeat vanitatea afirmând: ”Trebuie să realizez, să devin cineva, să lupt, să concurez.” Iată ceea ce gândirea a adunat și asta este existența fiecăruia: toți zeii, bisericile, guru, ritualurile, întreaga activitate a gândirii, implicarea memoriei, experiența, stocarea cunoștințelor, un proces material. Și când gândirea domină activitatea cuiva, așa cum de obicei o face, atunci gândirea neagă iubirea. Iubirea nu este o amintire. Iubirea nu este o experiență. Iubirea nu este dorință sau plăcere.

            Viața, în acest fel dominată de gândire, a fost separată de acel lucru numit moarte, care este un sfârșit, și omul este speriat de aceasta. Dacă cineva respinge tot ceea ce a creat gândirea – și acest lucru necesită un curaj extraordinar – ce îi rămâne? Aceasta este moartea; viața este moarte și astfel reînnoirea.

            Suntem instruiți pentru a fi indivizi – eu deosebit de tine, ego-ul meu împotriva ego-ului tău. Dar realitatea este că întreaga umanitate este una. Fiecare trece prin ceea ce trec toate ființele umane: toate dorințele sexuale, privilegiile, tristețe, speranțe, frică, anxietate, imensul sentiment de singurătate – asta este ceea ce fiecare ființă umană are, asta este viața fiecăruia. Aceasta este viața întregii umanități, nu este individuală. Ne place să credem că suntem separați, dar nu este așa.

            Există o viață în care nu există nici un centru ca ”Eu”, prin urmare o viață în care merg mână în mână cu moartea; și dincolo de acest sentiment al sfârșitului total, timpul a luat sfârșit. Timpul este mișcare, mișcare este gândire, gândirea este timp. Atunci când cineva întreabă: ”Poate cineva trăi în acestă eternitate?” – el nu poate înțelege. Vedeți unde am ajuns. ”Vreau să trăiesc în eternitate, să înțeleg nemurirea” – ceea ce înseamnă că ”Eu” trebuie să fiu parte din aceasta. Dar ce este acest ”Eu”? Un nume, o formă și toate lucrurile pe care le-a adunat gândirea; ce este în realitate acest ”Eu” de care toată lumea se agață. Și atunci când moartea vine prin boală, accident, bătrânețe, cât de speriați sunt toți.

******* 

Întrebare: De ce ne este frică de moarte?

Krishnamurti: Crezi că o frunză care cade la pământ se teme de moarte? Crezi că o pasăre trăiește cu frica de moarte? Ea moare atunci când vine moartea, dar nu este preocupată de moarte, ea este mult prea ocupată cu viața, să prindă insecte, să-și construiască cuibul, să cânte, să zboare chiar pentru bucuria de a zbura. Ați privit vreodată păsările ridicându-se în înălțimile cerului fără nici o bătaie de aripi, fiind ridicate doar de vânt? Ele nu sunt preocupate de moarte. Dacă vine moartea, este în regulă, acesta este sfârșitul, totul s-a terminat. Nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la ceea ce se va întâmpla, ele trăiesc clipă de clipă, de la un moment la altul, nu-i așa? Noi, ca ființe umane, suntem întotdeauna preocupate de moarte – deoarece noi nu trăim. Aceasta este problema; noi murim, nu trăim. Bătrânii sunt aproape de mormânt, iar tinerii nu sunt cu mult în urmă.

            Vezi tu, există o preocupare pentru moarte deoarece ne este teamă să nu pierdem cunoscutul, lucrurile adunate de-a lungul vieții... Noi nu vrem să părăsim acest cunoscut; așa că ne agățăm de cunoscut și acesta creează frica în noi, nu necunoscutul. Necunoscutul nu poate fi perceput prin cunoscut. Dar mintea fiind formată din cunoscut spune ”Mă voi sfârși” și prin urmare este speriată.

            Acum, dacă poți trăi din clipă în clipă fără a fi preocupat de viitor, dacă poți trăi fără gândul la ziua de mâine nefiind limitat la superficialitatea zilei de azi, ci conștientizând întregul proces al cunoscutului, există posibilitatea renunțării la cunoscut, și renunțând în totalitate la el, veți descoperi că ceva uimitor se petrece.

            Încercați pentru o zi – lăsați deoparte tot ceea ce știți, uitați și observați ce se întâmplă. Nu-ți duce grijile de la o zi la alta, dintr-o oră în alta, de la o clipă la alta; lasă-le pe toate deoparte și vei vedea că din această libertate vine o viață extraordinară, care cuprinde atât viața cât și moartea. Moartea este doar finalul a ceva, și chiar în moarte există reînnoirea.

Thing of These Things

            MISTERUL MORȚII

            Krishnamurti: De ce ai o privire atât de nefericită? De ce ești nemulțumit? Ce anume te frământă? Și de ce mă vizitezi din nou?

Susunaga Weeraperuma: Săptămâna trecută un prieten al meu a murit de cancer. A fost o moarte chinuitoare. Durerea pe care o avea era de nesuportat. Deci, medicii l-au drogat pentru a-i opri durerea. Prin urmare el a fost semi-conștient în ultimele zile ale vieții sale.

K: Ce fel de cancer a avut?

S W: A avut cancer pulmonar. Am reflectat asupra faptului că viața noastră s-ar putea încheia într-o zi.

K: Nu, viața nu ”se va putea termina”; viața se va termina. Mai devreme sau mai târziu, vom muri cu toții. 

S W: Având în vedere progresele enorme în medicină, nu este imposibil ca omul să poată depăși moartea, în viitorul îndepărtat. Până atunci presupunem că suntem cu toții muritori. ”Omul este muritor” – această afirmație se bazează pe experiențele noastre din trecut, dar în viitor am putea realiza nemurirea fizică.

K: Asemenea speculații provin cu siguranță din frica de moarte. Dacă nu ți-ar fi frică de moarte nu ai spune astfel de lucruri.

S W: Vrei să spui că teoriile privind reîncarnarea și viața de apoi sunt rezultatul fricii de moarte?

K: Bărbatul sau femeia care trăiește intens, în atemporalul acum, nu este interesat de mâine. Mâine devine important atunci când dorești să eviți ceea ce se petrece în prezent. Persoanele în vârstă privesc spre trecut, iar tinerii cu nerăbdare spre viitor. Dar persoana care trăiește clipă de clipă în eternul prezent nu va avea nici timpul nici înclinația de a fi distras de gânduri despre trecut sau viitor.

S W: Cărțile religioase sunt pline de teorii cu privire la ceea ce ne așteaptă după moarte. Dar sugerați că toate aceste teorii nu au nici o substanță. Sugerați că omul a inventat aceste teorii, deoarece el se teme de bătrânețe și moarte. Înțeleg că astfel de teorii, probabil, au  luat ființă ca urmare a unei nevoi psihologice. Credința într-o altă viață, în viața de apoi, probabil că reduce considerabil frica de moarte.

K: Este o idee liniștitoare că veți întâlni bunica moartă în rai sau în altă parte. Atunci când cei dragi mor, tu nu vei cunoaște durerea separării, deoarece te vei simți în siguranță știind că într-o zi îi vei regăsi.

S W: Dacă am da la o parte originile psihologice ale acestei teorii a reîncarnării, am putea să o reexaminăm? Lăsând deoparte aceste rațiuni psihologice, de ce această teorie este luată în considerare și are un astfel de impact asupra oamenilor.

K: Domnule, aceasta este o abordare greșită. Când cunoști fundalul psihologic al unei credințe, atunci când vezi că o anumită credință a fost inventată de o minte înspăimântată, atunci vei îmbrățișa acea credință? Domnule, de ce este necesară o credință? Nu poți trăi fără credințe? O minte sănătoasă nu are nevoie de sprijinul credințelor.

S W: Dacă medicii m-ar informa că sufăr de o boală incurabilă și că mai am doar câteva zile de trăit, aș avea dreptul să le solicit să fiu omorât fără durere? Ai recomanda eutanasia? Ce sens ar avea de a-mi prelungi viața prin mijloace artificiale, dacă am fost redus la starea de legumă, ca urmare a unui accident?

K: Oamenilor le place să se considere foarte inteligenți și extraordinari, dar adevărul este că încă suntem barbari. Omul este violent. Aceasta este realitatea. El dă expresie acestei violențe rostind cuvinte urâte sau torturânu-i pe cei pe care îi urăște. Uciderea este expresia extremă a acestei violențe. Indiferent dacă ajungi să ucizi pe altcineva sau dacă îți faci rău ție, aceasta implică totuși distrugerea vieții. Eu nu susțin uciderea cuiva chiar și dacă aceasta se face fără durere, și nici nu aprob sinuciderea. Sinuciderea este o manifestare a violenței, care este îndreptată împotriva ta.

S W: De ce suntem violenți?

K: Suntem violenți deoarece suntem egoiști. Urmărirea nemiloasă a propriilor interese este violență. Sinele este nesățios. Dorințele și preocupările sinelui sunt nesfârșite. Sinele se poate comporta doar egotic, ceea ce este un alt mod de a spune că sinele se poate comporta doar violent.

S W: Îmi amintesc foarte clar cum ai răspuns la o telegramă sosită de peste mări atunci când locuiai în Colombo. Un prieten de-al tău ți-a trimis un mesaj telegrafic când era pe moarte. Atunci i-ai trimis o telegramă de iubire din partea ta cu cuvintele ”mă gândesc la tine”.

K: Dacă ai dorința sinceră de a ajuta o persoană, atunci trebuie să acționezi când această persoană este în viață. După, funeraliile grandioase sau monumentele sunt gesturi de afecțiune lipsite de sens. Este ipocrizie să disprețuiești pe cineva în timpul vieții și apoi să-i acordați omagii după ce sărmanul om a murit.

S W: De ce plânge inima cuiva atunci când un prieten apropiat moare?

K: Atunci când cineva iubit moare este firesc ca durerea să afecteze rudele și prietenii săi și să plângă. Crezi că ei plâng de îngrijorare pentru persoana care a murit? Oare nu plâng ei pentru că deodată sunt conștienți de pierderea lor personală? Cei care au murit, au plecat definitiv și te confrunți cu o îngrozitoare singurătate, o dureroasă goliciune, care nu poate fi umplută. Și plângi pentru că asta îți dă un sentiment de ușurare. Dar oricât ai plânge sau te-ai ruga, morții nu vor învia.

S W: Cred că finalitatea absolută a morții face această experiență atât de teribilă.

K: Atunci când moartea îți bate la ușă, nu poți să spui ”Te rog, doamnă moarte, să fii amabilă și să mai aștepți o săptămână sau mai multe până când îmi termin treaba”. Când vine moartea trebuie să renunți la tot și să pleci.Nu-ți poți lua proprietățile cu tine. Vei fi separat definitiv de familie și prieteni. Acesta va fi sfârșitul tuturor realizărilor tale, gloriei tale, a plăcerilor și neplăcerilor tale. Vei merge mai departe cu mâinile goale, la fel cum te-ai născut.

S W: Tocmai ai spus că în momentul morții cineva este obligat să abandoneze totul și să plece. Pot să te întreb ceva foarte exact? Unde merge cel care moare?

K: Domnule, ce ești tu? Ai un nume și un cont bancar, ceea ce te face să simți că ești un individ, o persoană. Dar crezi că există cu adevărat o persoană distinctă, separată? Ce ești tu, altceva decât o colecție de gânduri, emoții, tendințe, înclinații, ură, necazuri, temeri, ambiție, dorințe, credințe și idei? Această asociere de calități este ceea ce ești. Nu ești nimic altceva decât aceste calități. Dacă aceste calități sunt eliminate una câte una, atunci ce mai rămâne? Nu mai rămâne nimic. Prin urmare nu există ceva ca ”eu” sau ”al meu”.  Nu realizezi că nici una din aceste calități ale tale nu este fixă sau permanentă? Toată această agregare, inclusiv orice gând și sentiment, este supus schimbării. Puteți avea dorința de a crede că undeva în voi este ascunsă o substanță neschimbătoare, numită suflet. Dar, veți descoperi că ”sufletul” sau ”atman” este doar un concept, o creație a minții, ca urmare a acestei dorințe de permanență și de securitate, și, la fel ca toate conceptele, și acest concept este de asemenea schimbător. Prin urmare, când vezi că nu există nimic permanent în tine și că atât lumea interioară cât și cea exterioară este într-o continuă mișcare, atunci cine este în măsură a explora această întrebare cu privire la reîncarnare. Totul în conștiința noastră, inclusiv corpul, este într-o permanentă transformare, deoarece procesul gândirii este format dintr-o succesiune de gânduri într-o stare dinamică, de flux. Și corpul este diferit de minte? Gândurile mor și renasc. Corpul fizic de asemenea moare și renaște mereu. Este clar că nimic nu există permanent? Dacă nimic nu există permanent, atunci nimic nu se reîncarnează. Ai înțeles problema? Reîncarnarea devine o posibilitate doar dacă există o entitate permanentă, neschimbătoare, singura care ar fi capabilă să se deplaseze de la o viață la altă viață, ca un pasager care călătorește de la o stație de cale ferată la o altă stație. Dar, dacă nu există un astfel de pasager, dacă nu există o astfel de entitate, atunci cu siguranță nu există nimic care să se reîncarneze.  Reîncarnarea este doar o teorie născută din dorința omului de continuitate.

S W: Sunt familiarizat cu ceea ce ai spus referitor la acest foarte important subiect care este moartea. Ai afirmat că moartea psihologică ar trebui să preceadă moartea corpului fizic.

K: Este corect. Poți ”tu” muri înainte de a muri?

S W: Înaintea morții fizice, sper să mor față de tot ceea ce-mi place sau displace, față de griji, frici și așa mai departe. Ce frumos ar fi dacă aș fi capabil să mor față de întregul meu trecut!

K: După ce veți muri față de întregul dumneavostră trecut, veți descoperi un nou început.

S W: Asta-i tot?

K: Atunci când mintea a fost curățată de trecut, atunci când este liberă de timp, ceva indestructibil se va pogorî atunci peste tine.

S W: Ești gata să renunți la corpul tău?

K: Atunci când pentru mine va veni timpul să merg, voi păși în casa morții zâmbind.

J. KRISHNAMURTI AS I KNEW HIM – By Susunaga Weeraperuma: The Mystery of Death

CE ÎNSEAMNĂ A MURI?

CE ÎNSEAMNĂ A MURI? Să renunți la tot. Moartea taie ca un brici foarte ascuțit toate atașamentele voastre, zeii și superstițiile voastre, dorința pentru o viață următoare confortabilă, și așa mai departe. Intenționăm să aflăm ce înseamnă moartea, deoarece este la fel de importantă ca și viața. Deci, cum pot afla efectiv, nu teoretic, ce înseamnă să mori? Eu acum vreau să știu cum vrei tu să descoperi asta. Eu vorbesc pentru tine, așa că nu adormi. Ce înseamnă a muri? Pune-ți singur această întrebare. Când suntem tineri sau când suntem foarte bătrâni, această întrebare este întotdeauna prezentă. Aceasta înseamnă a fi complet liber, a fi total detașat de tot ceea ce omul a adunat, și ceea ce singur și de bună voie ai adunat. Nici un atașament, nici zei, nici viitor, nici trecut. Tu nu vezi această frumusețe, această măreție, această extraordinară putere, ca atunci când trăiești să mori. Înțelegi ce înseamnă asta? Atunci când trăiești să mori în fiecare moment astfel încât de-a lungul întregii vieți să nu fii atașat de nimic. Asta înseamnă moartea.

The Future is Now, Chapter 10

A TRĂI ÎNSEAMNĂ A MURI.

DECI, VIAȚA ESTE MOARTE. Ai înțeles? Viața înseamnă că în fiecare zi trebuie să renunți la toate atașamentele tale. Poți face asta? Un lucru foarte simplu, dar cu implicații uriașe. Așa că fiecare zi este o nouă zi. În fiecare zi muriți și vă încarnați. Există o extraordinară vitalitate, există energie, deoarece nu există nimic care să te înspăimânte, de care să-ți fie frică. Nu este nimic care te-ar putea afecta, nimic care să te rănească.

The Future is Now, Chapter 10

2.    DESPRE REÎNCARNARE

            Întrebare: Credeți în reîncarnare și karma?

Krishnamurti: Acum cred că veți reveni la locurile voastre și vă veți simți confortabil. Ce vrei să spui prin ”a crede”, și de ce dorești să crezi? Este credința necesară pentru a afla adevărul? Pentru a afla ce este adevărul, trebuie să vă apropiați din nou de viață, trebuie să aveți capacitatea de a vedea lucrurile din nou, dar mintea care este ancorată în credință este în mod evident incapabilă să descopere noul.

Deci, înainte de a putea descoperi dacă există sau nu reîncarnare, trebuie să aflați dacă mintea voastră este eliberată de credințe. Cei mai mulți dintre noi au credințe, deoarece este comod, deoarece sunt satisfăcuți; găsesc o mare speranță în asta. Este ca și cum ai lua droguri sau narcotice pentru a avea senzația de pace. O astfel de credință este o proiecție a propriei dorințe. Deci, pentru a afla adevărul cu privire la orice chestiune, evident trebuie să te eliberezi de orice ipoteze, de credințe, de orice concluzie – indiferent că sunt ale lui Buddha, Hristos, ale tale sau ale bunicii tale.

Trebuie să abordezi noul, și doar atunci vei fi capabil să descoperi ce este adevărul. Credința este un obstacol în calea realității, care este ceva foarte greu de acceptat pentru majoritatea dintre noi. Noi nu căutăm realitatea, căutăm satisfacția, iar credința ne dă satisfacție, ne împacă. Deci, în esență căutăm satisfacția. O evadare din problemă, din durere și suferință. Prin urmare, în realitate nu căutăm adevărul. Pentru a descoperi adevărul trebuie să existe o directă confruntare cu durerea, cu plăcerea și suferința, dar nu printr-un ecran al credinței. Deci, în mod similar, haideți să vedem ce înțelegeți prin reîncarnare – adevărul despre aceasta, nu ceea ce îți place să crezi, sau ceea ce a spus cineva sau ceea ce ți-a spus învățătorul tău. Cu siguranță acesta este adevărul care eliberează, nu concluzia sau propria ta părere. Acum, la ce te referi prin reîncarnare? Să te reîncarnezi spre a renaște – ce vrei să spui prin asta? Ce anume de fapt se naște din nou? – nu ceea ce crezi sau nu crezi. Vă rog să dați totul deoparte, toate acestea sunt imature. Haideți să aflăm ce anume revine din nou, sau se reîncarnează. Pentru a descoperi asta, mai întâi trebuie să cauți ce ești tu. Când spui ”mă voi naște” trebuie să știi ce anume este acest ”eu”. Aceasta este problema, nu-i așa? Eu nu mă eschivez. Să nu credeți că aceasta este o mișcare inteligentă a mea. Veți vedea în mod clar problema, pe măsură ce vom continua s-o explorăm. Spui ”voi renaște”. Ce este acest ”eu” care va renaște? Este acesta o entitate spirituală, este acest ”eu” ceva continuu, este ceva independent de memorie, de experiență, de cunoaștere? Acest ”eu” este o entitate spirituală sau este doar un proces al gândirii. Sau este ceva în afara timpului, ceea ce noi numim spiritual, nemăsurabil în termenii timpului, sau este în domeniul timpului, în sfera memoriei, a gândirii. Acesta nu poate fi altceva. Haideți să descoperim dacă este dincolo de timp. Sper că urmăriți toate acestea. Să aflăm dacă ”eu-l” este în esență ceva spiritual. Acum, prin ”spiritual” ne referim, nu-i așa, la ceva care nu poate fi condiționat, ceva care nu este o proiecție a minții umane, ceva care nu se află în sfera gândirii, ceva ce nu moare. Atunci când vorbim de o entitate spirituală, noi înțelegem ceva care evident nu se află în domeniul minții. Acum, este ”eu-l” o astfel de entitate spirituală? Dacă este o entitate spirituală, ea trebuie să fie în afara timpului, prin urmare nu poate renaște sau continua. Nu putem gândi cu privire la el deoarece gândirea vine din timp, gândirea este trecut, ea este o mișcare continuă, o reacție la trecut; deci gândirea este în esență un produs al timpului. Dacă gândirea poate gândi cu privire la ”eu”, atunci acesta este parte a timpului, de aceea acest ”eu” nu este liber de timp, prin urmare nu este spiritual – ceea ce este evident.

Deci ”eu-l” este un proces al gândirii; și vrei să știi dacă acest proces al gândirii, continuând dincolo de corpul fizic, se naște din nou, se reîncarnează într-o formă fizică. Acum să mergem mai departe. Ce continuă – poate fi găsit vreodată, cu adevărat, ceea ce este incomensurabil și dincolo de timp? Noi urmărim să descoperim adevărul, nu să facem un schimb de opinii. Acest ”eu”, această entitate a procesului de gândire se poate reînnoi vreodată? Dacă nu se poate, atunci trebuie să existe un sfârșit al gândirii. Nimic din ceea ce continuă nu este prin natura sa distructiv. Ceea ce are continuitate nu se poate reînnoi. Atâta timp cât gândirea continuă prin memorie, prin dorință, prin experiență, ea nu se poate reînnoi; prin urmare ceea ce continuă nu poate cunoaște realitatea, adevărul. Puteți renaște de o mie de ori, dar niciodată nu veți putea cunoaște realitatea; doar ceea ce moare, ceea ce ajunge la final se poate reînnoi.

Cealaltă parte a întrebării este dacă eu cred în karma. Ce vrei să spui prin cuvântul karma? A face, a acționa, a fi. Să încercăm să aflăm, în pofida poveștilor. Karma implică, nu-i așa, cauza și efectul – acțiunea bazată pe o cauză, produce un anumit efect; acțiunea născută din condiționare, care produce rezultate ulterioare. Deci, karma implică cauza și efectul. Iar cauza și efectul sunt statice, sunt ele vreodată fixe? Devenirea nu afectează de asemenea cauza? Deci, nu există nici o cauză fixă, nici un efect fix. Astăzi este rezultatul lui ieri, nu-i așa? Astăzi este rezultatul lui ieri, atât cronologic cât și psihologic, iar astăzi este cauza pentru mâine. Deci, cauza este efectul, iar efectul devine cauză – este o mișcare continuă, nu există nici o cauză sau un efect fix. Dacă ar exista o cauză fixă și un efect fix, ar exista specializare, și moartea nu reprezintă specializarea? Orice specie care se specializează, în mod evident ajunge la final, dispare. Măreția omului este că el nu se poate specializa. S-ar putea specializa din punct de vedere tehnic, dar structural nu se poate specializa. Sămânța de ghindă, de exemplu, este specializată – nu poate fi nimic altceva, doar ceea ce este. Dar ființa umană nu are un sfârșit total. Există posibilitatea de constantă reînnoire; ea nu este limitată de specializare. Atâta timp cât vom privi cauza, ca fundal al condiționării, fără legătură cu efectul, trebuie să existe conflict între gândire și fundal. Deci, problema este mult mai complexă decât dacă crezi sau nu în reîncarnare, deoarece întrebarea este cum să acționezi, nu dacă crezi în reîncarnare și karma. Asta este absolut irelevant. Acțiunea ta este doar rezultatul unor cauze oarecare și această acțiune modifică acțiunile viitoare – prin urmare există scăpare din condiționare.

Deci, pentru a pune altfel această problemă, poate o acțiune aduce vreodată eliberarea din acest lanț al cauzei și efectului? Am făcut ceva în trecut; am avut o experiență, ceea ce în mod evident condiționează reacția mea de astăzi, și reacția mea de astăzi mă condiționează mâine. Acesta este întregul proces al karma-ei, cauza și efectul, și evident, deși temporar poate crea plăcere, acest proces al cauzei și efectului în cele din urmă duce la durere și suferință. Aceasta este esența reală a problemei. Poate gândirea să fie liberă? Gândirea, acțiunea care este liberă, nu produce suferință, nu aduce condiționare. Acesta este punctul vital al întregii probleme.

Deci, poate exista acțiune fără nici o legătură cu trecutul? Poate exista acțiune care să nu se bazeze pe o idee? Ideea este continuarea lui ieri într-o formă modificată, și care va continua, condiționându-l pe mâine, ceea ce înseamnă că acțiunea bazată pe idee niciodată nu poate fi liberă. Atâta timp cât acțiunea se bazează pe idee, ea va produce inevitabil conflicte. Poate exista acțiune fără legătură cu trecutul? Poate exista acțiune fără povara experienței, a cunoștințelor de ieri? Atâta timp cât acțiunea este rezultatul trecutului, ea nu poate fi niciodată liberă, și doar în libertate poți descoperi ce este adevărat. Când mintea nu este liberă, ea nu poate acționa; ea poate doar reacționa, iar reacția este la baza acțiunii noastre. Acțiunea noastră nu este o acțiune ci doar continuarea reacției deoarece aceasta este rezultatul memoriei, al experienței, răspunsul trecutului.

Deci, întrebarea este, poate mintea să se elibereze de condiționarea sa? Cu siguranță, aceasta implică această chestiune a karma-ei și reînacarnării. Atâta timp cât există o continuitate a gândirii, acțiunea trebuie să fie limitată și o astfel de acțiune creează opoziție, conflict și karma – răspunsul trecutului coroborat cu prezentul, creează  o continuitate modificată. Deci, o minte care are continuitate, care se bazează pe continuitate – poate o asemenea minte să fie liberă? Dacă nu poate fi liberă, este posibil ca această continuitate să înceteze? Aceasta este o problemă foarte importantă. Pentru a descoperi dacă mintea se poate elibera vreodată de fundalul condiționărilor, presupune o extraordinară investigație. Nu se bazează mintea pe acest fundal? Nu este gândirea întemeiată pe trecut? Deci, se poate elibera gândirea vreodată de trecut? Putem face ca întreaga gândire să ajungă la sfârșit – dar, evident, nu prin constrângere, nu prin efort, nu prin diverse forme de disciplină, de control sau de suprimare. Ca observator, să vedem adevărul a ceea ce înseamnă ca gândirea să ajungă la final, să înceteze. Văzând adevărul, semnificația acestuia, falsa reacție este eliminată. Asta este ceea ce încercăm să facem răspunzând la această întrebare.

Atunci când acțiunea nu se bazează pe o idee sau pe trecut, atunci mintea este liniștită, absolut tăcută. În această tăcere acțiunea este liberă de idee. Dar doriți un răspuns la întrebarea dumneavostră: dacă eu cred sau nu în reîncarnare. Știi, te face mai înțelept dacă spun că eu cred sau nu cred în ea? Cred că ești confuz în această privință. A fi satisfăcut prin cuvinte și explicații indică o minte meschină, o minte stupidă.

Examinează întregul proces al sinelui. Această examinare poate avea loc doar în relație; și pentru a descoperi adevărul în orice relație trebuie să existe o stare constantă de vigilență pasivă. Aceasta vă va revela adevărul și nu veți avea nevoie de nici o confirmare de la nimeni. Atâta timp cât gândirea continuă, nu poate exista realitate; atâta timp cât gândirea continuă ca în trecut, va exista confuzie și conflict. Doar atunci când mintea rămâne într-o stare de vigilență pasivă este posibil ca adevărul să fie cunoscut.

J. Krishnamurti – Talks at Ceylon, 1949 - 1950

Întrebare: Vă rog să faceți o afirmație clară cu privire la non-existența reîncarnării, deoarece s-au acumulat tot mai multe ”dovezi științifice” care dovedesc că reîncarnarea este o realitate. Sunt îngrijorat deoarece văd un număr mare de oameni care se folosesc de aceste dovezi pentru a-și consolida și mai mult credința pe care deja o au și care le permite o evadare din problema vieții și a morții. Nu este responsabilitatea dumneavoastră să vă exprimați părerea clar, direct și inechivoc în această privință, mai degrabă decât a ocoli acest aspect?

Krishnamurti: Vom fi foarte exacți. Ideea reîncarnării a existat cu mult înaintea creștinismului. Este răspândită în India și probabil în aproape toată lumea asiatică. Mai întâi: ce este încarnarea; nu doar încarnarea prezentă ci reîncarnarea din nou și din nou? În al doilea rând: ideea că există dovezi științifice care susțin că reîncarnarea este adevărată, determinând oamenii să scape de problemele lor, aceasta este ceea ce îl îngrijorează pe cel care pune această întrebare.

Chiar este el preocupat că oamenii evadează astfel? Ei pot evada de asemenea prin fotbal sau mergând la biserică. Dați deoparte toată această îngrijorare cu privire la ce fac alți oameni. Sunteți cu adevărat preocupat de această realitate, de adevărul cu privire la reîncarnare, și doriți un răspuns clar de la vorbitor.

Ce anume se întrupează, se încarnează, renaște? Ce anume trăiește în acest moment, acum, stând aici? Ce anume se petrece acum, cu cel care este încarnat? Și când cineva pleacă de aici, ce se petrece de fapt? Efectiv, în viața noastră zilnică, care este o mișcare a vieții, a încarnării – luptele sale, poftele sale, lăcomiile, invidiile, atașamentele – toate acestea? Toate acestea se vor reîncarna în viața următoare?

Acum, cei care cred în reîncarnare cred că vor renaște cu tot ceea ce ei au în prezent – probabil modificat – și așa vor continua viață după viață. Niciodată, credința nu este vie. Dar să presupunem că această credință este foarte vie, atunci ceea ce este acum conteză mult mai mult decât ce va fi într-o viață viitoare.

În Orient există cuvântul ”karma”, care înseamnă acțiunea în viața prezentă; acum, cu toată mizeria, confuzia, furia, gelozia, ura, violența, care pot fi modificate acum, totuși sunt lăsate pentru viața viitoare. Deci, există dovezi de reamintire a unor lucruri din trecut, dintr-o viață anterioară. Această amintire este acumulată de ”eu”, ”ego-ul”, personalitatea. Acest pachet, modificat, purificat, cizelat, puțin șlefuit, trece spre viața următoare. Deci, nu se pune problema dacă există reîncarnare (eu sunt foarte sigur în această privință, vă rog) ci că există încarnarea prezentă; și mult mai important decât reîncarnarea este sfârșitul dezordinii de acum, a conflictului prezent. Atunci ceva cu totul diferit va merge mai departe.

Fiind nefericiți, nemulțumiți, îndurerați spunem: ”Sper că în viața viitoare va fi mai bine”. Această speranță în viața următoare este amânarea realității cu care ne confruntăm acum. Vorbitorul a discutat cu cei care cred și au conferențiat și scris la nesfârșit despre reîncarnare. Asta face parte din jocul lor. Eu spun: ”În regulă, domnilor, credeți total în aceasta. Dar dacă credeți, ceea ce faceți în prezent contează.” Dar ei nu sunt interesați de ceea ce fac acum, ei sunt interesați de viitor. Eu nu spun că: ”Eu cred și-mi voi schimba complet viața încât nu va exista nici un viitor.” Nu, și la sfârșit ei spun că am eludat această întrebare specială; voi sunteți cei care o eludați, care evadați din ea.

Am spus că viața prezentă este foarte importantă, dacă o înțelegeți și treceți prin ea cu toată complexitatea și zbuciumul ei – încheind-o și nu mergând mai departe cu aceasta. Atunci veți intra într-o lume total diferită. Cred că este clar, nu-i așa? Eu nu ascund nimic. Mă puteți întreba: ”Crezi în reîncarnare?” Corect? Eu nu cred în nimic. Nu este o evaziune, nu am nici o credință și asta nu înseamnă că eu sunt ateu sau că sunt un păcătos. Intră în această problemă și vezi ce înseamnă. Asta înseamnă că mintea este eliberată de toate complicațiile și obstacolele credințelor.

În literatura Indiei antice există o poveste despre moarte și încarnare. Pentru un brahman, unul dintre cele mai vechi obiceiuri și legi este ca după acumularea bogățiilor lumești timp de cinci ani, el trebuie să renunțe la tot și să înceapă din nou. Un brahman oarecare avea un fiu și acesta spune ”Tu dai toate acestea diverselor persoane îndepărtate, dar mie ce ai de gând să-mi dai; ce ai să-mi lași mie?” Tatăl a spus ”Pleacă de aici, nu mă interesează”. Dar fiul revine de mai multe ori și tatăl se înfurie și spune ”Am de gând să te trimit la moarte” – și fiind un brahman el trebuia să-și țină cuvântul dat. Deci îl trimite la moarte. Mergând spre moarte fiul merge pe la diverși învățători și constată că unii spun că există reîncarnare iar alții spun că nu există. El își continuă căutarea și în cele din urmă ajunge la casa morții. Când ajunge, moartea nu era acolo. (O superbă implicație, dacă o pătrunzi). Moartea nu era acolo. Fiul așteaptă trei zile. În a patra zi, apare moartea și își cere scuze. Ea își ceru scuze deoarece fiul era un brahman și spune: ”Îmi pare rău că te-am lăsat să aștepți în regatul meu, îți voi îndeplini trei dorințe. Poți fi un mare rege, poți avea cea mai mare avere sau poți fi nemuritor.” Fiul spune: ”Am fost pe la mulți învățători, dar toți afimă lucruri diferite. Ce părere ai despre moarte și ce se întâmplă după aceea?” Moartea spune: ”Aș vrea să am elevi ca tine; nu preocupați de orice altceva în afară de asta”. Așa că, ea începe să-i spună despre adevăr, despre starea vieții în care nu există timp.

*******

Întrebare: Care sunt opiniile tale despre implicațiile credinței în reîncarnare?

Krishnamurti: Din nou, acesta este un subiect vast. Din nou, prin intermediul auto-descoperirii, vom examina această problemă; nu pentru a răspunde cu da sau nu, ci ca un mijloc de a ne înțelege pe noi înșine. Există atât de multe de spus și trebuie să fiu scurt. Eu vă pot da doar unele sugestii, pot sublinia anumite aspecte, nu pot acoperi întreaga problemă, deoarece este imensă. Nu știu dacă o vedeți la fel ca mine.

Mai întâi de toate, să dăm deoparte toate răspunsurile superficiale și reacțiile la această întrebare, dintre care unul este acela că o persoană care își folosește timpul în mod util, nu își pune întrebări cu privire la reîncarnare și viața de după moarte. Unei astfel de persoane nu îi este teamă de a acționa cum vrea, cum îi place și de altfel este atât de stupidă încât nu simte nici o responsabilitate pentru acțiunile sale. Până la urmă, dacă ar trebui să plătiți pentru acțiunile voastre, ați deveni foarte atenți. Dacă în lumea afacerilor o greșeală te face să pierzi, chiar dacă puțin sau mult, vei fi foarte atent. Deci, frica este folosită ca mijloc pentru a controla omul; este ceea ce fac religiile, ceea ce face societatea prin codul său de moralitate. Pentru moment nu suntem preocupați de acest aspect al problemei. Noi nu suntem preocupați de credință, deoarece credința pentru cineva care caută adevărul nu are nici o semnificație, chiar dacă credința poate oferi securitate, un refugiu, raiul. Un om care caută adevărul trebuie să călătorească prin mări neexplorate, fără a avea porturi, adăpost, el trebuie să meargă spre a explora. Deci putem da deoparte și acest aspect al problemei.

Această problemă implică două lucruri: continuitatea și cauza și efectul. În ceea ce privește continuitatea, trebuie să analizăm dacă în noi există o esență spirituală care să continue. Acum, haideți să examinăm această idee. Mai întâi, în cărți se spune - și voi de asemenea susțineți - că există o structură spirituală care continuă după moarte. Vă rog să nu fiți defensivi; vreau să aflu adevărul despre asta. Acceaptarea unei autorități înseamnă oprirea întregului proces de gândire. Deci, noi nu intenționăm să acceptăm ceea ce spun cărțile sacre și nici ceea ce simțim, deoarece tot ceea ce simțim se bazează pe dorința noastră de securitate.

ACUM, EXISTĂ O ESENȚĂ SPIRITUALĂ ÎN OM? Vă rog să analizați consecințele.  Tot ceea ce este spiritual este în esență atemporal, este etern. Cu siguranță, dacă acesta este așa, atemporal, etern, este dincolo de naștere și moarte, este dincolo de timp și spațiu. Deci, nu trebuie să te îngrijorezi pentru ceea ce este dincolo de timp. Nu trebuie să te preocupe asta. Dacă este atemporal, etern, este nenăscut și nemuritor, nesupus timpului. Nefiind supus timpului, nu există nici o continuitate; atunci de ce te-ar preocupa? Dacă ești atemporal, nu ar avea continuitate. Dar pentru tine este în timp, deoarece te agăți de el. Prin urmare nu este atemporal. Prin urmare acesta nu este spiritual în esență, deoarece voi l-ați creat și prin urmare vă agățați de el. Dacă ar fi fost real, ar fi fost dincolo de controlul vostru. Dacă ar fi adevărat, nu l-ai cunoaște și așa cum spuneam dacă îl cunoști, nu este adevărat, dar totuși vă agățați de el. Spui că există o esență spirituală, care este ”eu-l”, și că aceasta va continua și în același timp spui că este atemporal. Deci, va trebui să înțelegem problema continuității, care implică moartea, cu scopul de a ști dacă există sau nu o entitate spirituală. Trebuie să înțelegem moartea, ceea ce înseamnă că trebuie să înțelegem întreaga problemă a continuității. Ce anume are o continuitate în viața noastră zilnică? Prin continuitatea memoriei tale, a familiei tale, a credințelor; și astfel, dorind continuitate psihologică și fiziologică, apare frica de moarte. Prin urmare dorim continuitate. Dacă nu putem avea continuitatea acestei existențe fizice, vom căuta o continuitate în ceea ce noi numim ”Dumnezeu”. Prin urmare, atunci când vorbim de reîncarnare, căutăm de fapt continuitatea. Acum, ce este ceea ce continuă? Tu ești gândirea ta, amintirile tale, experiența ta de zi cu zi. ”Eu” mă identific cu amintirile mele, cu proprietatea mea, familia mea, credințele mele, și ”eu” voi continua, și ”eu” doresc să fiu sigur de faptul că voi continua că voi merge mai departe. Prin urmare nu vreau să mor, deși stiu totuși că voi muri. Deci, cum pot eu găsi continuitatea? De aceea problema mea nu este să descopăr adevărul despre reîncarnare ci de a-mi asigura continuitatea. Ce este ceea ce spunem că va continua? Ce este cel pe care îl susținem cu atâta disperare, cu atâta teamă și îngrijorare? Nu este memoria, amintirile? Domnilor, eliminați amintirile și vedeți ce sunteți? Iar aceste amintiri primesc viață prin reacumulare constantă. Memoria în sine nu are nici o substanță, nici o vitalitate. Atunci când spun ”îmi aduc aminte”, singur mă identific cu trecutul. Asta este, atâta timp cât un om este rezultatul trecutului, cât timp el este preocupat cu rezultatele trecutului, trebuie să existe continuitate. Și ce se întâmplă cu ceea ce contiună. Nimic, pentru că este doar un obicei, o obișnuință. Obiceiul este singurul lucru care poate continua și căruia îi dați viață din timp în timp. Deci, acel ceva care continuă este memoria, ceva mort căruia îi dai viață, ceea ce înseamnă că printr-o serie de obiceiuri, acumulări și particularități, experiențele sunt transformate, convertite pentru a produce tot ceea ce doriți să continue. Mai mult decât atât, ceea ce continuă decade, se dezintegrează. Ceea ce este continuat nu este creativ.

Deci, iată ce implică în primul rând problema reîncarnării și acesta este adevărul cu privire la ea; nu ceea ce spune cineva despre ea că ar fi de fapt. Dacă vom pătrunde cu adevărat în această problemă, fiind conștienți de semnificația sa, vom constata că ceea ce este spiritual este atemporal, și prin urmare dincolo de influența noastră, și prin urmare dincolo de continuitate; continuitatea este timpul – ieri, azi, mâine. Și mai mult, agățându-ne de această esență spirituală, suntem distrași de o falsă acțiune, deoarece atemporalul nu poate fi descoperit prin cunoscut. Vorbești despre esența spirituală, care este ”eu-l”, prin urmare trebuie să-l cunoști, deci acesta nu este adevărul. Eu nu descriu ceva ce nu este. Memoria în sine este ceva mort. Îi dăm viață deoarece ne satisface, ne mulțumește, dar când există satisfacție, trebuie să existe continuitate, și satisfacțiile se termină curând, dar le reînviem într-o altă formă, și astfel vom continua. Și ceea ce continuă nu este nemuritor, ceea ce este continuu, permanent nu se reînnoiește. Acesta pur și simplu continuă ca un obicei. Doar în rîennoire există creație, există realitatea; și doar prin sfârșit există reînnoire, nu prin continuitate. Vedeți copacii, ei lasă să le cadă frunzele și alte frunze noi apar. Ele nu au continuitate. Deoarece ne este frica ne agățăm de amintirile noastre și omul care trăiește cu această continuitate este un om mort, și mă tem că asta facem.

În această întrebare există, de asemenea, problema cauzei și efectului. Cauza și efectul sunt două lucruri distincte sau sunt corelate între ele? Efectul devine cauză. Deci, nu există niciodată un moment care să fie doar cauză sau doar efect. Deci, cauza și efectul sunt total interdependente. Ele nu sunt două procese separate, ele sunt una deoarece efectul devine cauză și ceea ce a fost cauză a devenit efect; dar atunci când privim cauza separată de efect, există un interval de timp iluzoriu, care ne conduce la o concluzie greșită, și toate filosofiile se bazează pe această concluzie greșită. Cauzele trecând prin timp se modifică. Atunci când există un efect, cauza nu poate fi separată. Acestea sunt împreună deși puteți avea nevoie de timp pentru a percepe asta. Dar efectul este acolo unde este și cauza; atunci când sunteți conștienți de ”ceea ce este” atât cauza cât și efectul sunt acolo. Prin urmare există transformare. Vă rog să reflectați la toate implicațiile și să observați această extraordinară frumusețe. Asta înseamnă că dacă înțelegeți ”ceea ce este”, există o transformare imediată. Prin urmare, această schimbare este atemporală, nu o schimbare în timp. Noi suntem instruiți să credem și așteptăm să ne transformăm în timp, să devenim ceva mâine. Dar dacă percepeți cauza care devine mereu efect și efectul devenind mereu cauză, atunci există o înțelegere imediată și prin urmare o încetare imediată a cauzei. Asta este domnilor, poți ajunge foarte simplu, atunci când ești furios, să vezi imediat motivul furiei, în loc să spui că vei face ceva pentru asta mâine, și recunoscându-l, fiind conștient de el, ar exista o transformare imediată, deoarece atunci devii liber de această idee, de această iluzie, de acest mod greșit de a gândi, că doar în timp poți obține un rezultat. Cauza este în efect. Sfârșitul are o semnificație, așa că atunci când avem în vedere reîncarnarea, o putem considera din ambele puncte de vedere, cel al credinciosului și cel al necredinciosului, în care ambii sunt prinși în credințele lor, în stupiditatea lor, și prin urmare sunt incapabili de a găsi adevărul. Noi trebuie să privim această problemă ca fiind a noastră. Și conștientizând această problemă vom vedea cât de minunată este cunoașterea de sine, care este începutul înțelepciunii. Cunoașterea de sine, sau a vedea ceea ce este fals în noi, este începutul inteligenței; cunoașterea căii stupide a gândirii, este începutul înțelegerii.

J. Krishnamurti – Madras 7th Publik Talk 30th November, 1947

           Va invitam sa vizionati si un scurt material video in care Krishnamurti vorbeste despre aspectele abordate in acest material.