miercuri, 12 decembrie 2012

12 DECEMBRIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Este religia o chestiune de credinta?
   Religia, asa cum in general o stim, este o serie de credinte, de dogme, de ritualuri, de superstitii, de idolatrie, magie si guru-si care te vor duce la ceea ce doresti ca scop final. Adevarul ultim este proiectia ta, este ceea ce tu vrei, ceea ce te face fericit, ceea ce-ti ofera o certitudine a nemuririi. Deci, mintea captiva in aceste lucruri creaza o religie, o religie a dogmelor, a superstitiilor, a breslei preotesti, a cultului idolilor, si astfel esti prins in inertia mintii. Este aceasta religie? Religia este o chestiune de credinta, o chestiune de cunoastere a experientelor si declaratiilor altor oameni? Sau religia este urmarea moralitatii? Voi stiti ca este relativ usor a fi moral – a face un lucru si a nu face altul. Pentru ca este usor, puteti imita un sistem de moralitate. In spatele moralitatii se ascunde sinele, EU-l, tot mai mare, in crestere, agresiv, dominator. Dar este aceasta religie?
    Va trebui sa aflati ce este adevarul, deoarece este singurul lucru care conteaza, nu daca sunteti bogati sau saraci, nu daca aveti o casatorie fericita si aveti copii, deoarece toate acestea au un sfarsit, intotdeauna exista moarte. Deci, fara nici o forma de credinta, trebuie sa descoperiti; trebuie sa aveti puterea, increderea in sine, initiativa, astfel incat voi insiva sa descoperiti adevarul, ce este Dumnezeu. Credinta nu-ti va da nimic; credinta doar corupe, te mentine in intuneric. Mintea poate fi libera doar prin energie, prin vitalitate, prin incredere in sine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu